Experienta emigrarii. Cand dragostea de viata invinge dorul de casa
„Exilul Romanesc la mijloc de secol XX” ofera un foarte interesant periplu in lumea celor care au ales sa traiasca intr-o alta tara decat cea natala. Si eu fac parte din aceasta categorie, si eu m-am simtit exilata din Romania, ceea ce bineinteles ca mi-a trezit un interes imediat fata de aceasta lectura, dar cartea lui Octavian Curpas m-a facut sa vad cat de diferite in forma, dar asemanatoare in esenta sunt majoritatea acestor experiente.
Un pranz cu Nea Mitica declanseaza o avalansa de povestiri emotionante prin felul in care suntem lasati sa patrundem in viata unor oameni care au avut curajul sau poate doar nevoia de a-si cauta fericirea in afara granitelor intre care s-au nascut. M-am simtit cuprinsa de nostalgie citind povestile lor, devenind mai constienta si de povestea mea. Cand te muti intr-o alta tara, oricat de mare este bagajul cu care pleci (si, de cele mai multe ori, aceasta nu este o optiune), tot nu ai cum sa iei totul cu tine. Iti lipseste mereu ceva. Dar acesta este pana la urma si motivul pentru care pleci. „Traieste clipa” devine mai mult decat un cliseu auzit de o mie de ori. Risti sa ramai intre doua lumi daca nu o faci. Si cu toata stiinta mea ca Pamantul ne apartine tuturor in egala masura, dezradacinarea fizica de un teritoriu creeaza confuzie. Dar numai uitand cine suntem, ne putem reinventa.
Eu cred ca orice om ar trebui sa locuiasca macar un an intr-o alta cultura decat cea in care s-a format. Procesul de adaptare creeaza o alta dimensiune, in care individul sufera o expansiune a sufletului si a mintii. Dar sufera… in Statele Unite si o expansiune a corpului, uneori… Umorul este in orice caz cel mai sigur colac de salvare. Si umorul romanului „Exilul […]” este esential in temperarea afectivitatii cititorului sensibilizat de empatia cu aceste personaje complexe si pline de o viata grea, dar traita din plin. Cartea este fascinanta pentru ca prezinta destinele unor oameni care au fost nevoiti sa lase in urma tot ce agonisisera pana cand au luat decizia de relocare. Si, cand te afli in aceasta situatie, te agati mult mai puternic de orice amintire. Orice sentiment devine mai pregnant si fiecare experienta mai importanta. Multi dintre cei care pleaca ajung sa-si aprecieze tara mai mult decat cei care raman. Poate si dintr-un ciudat sentiment de vina. Dar inveti sa te bucuri de ceea ce iti creezi acolo unde traiesti. Asa cum ma bucur eu ca l-am cunoscut pe Octavian Curpas si ca am avut onoarea sa citesc aceasta carte cu suflet si sa va impartasesc modul profund in care m-a atins si a rezonat cu mine, sperand sa va trezesc si dumneavoastra interesul de a calatori alaturi de aceste personaje, indiferent de locul de unde veti porni in aceasta aventura.
Un articol de: Maria ROMAN – actrita
New York, USA
Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 20 August 2012
carti, experienta emigrare
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
- Top 5 cauze ale problemelor renale la caini si cum pot fi prevenite prin controale regulate?
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
