Companii care NU testeaza pe animale

Problema testarii pe animale nu este deloc noua, motiv pentru care multi dintre noi presupunem ca aceste acte de cruzime au incetat de cand exista legi pentru protectia animalelor. Putini sunt cei care cunosc ce se ascunde cu adevarat in spatele produselor atat de familiare, provenite de la cele mai renumite si apreciate companii din lume.

Care este modalitatea de a afla ce companii testeaza inca pe animale? Organizatii precum PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) tin o evidenta a companiilor producatoare de cosmetice, procura liceente sau o declaratie de la acestea, in care este specificat faptul ca niciun ingredient, formule, ori produse finite nu sunt testate pe animale.

In alte cuvinte, consumatorii se bazeaza pe “cuvantul scris” al companiilor respective si pe inteligenta PR a acestora in evitarea posibilelor revolte sau procese. In caz contrar, integritatea companiilor in discutie este pusa la indoiala, fapt ce ar leza imaginea si statutul lor pe piata.

Cu toate acestea, exista numeroase incercari de frauda prin etichetarea unor produse cu inscriptia ‘No Animal Testing’ sau ‘No Animal Ingredient’. Cauza este lipsa unor legi specifice in etichetarea corespunzatoare cu privire la testarea produselor pe animale, iar efectul consta in inducerea in eroare a consumatorilor.

 

Femeiastie.ro va trimite in ajutor aceasta lista cu principalele companii cunoscute in Romania, care sunt impotriva testarii pe animale:

Amazon Premium Products, www.amazonpp.com

Amway, www.amway.ro

Avene, www.aveneusa.com

Avon Products, Inc., www.avon.ro

Bamboo Aesthetics, Inc., 1-877-882-2626; www.bambooaesthetics.com

Bobbi Brown, 212-572-4200; www.bobbibrown.com

The Body Shop, 919-554-4900; www.thebodyshop.com

Calvin Klein Cosmetics, www.sephora.com

Carrot Tree Soaps & Essentials, 1-866-260-6964; www.carrottreesoaps.com

Chanel, www.chanel.com

Christian Dior, www.dior.com

Christine Valmy, 1-800-526-5057; www.christinevalmy.com

Clarins of Paris, 212-980-1800; www.clarins.com

Clinique Laboratories, 212-572-3800; www.clinique.com

Color Me Beautiful, 1-800-533-5503; www.colormebeautiful.com

Durex, www.durex.ro

Estée Lauder, 212-572-4200; www.esteelauder.com

Eucerin – apartine de Nivea,  www.eucerin.com

Fidelio – servetele umede Senza, servetele demachiante si servetele umede;

Gucci, www.gucci.com

Liz Claiborne Cosmetics, 212-354-4900; www.lizclaiborne.com

L'Occitane, 646-284-9231; www.loccitane.com

LUSH Cosmetics, 1-888-733-LUSH; www.lush.com

Nivea, www.nivea.ro

Oriflame, 704-843-3102

Origins, www.origins.com

Revlon, 1-800-473-8566; www.revlon.com

Seventeen, www.seventeen.com

Tommy Hilfiger, 917-237-0983; www.tommy.com

Uriage, www.labo-uriage.com

Victoria's Secret, 1-800-411-5116; www.victoriassecret.com

Yes to Carrots, 1-888-929-3786; www.yestocarrots.com

Yves Rocher, www.yves-rocher.com/ro 
 

In cadrul acestei liste regasiti produse usor de procurat, potrivite oricarui tip de piele si convenabile pentru orice consumator. In cele mai multe dintre cazuri, companiile care nu testeaza pe animale au o politica orientata spre folosirea ingredientelor naturale, sanatoase din toate punctele de vedere. In concluzie, nu va pot sfatui decat sa cititi etichetele produselor sau sa tineti cont de aceste alternative in momentul in care doriti sa inlocuiti vechile preferinte cosmetice. Iti multumim pentru sustinerea unor metode corecte de a-ti pastra frumusetea!


Cititi si: Companii care testeaza pe animale & Testarea pe animale, secretul cosmeticelor

 

 

Nota obtinuta:
10 (7 voturi)
7845 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Luiza-Burhai Luni, 02 August 2010

Etichete pentru acest articol:

companii infrumusetare, cosmetica, nu testeaza pe animale


S-ar putea sa va intereseze si:

In seara de 13 aprilie 2013, la Gradina Zoologica din padurea Garboavele, o echipa [..]
citeste si comenteaza
Tot mai multi oameni achizitioneaza un sufletel mic si blanos care sa le tina companie si [..]
citeste si comenteaza
Cand te gandesti la cei mai frumosi caini, desigur ca si conceptul de frumusete este unul [..]
citeste si comenteaza
Trebuie spus ca orice om are nu numai un rol social in circularitatea procesului societal [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Topazul este una dintre cele mai populare pietre fiind usor de gasit intr-o gama variata de culori: [..]
citeste si comenteaza
Smaraldul este o piatra pretioasa, varietate a berilului, din aceeasi clasa cu acvamarinul, care [..]
citeste si comenteaza
Din ce in ce mai multi tineri nu se mai casatoresc, sau cel putin amana momentul casatoriei pentru [..]
citeste si comenteaza
Pretiosul diamant era purtat in antichitate pentru a sugera puterea, invincibilitatea si curajul, [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate