O vedere, o carte postala
“Dati-mi si mie, va rog frumos 11 vederi!”, vanzatoarea de la chiosc se uita la mine total nedumerita si uimita de parca i-as fi adresat cererea in limba coreeana. “Adica 11 carti postale, ilustrate din statiune!?” ma intreaba ea si mai surprinsa ca adineauri. “Da, doamna!” ii zic eu, usor iritat. “Scuzati-ma, dar nu am dat 11 vederi tot anul acesta!” continua vanzatoarea, chiar daca eram la sfarsitul lui noiembrie doamna nu vanduse nici macar o vedere ilustrata pe luna.
Acum eu eram cel uimit si m-am pus sa analizez care ar putea fi cauza acestui declin economico-social. Raspunsul a venit ca un bumerang spre mine “tehnologizarea”, adica este mult mai comod si facil sa-ti faci un selfie in mijlocul statiunii si sa-l postezi pe Facebook asteptand cu frenezie like-urile, comment-urile si share-urile, facandu-te cel mai faimos din tot online-ul. Dar oare cati dintre noi mai cunoastem satisfactia ca postasul sa ne aduca o vedere de la amicii plecati in vacanta. Erau vremuri cand prestanta si celebritatea se masura in numarul de vederi primite intr-un an, pur si simplu era o onoare ca tovarasul (superior ierarhic si social) sa-ti multumeasca de fata cu altii pentru vederea pe care i-ai trimis-o.
Chiar daca nimeni nu avea Google-ul ca sursa inspirationala, mesajele le stiam cu totii: “Salutari si urari de bine si sanatate va sunt transmise de aici, din insorita (chiar daca ploua tot sejurul, mereu era insorita
), statiune XX, al dumneavoastra sincer, Robert Codescu.”, sau “Din superbul si linistitul (chiar daca erau numai praf, noroi si zgomot), oras YY va saluta cu drag Robert Codescu.”. Textele erau simple dar reflectau starea de spirit a expeditorului (expeditor = cel care expedia vederea sau scrisoarea), pe care acesta incerca sa o trimita destinatarului (destinatar = cel caruia ii era adresata vederea sau scrisoarea).
Revenind la doamna de la chioscul din Vatra Dornei, am avut un flashback cu timpurile celelalte cand aveai sansa ori sa nu gasesti vederi sa expediezi la amici, ori sa gasesti vederi, dar sa nu gasesti timbre, situatie in care cumparai vederile, le scriai si le luai la tine in oras unde o stiai pe postarita care-ti aducea timbrele, le expediai, stand o saptamana ascuns ca sa para ca le-ai trimis din vacanta. Stiu ca va fac teoria chibritului degeaba, deoarece chiar subsemnatul a avut probleme cu scrierea celor 11 vederi, lipsa de exercitiu, sindromul parkinsonian instalat la mana dreapta din cauza “drogurilor” luate de la supermarket si cofetarie, au facut din scrisul meu ceva greu de descifrat de catre multa lume, la Caligrafie mai mult ca sigur ramaneam corigent, acum am noroc ca MS Word-ul are Lucida Caligraphy si Times New Roman, iar scrisul meu este unul meu este unul lizibil. Online-ul si tehnologizarea ne-au facut sa ne pierdem (fara sa ne dam seama) multe din abilitatile dobandite in scoala. Nu mira pe nimeni ca nu mai stim sa facem miscare, sa iubim natura, sa vorbim fata-n fata cu un amic, ne analizam si ne criticam asa de mult incat ne dorim ce nu avem, uitand sa ne bucuram de ceea ce avem.
Cercetatorii si specialistii ne spun ca in 10 ani meseria de postas va disparea, iar aceasta si din cauza noastra fiindca nu ne-am dus pana la chiosc sau librarie sa luam o carte postala, o ilustrata, o vedere, pe care sa o expediem unei persoane dragi.
Postat de: Robert-Codescu Luni, 23 Martie 2015
despre carti postale, vederi postale, din statiuni, din vacanta
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
