Teatrul, biblie a saracilor
Inca sunt multi care considera demodate piesele de teatru ale lui Strindberg. Ori banale, tratand nimicuri, neinteresante. Dar se stie prea bine ca atunci cand nu inteleg ceva, oamenii au tendinta de a critica si de a pune eticheta de "neinteresant".
Teatrul, biblie a saracilor
Cu toate acestea, Strindberg ramane totusi un dramaturg mai mult apreciat decat criticat. Si pentru ca ne adresam celor care stiu sa vada cu ochii mintii si ai sufletelui, sa ne orpim putin asupra teatrului scandinav strindbergian. Strindberg numea teatrul, biblie a saracilor, incercand sa ofere prin piese si reprezentatiile acestora, spiritualitate si bogatie culturala tuturor. El isi numeste personajele suflete si le defineste ca fiind conglomerate, oferindu-le posibilitatea celor slabe sa repete cuvintele celor puternice si invers.
Lumea lui Strindberg este una incarcata de cultura care te obliga nu numai la simpla lecturare, dar si la cercetare intru intelegere. Daca ne oprim asupta piesei de teatru "Pelicanul" vom intra intr-o lume in care nimic nu este ceea ce pare, unde personajele isi schimba rolul intre ele pana in final de nenumarate ori, in care mai mult decat cuvintele, cantaresc privirile si subtextul. O lume in care in acelasi timp poti condamna toate personajele, dar le poti imediat scuza; o lume debusolanta in care fiecare are o vina si in acelasi timp, toata lumea e nevinovata.
O lume a crimelor dictate de nevoi...
Iata o lume de nemultumiti si inadaptati care impart acelasi apartament. O mama care nu isi iubeste copiii, bolnava de mitomanie, care oscileaza intre a face rau din placere si a il face fara sa isi dea seama si care traieste din si pentru economie, care isi hraneste copiii cu resturi si dupa uciderea sotului traieste in casa in concubinaj cu sotul fiicei ei.
O fiica somnabula in existenta, care desi stie ce i se intampla, tace si refuza sa discute pentru a-si atenua suferinta, care se zbate intre ura si atasamentul inexplicabil fata de mama care o tradeaza cu propriul sot. Un sot, ginere si amant in acelasi timp, care nu-si iubeste sotia, dar continua sa locuiasca sub acelasi acoperis pentru averea promisa de mama fiicei, care ii fusese pana la un punct, iubita; un fiu, student la drept, singurul din casa care vede si stie foarte clar ce se intampla, dar care la randul sau tace si isi consuma suferinta in bautura si un tata, in jurul caruia, desi mort, se invarte toata actiunea.
O piesa despre "durerea de dincolo de tacere" in care fiecare stie totul despre fiecare insa fiecare tace; un joc al cuvintelor si al subintelesurilor, o viata a individualitatii generate de teama si suferinta duse pana la psihoza si sfarsita printr-un suicid in care mor toti cei pentru care nu mai exista o alta cale.
Postat de: Sorina-Corneanu Marţi, 28 Decembrie 2010
Strindberg, Pelicanul, teatru, piesa, carte, piese de teatru
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
