Viata de cuplu, Romania la microscop

M-am intalnit deunazi cu o vecina, care mi-a spus: “Stii, fata, barbatul meu moare!” “CUUUM??!” am intrebat-o eu, siderata.
“Uite-asa!, zice ea. Dimineata am gasit cearceaful plin de sange. Am sunat-o pe fata, l-au dus la spital, i-au facut analize, medicii au spus ca are cancer de colon. Dar era asa puternic, asa sanatos, fata!!!” “Imi pare rau, zic, si ce faceti?” “ Ce sa fac? Nimic! Poate da Domnul, moare si scap!”
N-am putut sa spun nimic. Doar am privit-o.
Intr-un tarziu, i-am spus: “Doamna, cum sa spuneti asta? De cati ani sunteti impreuna?”
“De 50. Doamne-ajuta sa scap. Tu nu ai habar cat ma chinuie!!!”
“Ba da, stiu, insa… ati stat impreuna 50 ani, buni sau mai putin buni. El este al dumneavoastra. Abia acum are nevoie de dumneavoastra. Nu il parasiti tocmai acum”.
Mi-a raspuns: “Ce stii tu, fata? Ma bate, nu vreau sa il vad, poate scap si moare”!
M-am speriat. In asta consta viata de cuplu? In asta consta viata impreuna cu cineva in mainile caruia iti lasi fericirea, viata si intreaga speranta? In asta consta o viata intreaga de fericire, de impliniri, de neimpliniri, de “la bine si la greu”???
Dar exact cand sa plec, mi-a oprit lacrimile din suflet: “Stii, facea tot ce ii spuneam sa faca. Orice ii spuneam, el facea. El rezolva tot ce era de rezolvat. Facea curat in gradina, pleca dupa paine, acuma…nu stiu cine imi va taia lemnele. Cine imi va ingriji gradina? Nu vreau pe nimeni strain in curte… Stii, fata, el vrea acasa (rade). A vrut sa plece din spital, insa a incurcat usa cu geamul. Noroc ca era asistenta si l-a oprit, altfel murea de tot. Ce ma faceam eu, atunci?”
“Murea de tot”- pentru ea era de neconceput. Dar in acelasi timp, voia “sa moara”.
Am inteles, abia atunci, diferenta. Ea voia doar ”sa moara” felul lui violent de a fi. Atat. De fapt, il iubeste.
Prea mult pentru a accepta sa il piarda pentru totdeauna, intr-o “moarte adevarata”, doar cu dus, fara intors.
Asa ca am plecat, plangand, pentru ca am inteles si nu m-as fi asteptat sa fi inteles asta, ci m-a luat, pur si simplu, prin surprindere, iubirea femeii care nu iubea, in aparenta.
Am plecat plangand pentru toate nefericirile false, neintelese, pentru toate inimile care nu vad iubirea de langa ele, pentru toate neimplinirile care sunt de fapt impliniri nevazute, nesimtite, neintelese.
Si m-am rugat doar sa vina Omul ei acasa, sanatos, sa se poata certa mai departe cu consoarta, intr-o atat de putin inteleasa – de ei - iubire, insa atat de profunda transcedere spre absolutul iubirii. Doi oameni simpli, care ar putea fi simbolul existentei umane.
Si azi am aflat ca a venit acasa, Omul ei. L-am vazut in gradina, stand pe un scaunel si tipand la femeia lui, ca nu scoate bine rugii uscati de rosie (e toamna). Am trecut prin fata portii lor, zambind, in timp ce ascultam sudalmele femeii:” Mai, barbate, ia mai lasa-ma in pace, n-ai mai fi ajuns sa ma chinui pe mine, care….”
Un articol de: Teoana
Photo by: pexels.com
Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 13 August 2018
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Mituri frecvente despre rinoplastie si adevarul din spatele lor
- Cum sa alegi cel mai bun parfum cu feromoni? 3 recomandari
- De ce sa alegi transferul privat pentru calatoriile catre aeroport?
- Cum sa incorporezi laptele si lactatele in rutina ta de fitness
- Cum ajuta Bonengem in ameliorarea durerilor musculare si articulare