Diminetile ploioase mi-aduc aminte de copilarie
Copilaria este acea etapa din viata in care ti se permite sa plangi, sa razi, sa gresesti, fara sa fii judecat. In cel mai rau caz te alegi cu o pedeapsa, insa parintii te iau imediat in brate si iti cumpara o jucarie. Si-atunci de ce cand suntem mici, toti ne dorim sa crestem mai repede?
Ploaie, copii in curtea scolii, jocuri si veselie.
Cateodata este imposibil sa avem tot ce ne dorim, insa una dintre dorintele care ne sunt indeplinite tuturor este aceea de a fi mari. Unii se vad ingineri, unii medici, unii cred ca o sa ajunga la televizor in locul unuia dintre idolii lor de cand erau mici, unii au vise si vise. Insa putini dintre noi isi privesc prezentul si regasesc acele iluzii din copilarie materializate. Exista persoane care au avut o copilarie de neuitat, insa exista si altii care au trecut cu greu prin ea, chiar daca nu este corect, ci se numeste nefericire. Mie insa, ploaia imi aminteste de diminetile in care mama ma obliga sa merg la scoala, ma imbraca cu greu tindandu-ma in brate, iar eu aproape adormita. Imi aminteste cum nu ne era frig, nu ni se parea nici uda, pentru ca ne jucam in fiecare pauza de-a salvamarii, ne imaginam ca suntem naufragiati din cauza furtunii, pe o insula pustie, ne placea sa fim fericiti.
Ploaie, par stricat, haine ude, zi posomorata.
Acum insa, am crescut, asa cum ne doream toti cand eram copii. Iar ploaia nu mai are aceeasi aroma, acelasi miros, acelasi farmec. Imaginatia noastra este asaltata de problemele cotidiene, de societatea perimata in care traim, de poluarea de peste tot din jurul nostru si de multe altele. Cand ploua, trebuie sa luam taxiul, deci trebuie sa cheltuim bani; cand ploua trebuie sa purtam geci lungi si groase, deci vom arata ca niste ursuleti, cand ploua, costumul va fi inlocuit de jeansi si o bluza larga, deci nu mai suntem prezentabili. Si incepem sa uram ploaia, pentru ca ne-am schimbat viziunea despre ea atunci cand am crescut. Si atunci de ce ne doream cu atata ardoare sa crestem? Acum multi dintre noi au uitat cum stateau si se uitau pe geam in timp ce afara ploua si fiecare era personajul principal in propria sa lume imaginara. Pentru ca ne placea sa ne jucam si iubeam ploaia.
Ploaie, dor de tinerete, trecut pus in rama, ani multi si zambet de bunica.
In felul in care ne traim viata, in zone aglomerate, cu timpul incarcat complet, nici nu ne vom da seama cum anii s-au scurs printre degetele noastre. Fie ca vom munci de dimineata pana seara, fie ca vom calatori in toata lumea, fie ca vom avea unul sau zece copii, de-a lungul vietii nu ne vom mai simti aproape de ploaie. Abia tarziu, la batranete, ne vom aminti de copilaria care a trecut ca si cum s-ar fi scurs nisipul dintr-o clepsidra de trei minute. Vad oameni in varsta, carora nu le mai este frica de ploaie. Fata de adultii incarcati de probleme, care ori o ignora, ori o urasc, batranii simt gustul vechi al tineretii. Au un zambet trist si o privire spre trecut, insa o expresie calda a fetei si o privire multumita cand fac incursiunea vietii lor. Au simtit cel mai bine viata, s-au jucat, au crescut si acum ar vrea sa o ia de la capat, pentru ca in diminetile ploioase sa se trezeasca si sa alerge in curtea scolii, cu ceilalti copii, nu sa le aminteasca de copilarie.
Este o lectie de viata pe care o constientizam, majoritatea dintre noi, cand este prea tarziu si nu mai avem timp sa ne bucuram de ploaie ca in copilarie, desi am vrea din tot sufletul.
Postat de: Stefana-Veria Vineri, 18 Ianuarie 2013
lectie de viata, despre copilarie, pentru copilarie, dimineti ploioase, despre ploaie
De interes in online:
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
