Tiparul fostelor relatii. Cand esti pregatit pentru o noua relatie?

pfd-relatie-noua

Teoretic, atunci cand se incheie o relatie, te gandesti la posibilitatea de a fi cu altcineva, in ideea in care persoana care iti va fi alaturi te poate ajuta sa depasesti momentul despartirii sau din teama de singuratate.

 

Singuratatea in cuplu

Sa te simti singur nu este un lucru neobisnuit, chiar si atunci cand te afli intr-o relatie, insa teama de a nu avea pe cineva alaturi sau de a nu gasi persoana potrivita, te determina sa ramai intr-o relatie in care nu mai exista sentimente, echilibru, suport emotional. 

Singuratatea in cuplu se manifesta atunci cand unul sau ambii parteneri nu mai sunt atenti la nevoile emotionale ale celuilalt, nu mai simt grija, afectiune, incredere, intelegere, iubire, compasiune, sprijin moral, respect, simt nevoia de control si individualitate si nu de intreg, nu mai aduc aport in relatia lor si nu mai contribuie la starea de bine a celuilalt. Este foarte important sa il intelegem pe celalalt, sa il ascultam, sa il apreciem, sa ii intelegem punctul de vedere, iar atunci cand avem puncte de vedere diferite, sa ni le exprimam cu calm, sa fim atenti, flexibili si deschisi la parerile celuilalt si la punctul lui de vedere. Sa intelegem ca mai si gresim si sa ne corectam atunci cand este cazul.

 

Incadrarea noii relatii urmand vechiul tipar

Atunci cand intram intr-o noua relatie, speram sa fie mai bine, avem un bagaj intreg de asteptari pe care ne dorim sa ni le indeplineasca celalalt, ne asteptam ca celalalt sa ne cunoasca in profunzime, sa ne ghiceasca aceste asteptari si simtim chiar dezamagire atunci cand nu ne sunt satisfacute. Notiunea de libertate nu este prezenta sau este inteleasa total gresit.

Inainte de a intra intr-o relatie, ne gandim prea putin la cine suntem noi si ce avem de oferit. Poate avem o idee vaga, dar de regula asteptam de la celalalt sa ne surprinda, sa ne potenteze, sa ne stimeze si sa ne pretuiasca, fara ca noi sa ne cunoastem adevaratul potential. Daca noi ne cunoastem suficient si ne iubim totul va decurge de la sine, pentru ca vom sti sa recunoastem si in ceilalti potentialul si le putem favoriza evolutia.

Una dintre marile greseli este incadrarea noii relatii luand modelul fostelor relatii, conform vechilor obiceiuri si standard create anterior. Este o greseala sa ne limitam la o fosta relatie, care de cele mai multe ori se incheie pentru ca a dus la esec, dezamagire, lipsa de afectivitate si de comunicare. Noi trebuie sa ne invatam lectiile, sa ne constientizam greselile, sa ne reconfiguram standardele si sa intram intr-o noua relatie mult mai pregatiti. Sa facem tot ceea ce depinde de noi, ca sa nu simtim dezamagire fata de noi insine, in primul rand. Sa fim demni, liberi in gandire, autentici.

 

Cand esti pregatit pentru o noua relatie?

Ca sa fii pregatit pentru o noua relatie, ai nevoie de o perioada in care sa te analizezi, sa iti evaluezi trecutul, sa lasi in urma bagajul de resentimente, frustrari, convingeri sau limitari si sa pornesti cu o imagine curata si transparenta a persoanei pe care ti-o doresti alaturi.

Esti pregatit sa intri intr-o relatie atunci cand renunti la mandrie, la orgoliu, la masti, la egoism, la asteptari de orice alta natura in afara celor emotionale, dar si atunci cand “recunosti” persoanele care iti pot oferi tot ce ai nevoie din punct de vedere emotional. Atunci cand poti sa oferi si sa primesti ceea ce iti doresti si ceea ce ai nevoie, ca sa fii un om implinit si fericit.

Un articol de: Gabriela Barbu

Photo by: pexels.com

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
1026 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Marți, 23 Februarie 2021

Etichete pentru acest articol:


S-ar putea sa va intereseze si:

Sunt acele femei trecute de varsta de 30 de ani pe care institutia casniciei practic le-a [..]
citeste si comenteaza
Amandoi lucrati si aveti un program incarcat.Responsabilitatile trebuie impartite altfel [..]
citeste si comenteaza
Există un mit conform căruia este bine să ai băieți. Suntem în căutarea unui [..]
citeste si comenteaza
Asa cum o floare isi desface petalele pentru a imbratisa soarele, Tot asa eu imi [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

De sub zapada ghiocelul s-a ivit, Prin pojghita rece a izbutit, Ca neau micutul este alb si [..]
citeste si comenteaza
Ce inseamna de fapt o mama buna? O persoana care isi hraneste copilul de cele 5 ori pe zi(vorbim [..]
citeste si comenteaza
Masculini, conservatori si eleganti, pantofii de inspiratie englezeasca sunt, in ultimul timp, tot [..]
citeste si comenteaza
Cu o traditie de peste 150 de ani, Enciclopedia Who is Who pune la dispozitie biografiile [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate