Iarna, amintire intr-o carte
O luna plina de magie imi umple existenta si vreau sa rascolesc in ganduri urmele unui timp inghetat. In fata mea se deschide o carte, iar filele-mi arata niste litere mazgalite cu cerneala. Traiesc printre randuri, iar tot ce citesc pare ca s-a mai petrecut.
Simt cum fiecare litera imi apasa pe suflet, rascolind in mine niste amintiri. Coperta scorojita imi este acum poarta spre un destin uitat. Paginile-mi sunt cararile care-mi dau intalnire cu trecutul. Creste in mine dorinta de a revedea, de a retrai. Clipele se intorc atunci cand le chem, soptindu-mi la ureche ceea ce am uitat. Atatia ani ce au trecut ca gandul sunt chemati acum de insistentele unor amintiri. Ridic cortina unei parti din mine. O parte care zboara jucausa spre timpurile unui suflet de copil.
In ochii mei se deschid acum fragmente de timp amestecate cu fulgi argintii. Pe zapada proaspat depusa se asezau candva urme de sanie. Aceleasi urme pe care eu le simt acum in sufletul meu. Decupez in minte iernile pe ulita. Acea ulita care ma gazduia, de dimineata pana seara, intr-o lume plina de magie.
Saniuta stia un singur drum. Drumul spre o lume mai buna. O lume a inocentei, a veseliei, a bunatatii. Sufletu-mi era usor ca un fulg, transparent ca sticla prin care priveam la ceas de seara peisajul divin. Amestecul de fulguieli si omat dens nu ma putea tine dezlipita de fereastra nici cand ma retrageam pentru un pic de caldura. Aceeasi caldura care imi inrosea obrajii dupa o zi de stat in frig. Acel frig pe care nu il simteam, chiar daca imi ingheta mainile si nasul.
Odaia ma astepta intotdeauna cu caldura din gura sobei si cu miros de portocala. Prin simplitatea si frumusetea ei, servea drept lagar al bucuriei, al implinirii, al clipelor magice care incepeau cu o deschidere larga a bratelor si o strangere la piept. Chipurile impovarate de griji ale bunicilor schitau acum zambete. Ma asteptau intotdeauna cu aceeasi bucurie sincera. Acea bucurie care o facea pe bunica sa uite de oboseala si sa-mi pregateasca de indata tot felul de bunatati. Acea bucurie cu care bunicul imi impartasea povestile numai de el stiute. Dezlega de indata sacul cu povesti pastrat cu atata drag pentru mine. Calmul din glasul lui ma facea sa adorm inainte de a auzi sfarsitul. Acel sfarsit care imi aparea in vis inainte de revarsatul zorilor, cand lumina isi facea din nou loc prin geam. O noua zi, o pagina goala care astepta sa isi umple randurile.
Acele randuri care mi-aduc aminte de acea simplitate si seninatate din viata mea, de fericire, de vremurile de altadata. De acea dulce copilarie care se cuibarea in mintea si sufletul meu. Umplea zilele, umplea paginile, umplea randurile, fara sa lase niciun gol.
Vreau sa mai gasesc un loc acolo, pe o coperta scorojita, pentru inca putin din magia de altadata. Vreau sa pastrez in suflet o pagina pe care sa o pot umple cu urmele trecutului, cu urmele dulcei copilarii. Sa-mi pictez in suflet un coltisor de odaie, o iarna friguroasa pe ulita, o saniuta, o poveste spusa inainte de culcare.
Mai este loc pentru inca putin din dulcele trecut, din dulcea amintire, dintr-un vis amestecat cu o poveste.
Acea poveste pe care o aud o singura data si imi este de ajuns ca sa nu o uit. Acea poveste din trecut pe care o fac prezent ori de cate ori ma gandesc la ea. Aceeasi poveste care imi rascoleste sufletul si se risipeste in ganduri, ca fulgii jucausi prin vazduh.
O poveste, da, si iarna este o poveste. Acea poveste care devine acum vise, amintiri, siraguri de cuvinte mazgalite intr-o carte.
O carte pe care nu mi-o poate lua nimeni. Nici macar timpul…
Un articol de: Gabriela Barbu.
Postat de: Redactor-Colaborator Vineri, 04 Decembrie 2015
amintiri de iarna, iarna in copilarie, poveste de iarna
De interes in online:
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
