Una dintre marile probleme ale Romaniei este cea a cainilor vagabonzi, intens discutata si disputata atat de catre autoritati, cat si de oamenii de rand. Si dupa finalizarea discutiilor initiale s-au apucat de re-discutat si disputat. Oare unde sunt concluziile?

Romania discuta, vagabondul musca

Cam asa se rezuma problema cainilor vagabonzi de la noi. Am decis sa nu reiau inceputul discutiilor de acum cativa ani, cand am fost onorati si cu parerile actritei Brigitte Bardot. Nu, doar pe cele recente. Intrebarea de capatai la care nu s-a gasit inca un raspuns este “A fi sau a nu fi eutanasiat?”.  Raspunsurile ii impart pe romani in doua tabere la extreme diametral opuse: unii zic un raspicat “DA”, altii striga la fel de raspicat “NU”.

Tabara lui DA

Sa analizam respondentii cu DA:

Categorie sociala: toti ne-posesorii de automobile personale, sau posesori de automobile uitate in parcare din lipsa de fonduri pentru realimentare, eroi ce se deplaseaza zilnic prin oras infruntand clima, traficul, RATB-ul, conationalii; majoritatea sub 60 de ani, angajati si stresati contribuabili ai statului; orice amarat care doarme noaptea cu geamul deschis pe timp de vara, posesorii de patrupede personale care necesita plimbari zilnice si care nu sunt la inima vagabonzilor.

Observatie: un procent mare dintre ei poarta urmele de colti ai patrupedelor in discutie, dar si urmele antirabicului de dupa. Acum, fiecare s-a pricopsit cu acestea in diferite situatii: unii in timpul cursei de sprint dupa autobuz, altii in timpul liber petrecut pe bicicleta, role sau la jogging, iar unii pur si simplu s-au nimerit in locul nepotrivit la timpul nepotrivit, acestea fiind de obicei orice timp in orice loc din oras, in special atunci cand babele locatare de bloc si posesoare de prea multa pensie de la stat hranesc odoarele cu sunca de Praga proaspat cumparata.

Argumente ridicate:  costul mare al antirabicului cumulat cu durerea provocata de muscaturi, riscul de a muri mancat tu sau/si copiii de catre patrupedele orasene salbaticite, lipsa de somn cauzata de concertele nocturne (in special cele estivale, ca iarna nu prea razbate corul prin termopan), mizeria de prin parcuri si trotuare, de pe masini.

Tabara lui NU

Analizam si respondentii cu NU:

Categorie sociala: pensionari, liber profesionisti si...cam atat. In general, persoanele care ii hranesc pe vagabonzii oraseni cu sunca de Praga proaspata si le ofera adapost amenajat in spatiile verzi din jurul blocurilor; totodata indivizi preponderent sedentari, care nu prea circula prin oras, nu plimba copiii sau cainii personali; au mult timp liber pe care il petrec la televizor si sunt foarte milosi cu privire la semenii cu labute (aia bipezi pot sa faca ce or vrea, nu conteaza!).

Observatie: Majoritatea nu sunt de acord cu detinerea  animalelor de casa in casa, ci prefera sa aiba un animal de casa vagabond. In extrema cealalta, exista si persoane cu atat de multe animale de casa in casa, incat pur si simplu nu mai au loc sa mai cazeze si vagabonzii (acestia nu cunosc semnificatia cuvantului “sterilizare”). Nu au fost niciodata muscati de catre un vagabond – este stiut faptul ca acestia nu musca mana care ii hraneste. 

Argumente ridicate: cainii sunt si ei niste suflete amarate dornice de iubire, lasate pe pamant de Dumnezeu, adevarati ingerasi cu patru membre, fiind pacat sa fie omorati sau adunati de pe strazi.

Concluzii...

Dupa aceasta analiza constatam cu usurinta ca nimeni nu incearca sa gaseasca o solutie de mijloc, intre cele doua extreme; este clar ca nu mai putem trai cu haitele din ce in ce mai periculoase si mai numeroase de pe strazi, dar nici otravirea lor cu diverse substante care ii fac sa isi de-a duhul in cel putin 3-4 ore nu este dezirabila.

Aparent, o solutie buna o constituie adaposturile, dar gandul ca sute de animale, majoritatea necastrate, vor fi inghesuite intr-o cusca in aer liber minuscula si vor primi mancare pe apucate, iar de curatenie nici nu se pune problema, nu mai pare o solutie atat de buna.

Dar daca autoritatile chiar ar vrea sa rezolve problema cainilor si ar lasa un pic mai in urma interesele financiare (hmm, m-am lovit la cap sau sunt beata?!) ar reusi sa puna pe picioare un adapost adevarat in care sa stranga cainii, sa-i eutanasieze pe cei bolnavi, sa-i castreze pe toti si sa le asigure un trai aproape decent. Planul acesta are oarece fisuri: ar fi necesar ajutorul populatiei pentru toate etapele acestei operatii si sponsorizarile ar fi obligatorii (medici veterinari si firme care comercializeaza mancare pentru animale). Dar s-ar creea cateva locuri de munca si am scapa in sfarsit de cainii fara stapan.

Dar pana atunci, orasenii suporta cu stoicism muscaturile si concertele nocturne, (re)invatand sa traiasca in salbaticie si sa evite atacul letal al haitelor prin sarituri peste garduri sau sprinturi, in timp ce cainii vagabonzi invata noile generatii de catelusi cum sa treaca strada urmarind semaforul.

Postat de: Simona Luni, 23 Mai 2011