Traditia ingerasilor

Ati observat vreodata ca exista cate o silueta sau un chip al unui inger in fiecare casa in care mergeti? Asta pentru ca in lume exista multe culturi care isi arata credinta prin existenta acestor fiinte supranaturale.

 

In Iudaism, ingerii sunt considerati ca fiind mesageri ai lui Dumnezeu si ajutoare aici, pe Pamant. De exemplu, a existat un inger care l-a oprit pe Abraham atunci cand era pe cale sa-si omoare mult iubitul fiu, ca si sacrificiu pentru Dumnezeu. Pe de alta parte, ingerul Mihail este considerat pazitorul si protectorul oamenilor din Israel.

Ca si in Iudaism, ingerii au jucat roluri importante in multe evenimente majore pentru Crestini. A fost ingerul Gabriel, care i s-a aratat Mariei si i-a spus ca a fost aleasa de Dumnezeu pentru a da nastere fiului sau Iisus, pe care Crestinii il considera salvatorul omenirii. Biblia relateaza si ea ca invierea lui Hristos din morti a fost anuntata de aceste fapturi divine.

Ingerii au o amprenta proeminenta si in credinta Islama. Musulmanii cred ca fiecare om are cate patru ingeri (pe care ii numesc Malaa’ika, sens, mesageri) care ii sunt atribuiti pentru a corespunde actiunilor sale bune sau rele (doi dintre ei inregistreaza lucrurile bune, iar ceilalti doi, noteaza lucrurile rele). De asemenea, ei atribuie suflete nou-nascutilor si sunt responsabili de ingrijirea mediului inconjurator.

Exista o singura diferenta intre Islamici si Crestini/Evrei ca si perspectiva asupra ingerilor, mai exact, in viziunea Musulmanilor, nu este posibil ca ingerii sa cada din har, deoarece ei nu comit pacate.

Hindusii au si ei propria lor credinta angelica. Denumite “devas”, aceste entitati sunt responsabile pentru elementele naturale, cum ar fi apa, planeta si focul. In timp ce ingerii in Crestinism sunt vazuti ca mesageri ai lui Dumnezeu, in Islam si Iudaism nu le sunt inchinate aceleasi atributii, deoarece se face o confuzie intre acestia si zeii “mai mici” (de rang inferior).

Ca si acele religii majore, exista si minoritati care marturisesc o credinta in fiintele angelice. Urmasi ai Zoroastrianismului (religie si filosofie bazata pe invataturile profetului Zoroastru, inregistrata ca una dintre cele mai mari religii ale lumii; a fost fondata in jurul secolului 6 i.Hr. in Persia, Iran, estimata ca avand  200.000 de adepti in toata lumea) sunt de parere ca fiecare dintre noi are cate un inger pazitor care ne ocroteste de tot ceea ce este rau.

In Biserica lui Iisus Hristos ingerii sunt fiinte ceresti in corp uman, care ajuta raspandirea muncii si a cuvantului lui Dumnezeu pe pamant.

De ce omniprezenta acestor entitati ceresti? Pentru ca ideea de ingeri – fiinte care ne ghideaza, ne protejeaza si ne da o legatura mai personala cu Dumnezeu – este reconfortanta, linistitoare si foarte bine primita.

Nota obtinuta:
9.4 (5 voturi)
8434 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Alexandra-Apostol Marți, 11 Ianuarie 2011

Etichete pentru acest articol:

ingeri, spiritualitate, credinta, religii


S-ar putea sa va intereseze si:

Se spune ca muzica iti atinge sufletul, si stim cu totii ca asa este. Cu puterea de a [..]
citeste si comenteaza
“S-a estimat ca o treime din civilizatiile noastre de Vest poarta marcile sale de [..]
citeste si comenteaza
In lumea islamica femeia ocupa un loc aparte. Religia musulmana atribuie o importanta [..]
citeste si comenteaza
Crestin, musulman, evreu, budist sau ateu, sunt absolut sigura ca majoritatea oamenilor [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

V-ati gandit vreodata cum e sa oferiti bani in schimbul unei boli canceroase sau oricare alta?!? Ei [..]
citeste si comenteaza
Ce este diabetul? Diabetul este o boala care afecteaza modul in care organismul foloseste glucoza, [..]
citeste si comenteaza
Se zice ca originea cafelei a fost inregistrata prin secolul IX, in Africa, in Nord – Estul [..]
citeste si comenteaza
Sarbatorile de iarna inseamna bucurie, iubire si caldura sufleteasca; oamenii sunt mai buni unii cu [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate