Cum ar fi fost daca? Femeia si iubirea
Isi privea absenta mainile ce zaceau inerte deasupra tastaturii. Brazdate de nervuri vinetii, in lumina difuza a monitorului, pareau mainile altcuiva. Voia sa astearna pe hartia virtuala ganduri ce se incapatanau sa nu prinda contur. Hartia ii era cea mai buna prietena, mereu prin preajma.
Cand era scrisa, devenea portalul idilic catre toate tarile pe care nu le vizitase, catre toti oamenii pe care nu ii cunoscuse, catre toate sentimentele pe care nu le incercase. Iar cand era goala, era desavarsita. Confidenta sublima, singura capabila sa iti pastreze secretele, singura care se poate mistui, lasand in urma doar cenusa de nedescifrat a ceea ce i-ai marturisit. Si acum era un moment in care avea nevoie de o hartie mai mult decat de aer. Povara locului in care se afla si apasarea amintirilor erau inabusitoare. La fel ca aerul irespirabil care invaluia strazile ce pareau acum mizere si inguste. Nu se simtea in stare sa explice vietii prezente o viata trecuta. Sau pe care ea o credea trecuta. Pasii o purtasera in locul unde a inceput totul. Intr-un oras in care zidurile cladirilor erau imbibate cu mirosul lui. Ii cauta chipul in fiecare om pe langa care trecea, in fiecare om care lua un taxi, in fiecare om care astepta un autobuz. Isi proiecta in minte zeci de scenarii ale intalnirii lor. Era in orasul care le-a gazduit pentru prima data iubirea disproportionata. Soarta mereu i-a adus fata-n fata. Nu va face exceptie nici de data aceasta. Trebuie. Nu-si clarificase daca fugea de el sau spre el. Stia doar ca trebuie sa-l vada. Poate inconjurat de prieteni ca intotdeauna, poate tinandu-si de mana noua iubita. Bine, scenariul din urma nu tinea mortis sa-l traiasca. O sufoca totul.
Briza marii ii taia manioasa obrajii si ii ravasea parul, incercand parca s-o faca sa plateasca pentru chinurile cu care el se hranise in urma ei. Sunetele pescarusilor, pe care in trecut ii adora, le gasea acum de nesuportat. Pareau rasete zeflemitoare ce o urmareau la fiecare pas facut, adancindu-i angoasa si batjocorindu-i zadarnicia cautarii. Avea momente in care capul i se intorcea involuntar, doar la impresia ca ii aude vocea undeva in spatele ei, stigandu-i „hey”-ul atat de tipic pentru el, cu care isi incepea fiecare conversatie. Desi trupul ii zacea in camera de hotel, sufletul cutreiera orasul in sus si-n jos, dintr-un capat in altul al plajei, rascolind fiecare sala de cinema, fiecare bar. Timpul si-a spus cuvantul si s-au impachetat bagaje de plecare. S-a prabusit in scaunul masinii, sperand ca centura de siguranta ii va strange bucatile din suflet si ca durerea din piept se va estompa, lasand-o macar sa respire. Asfaltul neted o facea sa spere ca va adormi, nadajduind ca atunci cand se va trezi totul va parea un vis. Simti ultima oprire a masinii si privi culoarea rosie a semaforului ca pe un avertisment pentru toate proiectele pe care trebuia sa le finalizeze in zilele imediat urmatoare. Isi lasa capul sa cada in cealalta parte si privi dincolo de geamul transparent, in gol. Desprindea bucati din toti oamenii pe care masina ii depasea in graba, incercand sa-l creeze, daca soarta a refuzat sa le intersecteze drumurile. Genele i se impaienjenira si rand pe rand obrajii ii fura crestati de picaturi mai sarate decat apa marii pe care tocmai o parasise. Era hotarata sa ii lase lui orasul in care marea, briza, pescarusii, totul se intorsese impotriva ei. Sa pastreze el toate amintirile. Tot trecutul. Cine stie ce ar fi fost daca? Poate ar fi trebuit sa se casatoreasca cu el. Atunci nu era momentul potrivit, acum nu mai era omul potrivit. Decizii, decizii...
Mana calda, pe care o iubea intr-un mod diferit, ii se asezase acum usor pe umarul drept, indemnand-o sa se trezeasca. Isi amintea insa de unde tocmai se intorsese. Trecu in graba pe langa parintii dorinici sa afle impresii din vacanta. Ajunse in camera, isi tranti geanta intr-un colt al patului si incepu sa scotoceasca fara a cauta ceva anume. Telefonul. Obiectul asta care ii parea atat de impersonal si inutil. Uitase complet de el pe toata perioada plecarii. Il deschise cu un gest mecanic si zbovi cateva secunde. La ce s-o fi asteptat oare? Sari din pat si prinse clanta rece a usii, apasand-o. Un clinchet cunoscut o inmarmuri in prag, cu un picior ce nu atinsese inca pamantul. Se rasuci pe calcaie si ridica telefonul.
„Hey! Esti cumva in oras? Mi s-a parut ca te vad, dar pana am urlat la sofer sa opreasca ai disparut deja. Da un semn. Sunt sigur ca erai tu. Nimeni nu mai viziteaza Muzeul de Arta de pe aici.”....
„O sa intorc toate hotelurile cu sus-ul in jos cautandu-te. Te rog doar sa nu dispari iar intre timp.”
Un articol de: Stefania Ilie
Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 25 August 2014
file de jurnal, despre jurnal
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cum sa te imbraci la o cina romantica? 5 sfaturi utile
- Drepturile pasagerilor: tot ce trebuie sa stii inainte de zbor
- Ce trebuie sa stii despre asigurarea RCA cand inchiriezi o masina?
- Beneficiile utilizarii produselor de curatenie profesionale in gospodaria ta
- 3 sfaturi utile pentru curatarea si intretinerea pardoselilor
