Pazitorul, inger!
Minunam de-o existenta diafana,
Cumva stiam nici ca esti umana.
Nu era decat iertare ca mister,
Aparand cateodata ce-n efemer,
Nu se ducea mai sus intr-un eter,
Si nu strabatea decat primul cer...
Pe cand in nefiinta ma aflam,
Si ca prin intuneric orbecaiam,
Iubirea nu era tunel indepartat,
In ungherul linistit ce-am aflat.
Si-acolo sus unde ma uitam,
Unde doar un vazduh vedeam,
Menamorat, pe tine te-admiram,
Chiar de treptele-ti nu urcam...
Vedeam un inger invesmantat,
Intr-o lumina divina imbracat,
Stiam cumva ca zeu nu esti,
Si nici din vite imparatesti.
Minunam de-o existenta diafana,
Cumva stiam nici ca esti umana,
C-ai aparut din prea Buna Voie,
Sa-mi implinesti nebuna nevoie!
Nevoi in El de iubiri si rugaminti,
Sa nu-mi ies prin dor din minti,
Tu ca inger. Pazitorul-temporizator,
Venit-ai sa ma feresti de-un omor.
Omorul meu ca iubire n-am gasit,
In ciuda-mi ca multe am oferit,
Ramasem decat cu dor fortifiant,
In atletismu-mi cel reconfortant!
De binele tau m-am indragostit,
La tine as urca treptele insutit,
M-ai intampina si tu contestand,
Ca-mi pierd viata in dor marunt!
Marunt ma simt...de nu pot urca
Treptele, sa-ti vad si eu fata ta,
Prin posta divina avand reclamatie,
Ca nimicuri vietuind cu ostentatie!
Suficient mereu cu ochii tai mi-ar fi,
Daca in norul apropiat ai sa mai vi,
Dar tu ai chemari divine de-ndeplinit,
Ca talantii mei sa-i mai pun la inmultit!
Ca n-am facut aceasta pana acum,
Si ca m-am comportat ca un nebun,
Nici ca te-ai aratat cerului meu vreodat,
Sau ca eu n-am putut vedea niciodat'?
Posibil.. fata de-altadat am mai urcat,
Intr-o etapa, din alambicat ce-am aflat,
Si ochii-ti din calea-mi, ce au o chemare.
Doar aceea, sa mai urc o treapta mare!
(O poezie de Valerian Mihoc)
Postat de: Redactor-Colaborator Marţi, 28 Mai 2013
poezii
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
