Va invit la o calatorie in sufletul iubitului
Acum trei luni, cand lumina amurgului se imbina cu cea a serii, am facut o calatorie in sufletul iubitului, grabita, deoarece Toamna asternea nameti de vise peste clipele desfrunzite ale sperantei.
Am asteptat mult, poarta sufletului era ferecata si doar dorinta mea nesabuita de a-i citi gandurile mi-a dat puteri de a inlocui tacerea cu versuri planse de dor. Privirea albastra a iubitului, metalizata, de ce oare?, a suparat Universul ce incapea acum intr-un geamantan cumparat de la Targul de Antichitati acum cativa ani. Sfioasa, i-am mangaiat mana, rece ca un sloi de gheata, si am simtit cum iubirea se topeste repede fara ca Primavara sa fi venit. Mi-am udat sufletul cu apa divina a cerului si Iubitul a ras, de ce oare?, hohote de ras ce se propagau din an in an si pe care ecoul le multiplica in mii de sageti, obosindu-ma.
Luna, uimita si ea de torentul indiferentei Lui, trimitea spre mine mangaieri calde, diafane, dar ce nu puteau inlocui imbratisarile din noaptea uitarii.
- Nu te-ai schimbat….sau poate privirea, privirea are ceva din trecutul nostru, daca –mi aduc bine aminte, seamana a sentinta.
- Nu-ti aduci aminte, dragul meu! Timpul ne este prieten sau dusman, dar pentru tine e neutru. I-ai intors spatele uitand ca prezentul te astepta cu struguri brumati ce n-o sa mai dea in vinul iubirii.
- Iarasi imi reprosezi. De ce ai venit?
- Sa verificam balanta vietii. Fara tine nu s-ar fi dezechilibrat atat de mult, fara tine nu as fi avut nevoie de mii de foi pe care sa-mi notez stangaciile din noptile cand vantul trantea cu putere poarta sufletului tau. De ce-ai incuiat-o, iubite?
Iubitul radea, aprinzadu-si tacticos un Kent. Cu miscari studiate, facea rotocoale de fum pe care le imprastia nepasator in noapte, si atunci am inteles ca sufletul sau iubitor este doar iluzia ce-mi da puterea divina de a pasi nerabdatoare spre maine. Privea degajat in jur fara sa auda pasarea alba ce-ngana o balada, fara sa simta emotia revederii ce facuse din mine FEMEIA ANOTIMPURILOR. Nimic din ce se cheama “trecut” nu-l mai impresiona, sufletul ii devenise un un imens “gol” in care as fi putut sa ma ratacesc din prea multa dragoste.
Drumul sufletului era destul de anevoios, de o parte si de alta prapastii, doar in departare, acolo unde cerul se uneste cu pamantul, se zarea o unda de speranta ce capatase forma unei linii verticale. Am vrut sa ma-ndrept spre ea, dar a strigat cu furie:
- Nu mergem acolo!
- De ce nu se poate? Priveste cat de frumos s-a impodobit amurgul pentru venirea noastra!
- Nu, nu merg…Ma dor orele asteptarii si abisul spre care vrei sa ma-ndrepti seamana cu sufletul meu. Ce-as mai gasi in el dupa atata amar de vreme?
- Lasa-ma sa caut in ungherele ascunse taina despartirii si a iubirii. Voi gasi flori de pe Dealul Fagaduintei si petale de lacrimi uscate din vremea cand numaram stelele culcati in capita de vise.
I-am mangaiat buzele ce inganau aceeasi melodie “Hai, vino iar in gara noastra mica…”, in timp ce ploaia ducea aspre alte timpuri franturi de dor.
- E intuneric. Sufletul nu se poate citi ca pe o carte deschisa, am spus incet, incet, si o batere de aripi se auzea tot mai aproape de noi.
Statea nemiscat, nu-l mai interesa nimic din prezentul nostru.
- Mi-e sete! Da-mi apa.
Am adunat in pumni picaturi de ploaie si de lacrimi pe care iubitul le-a sorbit cu nesat. Si-a acoperit fata cu mainile mele nespus de calde si picaturile de ploaie cadeau reci ca intre doi straini.
Fara sa-si dea seama, eu deja ajunseseram in acel mai indepartat ungher al sufletului, lovindu-ma, pe intuneric, de mici amintiri care impietrisera de atatea ore absente. Cautam cu nesat Geneza iubirii pe care eram sigura ca am pus-o in sertarul din dreapta sufletului. Il deschid cu mare greutate, rujinisera balamalele din cauza clipelor neputincioase ale asteptarii, dar sertarul era gol. Nici macar o farama de amintire nu s-a ratacit in acest noain de vise. “Poate am gresit sertarul”, imi spuneam neputincioasa, “Sau poate… Nu, la asta am sa ma gandesc mai tarziu”.
Am urcat dealul ce ducea spre inima lui si de unde porneau dune, auzindu-se urletul sfasietor al trecutului despletit in doliu. Mi-a fost frica in acel moment sa nu fiu sfasiata de coltii neiertatori ai destinului care de un timp incoace imi tot flutura bastia aramie a uitarii. M-am strecurat in celalalt ungher al sufletului unde am gasit foi ingalbenite pe care notam iubirea si noaptea iubirii. Le-am strans cu grija pentru a le reciti intr-o alta noapte cand stelele dorm.
- Mi-e sete! Mi-e sete! repeta iubitul cu sufletul uscat de dor.
Cum sa-i fi trezit la viata ceea ce sufletul uscase? Ploaia se linistise. Ici-colo se auzeau greierasii si o muzica divina a cuprins Universul in timp ce iubitul calatorea spre o lume iluzorie doar a lui.
O poveste de: Lucretia Ionescu Buiciuc
Postat de: FemeiaStie Vineri, 09 Septembrie 2011
ganduri, scriitor, povesti, roman
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cum poti alege rochia potrivita pentru un eveniment de tip cocktail?
- Strategii eficiente pentru imbunatatirea performantei masculine
- Rutina ideala de ingrijire a pielii cu produsele cosmetice Farmec
- Cum sa recunosti si sa tratezi cele mai comune probleme de piele la animalele de companie
- Mituri frecvente despre rinoplastie si adevarul din spatele lor