Baiatul din banca din fata
Povestea aceasta s-a petrecut demult. Au curs peste ea jumatate din anii mei. Ceea ce vreau sa spun este ca m-a durut rau sufletul atunci. Atat de intens am trait totul, cum numai la anii aceia poate fi traita dragostea.
Aveam 15 ani cand am inceput sa-l iubesc. Si l-am iubit toti anii de liceu. Doar eu.
I-am marturisit prietenei mele secretul intr-o zi incinsa de iunie. Si am pandit impreuna in vorbele si gesturile lui de titan o incurajare, o confirmare.
Primii doi ani am vazut in ochii sai ce poate nu a inteles nici el. Intalnirile noastre erau rare, scurte si lipsite de cuvinte. Ma multumeam cu un zambet.
Odata m-am uitat in spate. L-am surprins insotindu-ma cu privirea si mi-a parut trist. Imi doream atat de mult sa-mi propuna sa vina cu mine. Macar o data!
La liceu nu se intampla nimic. Eram in continuare buni prieteni si colegi. Prieteni pentru ca ne spuneam toate nimicurile, colegi pentru ca la ce nu copia el de la mine, copiam eu de la el. Cumva, cei din clasa credeau ca suntem impreuna.
Prin clasa a 11-a lucrurile au luat o intorsatura urata. Doua dintre colegele noastre fusesera cu mine si in V-VIII. Sa spunem doar ca nu eram omul lor preferat. Elegant vorbind.
El si ele au plecat intr-o excursie in strainatate organizata de scoala. Eu nu am mers pentru ca nu am avut bani.
S-a intors de acolo un om diferit. Omul care nu imi aratase iubirea lui ma ura acum cu inversunare. Care credea ca ma folosisem de el pentru a lua note mari.
Era important pentru mine sa iau note mari. Fusesem mereu un elev mediocru. Nu este nimic rau in a progresa. Dar nu cu pretul acesta!
Am platit totusi pretul pentru ceva ce nu facusem. Am iubit in continuare si am primit ura in schimb. Sperand ca va intelege si va regreta. Dar nu a inteles...
L-am sunat sa-l invit la majoratul meu. I-am ascultat vocea calda, putin ragusita. Si am sperat. Mi-am facut curaj si l-am intrebat daca vine singur sau insotit. Incepuse sa iasa cu diverse fete, dar nimic serios. A promis ca vine. Singur. Dar nu a aparut!
Am plecat intr-o dimineata invaluita in ceata. Orasul a ramas in urma, dar amintirile nu s-au sters prea curand.
M-am intors cu cateva zile inainte de Revelion. Atunci s-au deschis in fata mea doua cai. La momentul respectiv am aflat doar de una. Cea care s-a dovedit a fi cea buna.
Urma sa petrec Noaptea cea Mare alaturi de niste prieteni. Acolo am cunoscut persoana potrivita pentru mine. Ceea ce nu am stiut era ca el o rugase pe o colega de liceu cu care ma intelegeam foarte bine sa ma invite si pe mine la petrecerea unde mergea el. Nu m-a anuntat, in schimb s-a dus ea.
Viata este compusa dintr-o succesiune de puzzle-uri. Dragostea este doar unul dintre ele. Acum, cand majoritatea pieselor acestui puzzle imi sunt cunoscute, nu-i mai urasc pe cei care au intervenit intre mine si celalalt. Indirect, au contribuit la gasirea unei iubiri adevarate. Dar aceasta este o alta poveste!
Un articol de: Doruta Dumitru
Postat de: Redactor-Colaborator Sâmbătă, 01 Martie 2014
iubire adevarata, iubire neimpartasita, despre iubire
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
