Prin ochii unui copil
Din momentul in care incepem sa facem diferenta intre bine si rau, de cand credem ca am deslusit misterul lumii adultilor, ne dorim sa devenim mari. De fapt, vedem adultii ca pe niste idoli. Si vrem sa ajungem ca ei. Visam chiar sa-I depasim. Ne imaginam lumea lor, ca fiind o lume magica, in care avem puteri supranaturale, in care noi detinem controlul si toate se fac dupa bunul nostru plac. Visam la nesfarsit. Ce ne alimenteaza visele? Momentele in care ne vedem parintii tristi, iar noi le aducem zambetul pe fata cu o simpla imbratisare…ei bine, zambetul acela ne face sa ne simtim supereroi. Basmele si povestile ne fac sa visam la fat-frumos, sau zana zanelor. Si tot ele ne fac sa tanjim dupa acel “fericiti pana la adanci batraneti”. Ce e mai spectaculos, este ca atunci cand visam, copii fiind, noi chiar credem si punem atata suflet in toate acestea. Si e atat de bine…
Dar crestem. Apar responsabilitatile, vedem si noi ca de fapt viata adultilor nu e asa roz pe cum credeam. Si suntem coplesiti. Culmea ironiei, vrem sa fim din nou copii. Parca nu suntem pregatiti sa dam piept cu viata. Vrem inapoi in castelul nostru fermecat. Vrem sa fim cei de care au altii grija, si nu invers. Parca prea multe apar dintr-o data. Dar e dovada de egoism si lasitate daca dam bir cu fugitii.
De ce nu impreuna?
Doar pentru ca suntem adulti, nu inseamna ca trebuie sa pedepsim copilul din noi. Doar pentru ca avem un loc de munca, poate o casnicie, copii, nu inseamna ca nu avem dreptul sa ne mai jucam. Trebuie sa invatam sa ne bucuram din nou de toate maruntisurile. Trebuie sa stim ca e in regula daca mai facem cate o boacana, daca mai dezamagim lumea. Este ok daca nu suntem la inaltimea asteptarilor tot timpul. Este ok daca ne permitem sa fim imaturi din cand in cand. Probleme o sa avem tot timpul. Pentru ca asta presupune viata. Un sir de obstacole pe care noi incercam continuu sa le depasim. Dar nu se opreste Pamantul din rotatie daca radem in loc sa plangem, sau daca in loc sa cautam rapid solutii, ne luam un moment liber pentru a respira. Si nici problemele nu dispar. Asa ca de ce sa nu le privim prin ochi de copil? De ce sa ne lasam coplesiti de fiecare data? E in regula daca visam cu ochii deschisi, daca ne oprim putin in loc in timp ce altii continua sa mearga, sau daca nu suntem intotdeauna multumiti de noi. Complicam lucrurile mult prea tare cand…uneori, fericirea e atat de simpla.
Postat de: Cristina-Bogdan Vineri, 24 Septembrie 2010
ganduri, sentimente, relatii umane, socializare
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
- Top 5 cauze ale problemelor renale la caini si cum pot fi prevenite prin controale regulate?
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
