Se impiedicase de realitate din neatentie
Afara este soare timid si vantul bate usor, incat sa te faca sa simti ca este iarna, desi in jur este inca un verde curat si luminos de primavara. Nu departe de mine este o piata, unde, surprinzator, este multa liniste si nimeni nu se targuieste…probabil pretul este cel corect si nu are nevoie de modificari.
Am luat-o la pas cautand un parc unde sa ma asez linistita, pentru a fuma o tigara, pentru a ma uita la oameni si la cer. Am umblat de-a lungul si de-a latul, si, cand renuntasem la ideea de a ma aseza, am gasit acest parc. Probabil este ca-n viata, cand speri mai putin se intampla miracolul. Foarte multi batrani au caini, probabil de singuratate sau pentru a darui altora ceea ce au prea mult in ei. Uitandu-ma in jur, ma gandeam cum ar fi sa nu stii nimic, sa nu simti , sa nu recunosti, sa nu-ti pese?
Cum ar fi daca s-ar intampla sa uitam tot ceea ce conteaza pentru noi? Cum ar fi sa uitam numele persoanei iubite, sa nu stim ca batranii din fata noastra sunt de fapt parintii nostri, sa nu ne recunoastem copiii? Sa nu stim de casa noastra, ca locul in care am stat o viata si pe care il numeam acasa, acum este doar un loc ca oricare altul...sa nu ai niciun sentiment fata de nimeni, practic sa nu ai trecut, sa nu ai viitor...decat clipa de fata, prezentul. Sa te uiti la sora ta si sa ii vorbesti cu dumneavoastra, ca si cum ar fi o straina...
Oare am pleca in cautarea a ceea ce am pierdut sperand ca vom gasi exact ceea ce a fost odata?! Poate nici nu am sti cum sa le cautam sau unde sa le cautam sau poate doar am fugi dupa trairile respective, ceea ce ne venea din ele, iluziile ce le aveam atunci, ceea ce credeam noi ca e...
Personal, nu cred ca am schimba foarte mult daca am avea aceasta posibiltate, ci ne-ar placea sa fie totul exact cum era inainte, stiut foarte bine de noi. Ori poate ca nici inainte nu prea aveam idee despre ce se petrece mai exact sau despre ce e vorba, doar ca, stiind ca mintea este “ok”, aveam o certitudine...si tocmai prin aceasta ceritudine ea ne sfida, pentru ca ne stapanea.
Am vazut ce inseamna un asemenea om in urma unei boli...si atunci nu faci decat sa te intrebi cum se poate asa ceva? Si sa exclami, “Doamne, e de necrezut”! Intr-adevar, doare, se poate, si este greu de crezut, mai ales de trait...si-atunci nu faci decat sa mergi mai departe in modul cel mai simplu cu putinta...cu bunatate, cu dragoste fata de cel/ cea aflat/a in cauza, tu stiind totul, iar ea/el nemaistiind nimic, tu sa stii ce inseamna totul, el acum sa descopere. Si o iei de la zero, din nou si din nou, pentru ca aceasta face viata cu noi de fapt, ne scoate din mica noastra lume si ne arata, ne dovedeste ca nu avem nicio siguranta asupra niciunui lucru din lumea aceasta si ca, de cele mai multe ori, suntem nevoiti sa o luam de la zero!
Un articol de: Cristina Chende
Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 20 Ianuarie 2014
despre realitate, despre viata
De interes in online:
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- In 2021 creste-ti standardele
- Descopera rolul fiecarui produs necesar manichiurii cu gel UV! Iata ce trebuie sa stii
- Atacurile de panica si anxietatea. Cum le depasim?
- Reduceri de zeci de mii de lei la abatitoare performante, in regim outlet!
- 7 lucruri de care ar trebui sa scapi atunci cand iti decorezi casa
