Basm trist

Scrisoare

,,De multe ori parca nici nu-ti vine sa-ti aduci aminte... ” spune cu privirea pierduta Floarea, sotia celui care a fost ,,chiaburul” Constantin Mitoi din comuna Darmanesti, judetul Arges. Pe masura ce este trasa inapoi de vartejul amintirilor, ochii albastri ai batranei se lumineaza din ce in ce mai tare, iar la rastimpuri, privirea i se fixeaza pe linia nesfarsita a campului, ce pare sa infatiseze un spectacol vazut doar de sufletul ei. In cele din urma, cu un glas usor tremurat de emotie, insa puternic precum i-a fost firea intreaga viata, isi incepe povestea: ,,Am avut o viata grea, domnisoară. Primul sot mi-a murit in razboi pe frontul rusesc, iar pe al doilea mi l-au luat comunistii si mi-au dat in loc o umbra de om. Asa ca a trebuit sa ma descurc singura si numai copiii mei, Titu si Rodica, m-au ajutat sa supravietuiesc.”

Cosmarul

Face o pauza in care se aude un oftat usor, aproape imperceptibil, apoi continua: ,,Pana sa inceapa colectivizarea, totul mergea bine. Constantin era invatator, aveam o mosie mare din prima casatorie si eram fericiti. Intr-o zi insa, prin ’56, a venit o scrisoare care spunea ca barbatu-meu a fost dat afara din invatamant pentru că era chiabur. Noi nu stiam nici ce insemna cuvantul, d-apoi sa mai stim si cat vom patimi din cauza asta. Apoi, la 8 august ’58, pe cand copiii erau in clasele mici, au venit la poarta doi securisti(la momentul respectiv nici nu stiam ce sunt), care au spus ca fac o perchezitie, au chemat martori si au scotocit toata casa. Nu au gasit nimic insa l-au luat pe barbatul meu la Pitesti ca sa dea o declaratie. A plecat de acasă cu 200 de lei si cu promisiunea ca se va intoarce a doua zi, insa dus a fost.” Dupa cum era obiceiul la acea vreme, organele oficiale nu doar ca nu ii ajutau pe cei abuzati, insa ii si ameninţau. “Astfel imediat a venit si seful politiei, care mi-a zis ca daca vreau sa stau acasa si sa am grija de copii, sa nu vorbesc nimic. De frica sa nu ma ia si pe mine, nu doar ca n-am spus nimanui nimic, dar m-am si urcat cu copiii in pod si am stat acolo ziua intreaga. Eram terorizata.

 O pauza lunga și grea se lasa peste noi, insa deodata izbucneste: ,,Trei ani n-am stiut nimic de el, ba chiar se anuntase ca a murit. Pana intr-o zi, cand primesc o carte postala ce zicea asa : Sunt bine, sanatos, trimite-mi un pachet in care sa-mi pui tigari, zahar si suncă. Atat. Apoi iar a disparut si n-am mai auzit nimic de el.” In perioada cand era mort pentru familie, Constantin a fost trimis in cele mai aprige inchisori comuniste: Aiud, Piteati, Ocnele Mari, Sighet, la stuf (langa Marea Neagra), reusind sa scape de cosmar de abia in anul 1962, in urma decretului emis de Gheorghe Gheorghiu Dej, prin care erau eliberati toti chiaburii.                                                         ,,Cand a venit acasa, sa nu-l mai recunosc. Ziceai ca era o haina pusă pe un baţ, atat era de slab si mirosea atat de tare ca nu puteai sa stai langă el. Era o umbra de om, iar fetita mea Rodica, nerecunoscandu-l, m-a intrebat daca va mai sta mult strainul la noi.” Precum toti chiaburii, si Constantin a suferit din plin ororile comunismului, fiind batut, schingiuit, infometat. ,,Le-au luat pana si manecile de la haine ca sa nu se spanzure”, spune aproape soptit tanti Floarea, parca fiindu-i teama ca cineva o va auzi.

Pe langa ranile trupului, anii grei de puscarie au lasat urme adanci si in suflet, iar traumele suferite l-au facut pe Constantin sa nu mai aiba incredere nici in sotia sa. ,,Nu mi le-a spus nici mie pe toate cate a suferit” ofteaza ea cu parere de rău. ,,Cine stie cu cine vorbesti! imi spunea el si nu mai avea deloc încredere, nici macar in mine.” Astfel, Constantin s-a instrainat de toti si de toate. ,,M-a durut sa-l vad asa schimbat. Stateam langa el si nu il recunoșteam...Devenise de piatra. O singura data l-am vazut cu adevarat fericit, atunci cand ne-am trezit intr-o zi la poarta cu un om, tot la fel de slab ca si el, care a venit si l-a pupat. La inceput n-a zis nimic dar apoi, cu lacrimi în ochi, mi-a marturisit: Uite, nevastă, el m-a scăpat de la moarte. De atatea ori mi-a dat painea lui ca sa nu mor de foame...”

Cu toate ororile sale, comunismul nu a reusit sa inchidă si spiritul liber al taranilor. ,,Mi-a povestit barbatu-meu ca in vinerea Pastelui toti detinutii stateau cu paturile in cap si cantau Prohodul”, o emotionanta dovada de curaj ce demonstreaza inca o data ca nici cruzimea, nici ateismul comunistilor nu au reusit sa-l smulga pe Dumnezeu din inimile oamenilor.

Dar Constantin nu scapase cu adevarat de diabolicul aparat de opresiune numit Securitate. Era obligat sa meargă in fiecare saptamana la Pitesti sa isi declare toata activitatea, ora cu ora, minut cu minut, secunda cu secunda... ,,Nu aveai cum sa te ascunzi. Securitatea era peste tot.”

Stampila umilintei

Constantin a incercat sa uite trecutul si sa o ia de la capat, insa trecutul nu a vrut sa-l uite pe el. A incercat sa se angajeze, insa oamenii fugeau din calea lui ca de un lepros. Sufletul ii fusese marcat cu stampila umilintei pentru totdeauna... Dupa indelungi eforturi a fost in cele din urma angajat contabil, insa avea mari restrictii. Nu a mai fost lasat sa isi practice meseria de invatator, iar portile cunoasterii au ramas zavorate. ,,Era foarte suparat din cauza asta. Se mai refugia el in carţi (aveam o biblioteca mare pe atunci) insa nimic nu mai era ca inainte.”

Dintre toti insa, cei mai afectati au fost copiii. Din cauza faptului ca tatal lor fusese arestat, Titu si Rodica erau marginalizati. ,,Titu plangea in fiecare zi ca era singurul din clasa ce n-avea cravata de pionier. Era respins de toti. Nici macar profesorii nu se purtau frumos cu el.” spune ea cu amărăciune. ,,M-am rugat la Dumnezeu ca el (Constantin) sa moara ca sa nu-l ia indarat la inchisoare si sa afecteze si mai tare copiii. Da, am ajuns sa imi doresc si asta...”, iar ochii umeziti ai Floarei arata lupta interioara dusa pentru ca vorbele atat de dureroase sa fie rostite. Mai tarziu, Titu a incercat sa intre la scoala de maestri, insa inchisoarea facuta de tatal lui il urmarea ca un blestem. ,,Il priveau cu dispret si ii spuneau ca nu pot sa angajeze un fiu de chiabur. Atunci a vrut sa plece.” Tineretea si lipsa de experienta si-au spus insa cuvantul, iar tentativa de fuga in strainătate a esuat, Titu si cei doi tovarasi ai sai fiind inchisi.

Zorii unui nou inceputO_femeie_stie.jpg

,,Dupa cutremurul din ‘77, Titu a fost eliberat si dupa ce a mai stat o perioadă în tara, a reusit pana la urma sa plece si a ajuns in America. Acum e acolo, cu familia lui, cu meseria lui, si a uitat de tot. I-a fost mult mai bine acolo." Precum toti cei care au reusit sa plece in strainatate, Titu a reusit sa scape de teroarea comunista si a avut sansa unui nou inceput. ,,Dupa Revolutia din ’89 viata mea s-a schimbat. Fata de ce indurasem pana atunci, viata imi parea un Paradis.Am fost si eu in America la Titu, de patru ori chiar. Am si lucrat acolo la o croitorie. Insa cu toate suferintele indurate in Romania, corpul meu era acolo, iar sufletul imi era aici.” Curioasa, am intrebat-o pe tanti Floarea cum  a reusit sa se descurce in America, iar ea, zambind pentru prima data, mi-a zis: ,,Credinta in Dumnezeu si umorul m-au ajutat sa supravietuiesc si pe vremea comunistilor, si intr-un oras asa mare precum New York-ul. De exemplu, odata, nestiind prea bine strazile, m-am ratacit chiar in New York. Va dati seama, o batrana ca mine de la tara, care stia in engleza doar cuvintele ,,ok” si ,,boassa”(n.a. mi-am dat seama mai tarziu ca se referea la cuvantul ,,boss” adica ,,sef”), ratacita in ditamai orasul! Insă nu m-am pierdut cu firea si am incercat sa ma descurc. Asa ca dupa ce am incercat fara succes sa ma inteleg cu doi americani, m-am intalnit cu o romanca ce m-a ajutat sa ajung la firma unde lucram. “ Razand, imi mai povestește inca o patanie : ,,Cand am mers prima data cu avionul spre America toata lumea era ingrijorata de cum ma voi descurca. Insa eu nu doar ca m-am descurcat, ci, prin intermediul unei femei care facuse meditatie cu fiul pilotului, am reusit sa ajung si in cabina piloţilor! Toti din familie au fost foarte mirati cand au auzit. Constantin zicea mereu ca se vede ca sunt romanca, fiindca ma descurc in orice situatie.”

Sfarsitul basmului

Amintindu-si de sotul ei, ochii isi recapata lucirea trista, zambetul se risipeste, iar buzele se pregatesc sa spuna finalul povestii. Constantin a trait pana in 1996, dar o parte din el era moarta de multă vreme. Ii fusese luata de comunisti... ,,Fizic era sanatos tun, dar in interior era afectat. S-a suparat foarte tare pe cineva si a făcut infarct. S-a dus usor, pe nesimtite, insa tot curajos a fost pana in ultima clipa. Acum nu mi-au mai ramas de la el decat cateva poze, camasa de detinut cu numarul 24 si amintiri, multe amintiri... “     

Ma uit cu admiratie la femeia micută de 87 de ani din fata mea si nu imi vine sa cred ca ceea ce a povestit este adevarat. Daca as fi citit marturisirea ei intr-o carte m-as fi gandit cu siguranta ca autorul a avut o imaginatie prea bogata, insa ceea ce am auzit este intiparit doar pe o singura carte, cea a sufletului femeii din fata mea.

Franturi din ceea ce am invatat la istorie imi vin in minte...Colectivizarea a fost procesul de ,,transformare socialista a agriculturii” declansat in 1948 de Gheorghe Gheorghiu Dej...a fost un proces marcat de violente, abuzuri...rezistenta taranilor a imbracat forma a numeroase revolte,insa au fost infrante....procesul s-a incheiat in 1962...Informatii fade, lipsite de continut, ce abia acum prind contur. Privind ochii batranei  imi dau seama ca dincolo de toate informatiile din manuale, dincolo de procesul in sine, totul capata un inteles mult mai profund. Este de fapt povestea lumii satului,a Taranului si a valorilor sale ce au fost ucise de colectivizarea comunista. Este un basm trist, cu un Fat-Frumos inchis, cu o Ileana Cosanzeana parasita in valtoarea vietii si cu un Zmeu invingator.

Afara s-a inserat, lumina din ochii bătranei s-a stins iar amintirile, una cate una, s-au prins de mana si s-au intors unde le e locul. Poarta in timp s-a inchis...

Nota obtinuta:
10 (2 voturi)
2182 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Roxana-Gingu Luni, 29 Martie 2010

Etichete pentru acest articol:

basm, femeia stie, comunism



S-ar putea sa va intereseze si:

Diana-Alexandra Gheorghe are 25 de ani (a terminat Facultatea de Electrica [..]
citeste si comenteaza
Muzica traditionala romaneasca este o nepretuita mostenire a neamului, un odor drag menit [..]
citeste si comenteaza
Temperaturi ridicate, fuste scurte, plaja, bronz frumos, relaxare in apa… Vine vara! [..]
citeste si comenteaza
Boala Lyme este cunoscuta si sub numele de borelioza sau “boala cu o mie de fete” [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

“Dupa cum un om isi schimba vestmintele vechi cu altele noi, tot astfel si sufletul incarnat, [..]
citeste si comenteaza
Toata lumea este in ziua de azi la curent cu noile tendinte in moda si in stil. Dar stiti ce era [..]
citeste si comenteaza
,,De multe ori parca nici nu-ti vine sa-ti aduci aminte... ” spune cu privirea pierduta Floarea, [..]
citeste si comenteaza
O melodie superba, care patrunde pana in cele mai intunecate cotloane ale sufletului si care [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate