Manastirea Suzana

Manastirea_Suzana2

Una din cele mai cunoscute manastiri din judetul Prahova este si manastirea Suzana.

 

 

Localizare

Pe firul Teleajenului, la 40 de kilometri de Valenii de Munte, intr-o culme de la poalele Bobului Mare, s-a adapostit manastirea de maici Suzana. Apele Teleajenului, Stancei si Iepurasului, care se unesc in fata manastirii, alcatuiesc aici o cruce de unde pornesc la vale intr-un singur curs. De sus, asezamantul se vede ca un satuc, palc de case lipite una de alta, ca si cum s-ar teme sa nu le zboare vreo vijelie. Altfel, case aratoase, ingrijite.

Istoria asezamantuluiManastirea_Suzana.jpg

In 1740 a fost ridicata, de catre Suzana Arsicu, fondatoarea manastirii, o biserica din barne. Suzana Arsicu, femeie instarita, venea de la Sacele, din Ardeal si a multumit astfel Domnului ca a scapat teafara dintr-o furtuna care a prins-o pe drum. A fost cea dintai stareta. Biserica, purtand hramul Sf. Ierarh Nicolae, a trait un veac si a fost inlocuita cu o alta. Soborul manastirii hotarase atunci sa schimbe hramul cu acela al unui sfant a carui sarbatoare sa fie vara. Dar in ajunul sfintirii cerul s-a acoperit cu nori, raurile au iesit din matca, inundand vaile. Puhoiul i-a surprins pe toti cei ce veneau la serbare, luandu-le bagajele, vesmintele, cartile si mirodeniile sfinte. Au scapat totusi teferi si, in locul slujbei de sfintire, au facut una de multumire lui Dumnezeu pentru inlaturarea pericolului, hotarand ca si in viitor hramul bisericii sa se serbeze la 6 decembrie, ziua Sf. Ierarh Nicolae.

Manastirea, astazi

Biserica de azi s-a ridicat intre 1880 si 1882, in timpul staretiei maicii Natalia Perlea. S-a pastrat acelasi hram, fara a indrazni cineva sa se mai gandeasca la vreo schimbare. Manastirea mai are o bisericuta - Paraclisul - construita in 1911, pe vremea maicii starete Tomaida Perlea, cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului.

Nota obtinuta:
10 (12 voturi)
3039 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Robert-Codescu Sâmbătă, 29 Ianuarie 2011

Etichete pentru acest articol:

manastiri, in Romania, manastiri in prahova, manastirea suzana



S-ar putea sa va intereseze si:

La mai putin de cinci kilometri de Ploiesti se afla unul dintre cele mai cunoscute [..]
citeste si comenteaza
Pentru acest articol in premiera in intreg mediul online despre Schitul Sfantul Nectarie [..]
citeste si comenteaza
Pentru prezentul articol redactia FemeiaStie.ro va invita pe meleaguri dambovitene, in [..]
citeste si comenteaza
Asezata in nordul Moldovei, la 5 km de orasul Gura Humorului, pe valea scaldata de apele [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Recunosc, la Cluj-Napoca am fost o singura data si-am vizitat un singur obiectiv turistic, si anume [..]
citeste si comenteaza
Asa cum v-am promis intr-un articol precedent revin cu acest nou material pentru a face o scurta [..]
citeste si comenteaza
Poezii pentru copii, despre legume. [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate