Interviu cu Cristina Negru, designerul roman al brandului La Mode Toujours (I)

cristina_negru_01

Pictura si desenul erau pasiunile ei inca de mica. In timp ce desena si concepea hainele pentru papusile ei, fetita de atunci visa ca, intr-o buna zi, femeile vor imbraca modelele create de catre ea. A urmat apoi cursurile unei scoli de arta si tanara s-a aflat tot mai aproape de implinirea visului ei. Astazi, la doar 26 de ani, Cristina Negru este tanarul designer roman al brandului vestimentar La Mode Toujours.

Astfel, de aproximativ 4 ani, viata Cristinei se invarte in jurul brandului sau de creatii vestimentare unicat sau in serie limitata. Iubeste ceea ce face, iar firea ei creativa se impleteste, in mod armonios, cu latura sa pragmatica, trasaturi care sunt esentiale atunci cand iti creezi propriul business.

“La Mode Toujours inseamna, in primul rand, respect acordat femeii: noi punem pe primul plan linia corpului si silueta, iar mai apoi tendintele. Tocmai de aceea, piesele La Mode Toujours sunt gandite astfel incat sa complimenteze diferite tipuri de silueta”, spune tanara despre brandul sau.

Va invit sa descoperiti care este povestea Cristinei Negru citind interviul de fata.

 

FemeiaStie.ro: Descrie-te, te rugam, in cateva cuvinte pentru cititoarele Femeiastie.ro.

Cristina Negru: Am 26 ani si de aproximativ 4 ani viata mea se invarte in jurul La Mode Toujours, brandul de creatii vestimentare unicat sau in serie limitata, pe care l-am lansat. Imi place sa creez, dar am si o latura pragmatica, utila cand vrei sa cresti un business, asa ca sunt o persoana a contrastelor, care se imbina armonios, as putea spune.

 

FemeiaStie.ro: Cand erai copil, ce pasiuni aveai?

Cristina: In primul rand, desenul si pictura, avand in vedere ca am urmat cursurile unei scoli de arta. Stateam ore in sir si ma concentram asupra crochiurilor, naturilor statice, picturilor in acuarela sau desenam modele de rochii, visand ca intr-o zi femeile vor imbraca modelele create de mine.

 

FemeiaStie.ro: Care este cel mai important sfat pe care l-ai primit de la parintii tai?

Cristina: Parintii mei mi-au insuflat in permanenta dorinta de a fi independenta, iar cel mai important sfat primit a fost ca in viata nu trebuie sa depinzi de nimeni si sa te bazezi doar pe ceea ce stii sa faci. Un alt sfat important este ca nu poti fi niciodata prea educat sau prea informat: ca trebuie sa ma perfectionez in permanenta in domeniul in care voi activa profesional.

 

FemeiaStie.ro: Cum te-ai acomodat in Bucuresti? A fost dificil?

Cristina:  Din fericire, cand m-am mutat aici, sora mea locuia deja in Bucuresti de doi ani asa ca adaptarea a fost relativ usoara. Imi place ca e un oras cosmopolit in care esti mereu activ si conectat la tot ce e nou.

 creatii_CN02.jpg

FemeiaStie.ro: Cum ai descoperit pasiunea pentru moda?

Cristina: Asa cum am spus mai sus, pasiunea pentru moda este de fapt inclinatia, inca din copilarie, spre artele plastice, spre tot ce e estetic frumos. Nu a fost un moment zero care m-a facut sa aleg moda, ci o suita de intamplari de-a lungul timpului care mi-au aratat ca designul vestimentar ma reprezinta si ca, atunci cand fac asta, chiar nu simt ca muncesc.

 

FemeiaStie.ro: Mostenesti cumva interesul si talentul pentru moda de la unul dintre parinti?

Cristina: Parintii mei sunt firi pragmatice, care nu au legatura cu acest domeniu, insa as putea spune ca mostenesc asta de la una din bunicile mele. Recent, am descoperit o colectie superba de ii brodate chiar de ea, cu modele pe care le-a inventat pe cand avea doar 16 ani. Am rugat-o sa imi povesteasca mai multe si asa am aflat ca toate fetele de varsta ei chiar o plateau pentru a le concepe si lor modele personalizate de ii.

Creatii_C_N.jpg

FemeiaStie.ro: Cristina, ti-ai creat propriul brand - La Mode Toujours- in anul 2011. A fost dificil momentul de inceput? Ai intampinat obstacole?

Cristina: A fost frumos si cand ma uit in spate prefer sa imi amintesc fiecare reusita: prima creatie vanduta, prima colectie, primul shooting si asa mai departe. Bineinteles ca, de-a lungul timpului, au existat sute de obstacole insa, prin natura firii mele, sunt orientata spre solutii si nu spre probleme. Cred ca daca ai un mindset bun si in favoarea ta, vei reusi sa depasesti orice obstacol.

 

FemeiaStie.ro: De ce acest nume de brand, ce reprezinta pentru tine si ce mesaj vrea sa transmita celorlalti?

Cristina: Numele brandului reprezinta deopotriva dragostea mea pentru Franta si mesajul pe care am vrut sa il transmit viitoarelor cliente: moda ne insoteste mereu asa ca haideti sa ne inconjuram de creatii frumoase care sa ne dea o stare de bine atunci cand alegem o noua piesa vestimentara.

 

FemeiaStie.ro: In cat timp se construieste un brand? Ai avut parte de sprijin pentru a-ti construi brandul “La mode Toujours”?

Cristina: Un brand se construieste in timp si este la fel ca si un copil: e nevoie de rabdare si de exemple corecte pentru a avea imaginea potrivita. Da, din fericire, m-am bazat pe recomandarile surorii mele care lucreaza in domeniul comunicarii, dar si de cele ale unor prietene apropiate care activeaza in industria modei. In rest, am incercat sa asimilez feedback-ul primit de la toti cei cu care am interactionat.

 creatii_CN01.jpg

FemeiaStie.ro: Unde iti gasesti sursa de inspiratie?

Cristina: Inspiratia vine din lucrurile frumoase care ne inconjoara si pe care le observam daca incetinim ritmul cotidian care a ajuns sa fie mai mult decat alert in ultimii ani. De asemenea, ma inspira locurile minunate si oamenii pe care ii cunosc in vacante, fie ca e vorba de cele petrecute in Romania sau in alte tari.

 

FemeiaStie.ro: De ce tocmai design vestimentar? Sunt foarte multi tineri care incearca pe forte proprii sa-si creeze un nume important si incearca sa se impuna in acest domeniu. Cu ce vii diferit?

Cristina: Asa cum am spus, inca din copilarie visam sa fac asta asa ca, atunci cand am pus bazele La Mode Toujours acum patru ani, a fost o continuare naturala a unei dorinte mai vechi. Diferentierea se face, in primul rand, la nivel de filosofie a brandului: noi marsam pe culori, care sunt asociate inca din cele mai vechi timpuri starii de bine, si pe feminitate.:) De asemenea, un alt diferentiator al brandului este raportul corect calitate pret, intrucat oferim materiale de calitate, finisaje profesionale, modele unicat sau in serie limitata, si preturi mai mult decat decente.

 

FemeiaStie.ro: Cum decurge o zi la atelierul tau?

Cristina: Ajung la atelier, verific starea comenzilor care trebuie predate, imi aloc doua-trei ore sesiunilor creative in care concep noi modele si pregatesc urmatoarele colectii, merg apoi la intalniri cu furnizorii sau clientii din zona corporate, iar apoi ma intorc la showroom pentru programarile cu clientele, care vin cu precadere in a doua parte a zilei. Programul meu se termina invariabil dupa ora 20:00 asa ca apoi incerc sa ma pun la curent cu noutatile din industria modei si mai ales din zona de business.

 IMG_3888.JPG

FemeiaStie.ro: Spune-ne, cateva detalii despre creatiile tale vestimentare. Care este conceptul care sta la baza si ce articole regasim?

Cristina: La Mode Toujours inseamna, in primul rand, respect acordat femeii: noi punem pe primul plan linia corpului si silueta, iar mai apoi tendintele. Vad de multe ori femei frumoase care poarta haine de designer total nepotrivite siluetei lor si nu mi se pare normal.

Tocmai de aceea, piesele La Mode Toujours sunt gandite astfel incat sa complimenteze diferite tipuri de silueta. Clientele noastre pot alege intre rochii elegante, rochii office, fuste, bluze, salopete sau alte articole vestimentare, avand insa siguranta ca piesele respective le vor avantaja.

Au existat multe situatii in care am preferat sa nu vand decat sa mint o femeie ca ii sta bine cu un anumit produs. Tocmai de aceea, am castigat increderea clientelor si 90% dintre acestea se intorc si isi comanda si alte creatii La Mode Toujours.

 

FemeiaStie.ro: Numeste top 3 branduri de fashion pe care le admiri.

Cristina: Alexander McQueen, Giambattista Valli si Elie Saab.

 

FemeiaStie.ro: Planuiesti sa imbraci si femeile din marile capitale europene? Ti-ar placea sa te extinzi pe plan international?

Cristina: Da, bineinteles, acesta este urmatorul pas firesc si lucram intens la planul de extindere. Momentan am avut cateva mici experimente, pentru a testa reactia pietei in tari precum Elvetia sau Franta, iar feedback-ul primit este unul extrem de bun.

 

Carte de vizita Cristina Negru

 profile_pic_Cristina_Negru.jpg

Data nasterii: 03.02.1989

Locul nasterii: Deva

Locuieste in: Bucuresti

Studii: Scoala de Arte Plastice “Sigismund Toduta” , Deva,  Facultatea Administrarea Afacerilor - Universitatea Bucuresti,  Facultatea IUP – Franta, Master  in Marketing Strategic - ASE.

Pasiuni: designul , pictura, calatoriile

Citatul preferat:  Legea Universala a Adevarului este asimilata in fiinta prin credinta ca exista intotdeauna o solutie pozitiva, dreapta, pentru orice situatie. Ea iti garanteaza ca ai deja tot ce iti trebuie pentru a dobandi tot ceea ce vrei, a merge oriunde doresti si a deveni persoana care vrei sa devii. (Herbert Harris)

Oameni care o inspira: toti cei de la care consider ca pot invata ceva

Citeste, in continuare, partea a doua a articolului.

Sursa foto: Arhiva personala Cristina Negru

Interviu realizat de: Andreea Samoila

Nota obtinuta:
10 (18 voturi)
1933 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Andreea-Samoila Sâmbătă, 18 Aprilie 2015

Etichete pentru acest articol:

La Mode Toujours, brand romanesc, creatii vestimentare, Cristina Negru, design vestimentar, tineri talentati, rochii unicat



S-ar putea sa va intereseze si:

A plecat din Romania, in 2010, dupa ce a absolvit Colegiul National “Moise Nicoara” [..]
citeste si comenteaza
Ce coafuri se poarta anul acesta? Care sunt tendintele in materie de tunsori si coafuri? [..]
citeste si comenteaza
Pe Alina o cunosc de doi ani. Este o “leoaica” ambitioasa, plina de energie si mereu [..]
citeste si comenteaza
Prin luna aprilie am fost intr-o mica vacanta la Sibiu, un oras atat de drag [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Prin creatiile sale, Ludmila Corlateanu reuseste sa surprinda femeia in toata complexitatea ei si [..]
citeste si comenteaza
Pe Runia Hanza o descopeream in urma cu 3 ani cand scriam despre ea un reportaj amplu. Probabil ca [..]
citeste si comenteaza
Tanarul prezentator are doua mari pasiuni - televiziunea si actoria - si nu se vede facand altceva. [..]
citeste si comenteaza
Pe data de 5 decembrie, cei mici isi pregatesc, cuminti, ghetutele si le aseaza la usa. Toti copiii [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate