Ele au vazut chipul primaverii
Casuta batraneasca e pustie si paraginita. In curte nu e noroi, doar niste lemne maldar intr-un colt. Gradinita din fata casei, in stanga cum intri pe poarta, e neschimbata, ca-n fiecare primavara, impanzita de ghiocei. Sunt ghiocei de doua feluri, unii albi, curati ca lacrima si ceilalti putin galbui cu marginea exterioara ca o broderie, mai inalti decat primi, dar la fel de parfumati.
E curtea strabunicii.
Ea nu mai e demult. Dar parca abia azi, pentru prima data, inteleg absenta ei.
De-o parte si de alta, doua gospodarii la fel de pustii. In dreapta, e o gradinita, la fel ca a strabunicii, doldora de ghiocei, albastrele si niste floricele mici, gingase, galbene.Tanti Veta, sau tata Veta, nu mai e nici ea.
Parc-o vad cum statea pe bancuta de la poarta si ma intampina cand veneam acasa de pe la scoli: “Ce mai faci, fetita mamii?”, imi spunea. Iar in lunile de vara ma striga peste poarta sa-mi dea o poala de mere dulci, sau sa ma cheme la cules de zmeura.
Ea si strabunica semanau. Poate ca datorita ei, n-am simtit pana acum aceasta lipsa. Amandoua micute de inaltime, uscative si un pic aduse de spinare, se uitau toata ziua in drumul nostru, cu admiratie si curiozitate, sa-nteleaga ele cu cine semanam, cu mama sau cu tata, cu vreun bunic sau vreo strabunica.
Imi amintesc de putinele vizite pe care le-am facut in casele lor, de camarutele mici si caldute, de farfuriuta pe care mi-o servea cu dulceata de nuci, si paharul cu apa rece, proaspat adusa de la fantana. De la strabunica am cateva agrafe de par.
Poienita de vis
Primavara ma chema sa culeg ghiocei. Ma supraveghea sa-i rup cu grija pe cei mai mari. Ma intreba de toti ai casei cat timp eu stateam ghemuita in poienita aceia minunata, imbatata de mireasma vie si reala a primaverii. Eram foarte fericita si imi parea un loc de vis, acel spatiu mic dintre casa si gard. Iar ea, parca ar fi fost o sfanta Vineri, care-mi dadea s-aleg margaritare.
Vara, ma chema sa-mi dea crini. Cresteau in curtea ei tufe imense de crini albi si aramii. Ii taia cu un briceag si le lasa coada cat mai lunga, mandra sa-i vada falnici si frumosi.
S-au dus si-s casele lor goale, stand sa se darame. A venit alta primavara peste ele si ghioceii au scos capul din pamant a cine stie cata oara, sfidand parca moartea, aducand viata in curtea pustie. Ca niste copii care ganguresc cu veselie, parfumul lor trece dincolo de gard si te ademeste sa-i privesti macar, sa te bucuri de aceasta priveliste de-o gingasie fara seaman si sa culegi unul pentru inima ta.
In curtile celor tineri nu infloresc ghiocei.
Ne-am obisnuit sa-i cumparam de pe strada si sa-i vedem cat de repede se usuca, grabind si prea putin luand in seama debutul primaverii.
Dar ele, batranele noastre strabunici le stiu povestea. I-au vazut de cand incolteau, sageti mici, verzi strapungand pamantul, apoi abia iesiti si dintr-o data, intr-o dimineata, intr-o explozie de parfum, infloriti. Ele au vazut chipul primaverii si pentru sufletul lor curat mai infloresc si azi, cu voia nimanui, clopotei albi care ne-anunta ca iarna s-a sfarsit.
Postat de: Raluca-Burcea Luni, 21 Martie 2011
flori-de-primavara, casa-bunicilor, ghiocei, jurnal-personal, povestea-mea
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai elegante ceasuri de dama in 2025: modele care cuceresc scena fashion
- Contraindicatiile RMN: cand si de ce nu este indicat
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
