Eminescu si femeia
As vrea sa ne amintim de Eminescu! Sa ne amintim de dragoste, de versuri, de povesti si de legende. Fara intriga, politica sau speculatii. Cine a fost el, ni s-a descoperit noua prin opera sa bogata, cuvinte simple transformate in nestemate, sentimente dezvelite din matasuri de trairi si gingas invaluite in sfioase-nfiorari.
Nu e roman in firea lui care sa nu stie doua versuri din Eminescu.
Cu sufletul il citesc si azi, cu mintea patrund prea multe intelesuri, rade inima si se-nfioara de sensuri si emotii. El le-a pus pe toate in poezia sa, vii marturii de viata si de iubire.
N-am sa ma refer la geniul care a fost, fara indoiala, caci toata maiestria sa este vizibila, simti si stii ce a vrut sa spuna, ca intr-o magie. A gasit calea catre inima si ratiunea noastra si a vorbit pe limba lor, s-a adresat noua, insa intr-un fel neexperimentat de noi pana la el.
Ne amintim de Eminescu ca de un Fat-frumos in carne si oase, un visator cu suflet nobil si aspiratii inalte.
Poetul nepereche al neamului, din vremi trecute, in care si noi ne-am fi dorit sa traim, o Romanie cu micul Paris al domnilor si domnitelor, cu viata la tara ca un basm, cu amintirile din copilarie ale lui Creanga, prieten apropiat al lui Eminescu.
Mihai Eminescu s-a nascut Mihail Eminovici la 15 ianuarie 1850 si a trecut in nefiinta la 15 iunie 1889.
Eminescu si femeia
N-as vrea sa aduc vorba despre Veronica Micle, sau despre alte femei din viata lui. Desi sunt povesti tesute in jurul acestor personaje care ne atrag si ne incita interesul fara doar si poate.
Desi nu este inca ziua femeii, insa contextul mi se pare oportun, stiu ca acest articol va fi citit cu precadere de doamne si domnite, asa ca am gasit potrivit sa selectez cele mai frumoase versuri eminesciene despre femeie si pentru ea.
«Atat de frageda, te-asemeni Prea mult un inger mi-ai parut
Cu floarea alba de cires, Si prea putin femeie,
Si ca un inger dintre oameni Ca fericirea ce am avut
In calea vietii mele iesi. » Sa fi putut sa steie.
« Atat de frageda » « S-a dus amorul »
Si cand in tina ma rugam Astfel zise mititica,
Ca noaptea-n loc sa steie Dulce netezindu-mi parul.
In veci alaturi sa te am Ah !ea spuse adevarul ;
Femeie ! Eu am ras, n-am zis nimica.
« Adio » « Floare albastra »
Si lasandu-te la pieptu-mi Sarutari erau raspunsul
Nu stiam ce-i pe pamant, La-ntrebari indeosebi
Ne spuneam atat de multe Si de alte cele-n lume
Far’ a zice un cuvant. N-aveai vreme sa intrebi.
« Pe aceeasi ulicioara »
Fruntea alba-n parul galben De-or trece anii cum trecura
Pe-al meu brat incet s-o culci, Ea tot mai mult imi va place,
Lasand prada gurii mele Pentru ca-n toat’a ei faptura
Ale tale buze dulci… E un « nu stiu cum » si-un « nu stiu ce ».
« Dorinta » « De-or trece anii »
Si-a creat pe panza goala pe Madona Dumnezee
Cu diadema de stele, cu surasul bland, virgin,
Fata pala’n raze blonde, chip de inger, dar femeie,
Caci femeia-i prototipul ingerilor din senin.
………………………………………………….
Suflete!de-ai fi chiar demon, tu esti sfanta prin iubire,
Si ador pe acest demon, cu ochi mari, cu parul blond.
« Venere si Madona »
Eminescu inca ne cucereste, farmecul sau ne invaluie.
Luceafar si zburator, pajur Catalin, eul sau se perinda prin dragoste ca vesnic indragostit, tandru si zelos, iubirea ii este curata si inaltata, trairea este intensa si suferinta asemenea.
Il pastram in suflet pe Eminescu purtand in mana floarea lui albastra, cu fruntea cufundata-n visuri, pasind prin codrii de argint.
Postat de: Raluca-Burcea Miercuri, 12 Ianuarie 2011
dragoste, mesaje de iubire, Eminescu, poezii romantice
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
