Ioana Pasca, despre ce inseamna sa slabesti altfel

Multe femei isi schimba stilul de viata, fie ca lasa in urma o "viata corporatista" agitata, in care nu se mai regasesc, dorind astfel o schimbare, fie pur si simplu declicul il reprezinta dragostea pentru cei dragi si perspectiva de a fi aproape de ei pentru cat mai mult timp, oricare ar fi momentul si motivatia, iata ca avem un exemplu de succes. Daca si tu vrei sa slabesti, citeste cateva detalii din experienta unui Health Trainer.

FemeiaStie.ro: Ce te-a determinat sa parasesti munca dintr-o companie cunoscuta si cu un program stabil pentru a deveni Health Trainer? Care este povestea din spatele acestei schimbari bruste de perspectiva?

Ioana Pasca: La un moment dat, cred eu, fiecare dintre noi simte ca si-ar dori sa faca “si altceva”… La mine, sentimentul asta a fost mereu in mine. Imi plac provocarile si nu cred ca mi-ar fi placut cum era inainte de anii ‘90, cand ieseai la pensie din acelasi loc de munca in care te angajai dupa ce terminai facultatea. Inca din studentie, imi placea notiunea asta de “si altceva”. Eram studenta la chimie si lucram intr-un post de radio. Dupa ce am terminat facultatea, m-am angajat la un laborator de chimie, dar microbul cu radioul era in mine, asa ca am abandonat domeniul si am intrat in Mass – Media. Dupa ceva ani, m-am apucat de Marketing si m-am dus iar la facultate ca sa invat mai multe despre target, pozitionare, rating, comunicare si PR… Imi place sa cred ca toate acestea m-au ajutat sa ma formez ca om si sa ma dezvolt profesional, iar Comunicarea ramane domeniul meu de suflet. Exact de aceea m-am si apucat de blogging J

Ce m-a determinat sa-mi schimb perspectiva? Eu nu o consider o schimbare, ci un parcurs firesc. Cred ca asta e de fapt drumul meu. Am lucrat si in companii 100% romanesti, dar si in corporatii 100% straine, m-am adaptat mereu mediului respectiv, imi place sa cred ca mi-am pus si amprenta personala prin locurile prin care am trecut. Din toate am invatat lucruri pe care acum le voi pune in practica in dezvoltarea proiectelor personale. M-am hotarat sa devin Health Trainer pentru ca doresc sa impartasesc experienta mea cu oamenii obisnuiti care sunt inca neincrezatori ca pot face o schimbare in stilul lor de viata la orice varsta. Ca te poti apuca de sport si la 40 de ani, chiar daca nu ai fost deloc o persoana activa pana atunci; ca poti sa inveti sa mananci sanatos; ca iti poti modela silueta si sa stergi ceva ani de pe chipul tau in mod natural, fara pastile, bisturiu sau inele miraculoase.

 

FemeiaStie.ro: Care a fost momentul crucial in care ai luat decizia de a-ti schimba radical stilul de viata? Care au fost primii pasi catre noua ta viata?

Ioana Pasca: Un simplu calcul matematic mi-a deschis ochii, as putea spune… Sa explic: cand mama mea avea varsta pe care o am eu acum, eu aveam jumatate din varsta ei si eram in ultimul an de facultate. Eram adult, iar mama considera ca si-a facut datoria: ne-a crescut, ne-a educat, ne-a pus pe o directie pe mine si pe fratele meu.… si avea doar 46 de ani ! Ei bine, pana cand fetele mele vor ajunge studente mai sunt ceva ani, iar eu trebuie sa le pot fi alaturi, asa cum mi-a fost si imi este si acum mama mea… Tocmai de aceea, acest calcul matematic m-a determinat sa fac ceva cu viata mea, cu sanatatea mea, cu corpul meu. Imi doream o schimbare radicala, asa ca am dat un“restart” la computer !

Am fost mereu o persoana supraponderala. Nu mi-a placut sa fac sport, dar deloc! Nici macar in copilarie, asa incat, dupa ani, toate aceste lucruri mi-au afectat starea de sanatate. Ma simteam mereu obosita, fara chef, aveam dureri mari de spate pentru ca stateam ore in sir la birou si nu faceam niciun pic de miscare, dureri articulare din cauza kilogramelor in plus, dupa orice masa imi era rau, eram balonata, aveam des crize biliare, probleme digestive, iar de silueta mea ce sa mai zic… Nu este deloc placut sa mergi prin magazine si sa tot probezi haine si sa nu iti vina, sa nu iti gasesti masura potrivita din modelul pe care il vezi in vitrina. Am auzit in jurul meu mereu indemnul “slabeste acum, sa nu regreti mai tarziu” sau “fa miscare, du-te la sport”… Dar pana cand nu mi-a zis corpul meu asta, pana cand mintea mea nu a fost pregatita, nu am facut nimic corect si concret !

Am simtit la un moment dat ca sunt pregatita pentru o schimbare si ca mi-o doresc foarte mult. Atat pentru mine, cat si pentru cei din jurul meu. Vreau sa le fiu exemplu fetelor mele, pentru ca acum stiu cat este de importanta o alimentatia echilibrata si sportul, inca din copilarie. Mama mea imi spunea zilele trecute: “nu-mi vine sa cred cu ce te ocupi, tu care, atunci cand erai la scoala, imi cereai cu lacrimi in ochi scutire de la sport si nu te preocupa silueta”. Nu vreau ca fiicele mele sa-mi repete greselile… Acum vreo doi ani aveam aproape 90 de kg, purtam masura 48 la haine...Azi merg cu mandrie prin magazine si caut masura 34 – 36 la haine sau S la tricouri ! Aproape ca share-uiesc aceleasi haine cu fiica mea cea mare care, la 12 ani, este deja mai inalta decat mine!

Prin urmare, primii pasi spre schimbare sunt legati de nutritie. Am consultat un nutritionist care mi-a spus ce greseli faceam in alimentatie, ce ar trebui sa schimb si mi-a dat cateva explicatii legate de metabolism si ce dieta sa adopt. Pentru ca eu sunt omul care trebuie sa inteleaga lucrurile inainte de a le pune in practica, am inceput sa citesc mai mult in legatura cu nutritia si asa am ajuns sa ma inscriu la cursurile de formare profesionala pentru a deveni Tehnician Nutritionist. Si de aici a inceput totul.:)

nutrite

 

FemeiaStie.ro: Povesteste-ne cateva lucruri despre aceasta titulatura de Health Trainer. Ce faci mai exact si ce vrei sa oferi celor care vor sa isi schimbe stilul de viata?

Ioana Pasca: Din experienta acumulata am observat ca persoanele supraponderale sunt sensibile, sunt vulnerabile, au nevoie de suport si sustinere permanenta pentru a nu renunta la eforturilor lor. Au nevoie de cineva care sa le „invarta cheita” in permanenta, sa le fie si prieten, dar si dusman, sa ii aprobe cand se plang cat este de greu, dar sa le spuna si „verde-n fata” ca nu-i momentul sa fie lasi. Le trebuie un „greieras” ca cel din Pinocchio care sa le stea in coaste, dar sa-i ajute sa aleaga calea cea buna. Cand esti hotarat sa faci o schimabare, ai facut deja primul pas. Al doilea este sa apelezi la un profesionist si al treilea, cel mai important, este sa-ti gasesti motivatia pentru a trece la actiune, apoi a adopta toate schimbarile pe care ti le cere aceasta noua provocare si a te tine de plan. Asta este foarte greu si stii de ce ? Pentru ca noi, oamenii, avem o foarte mare doza de „rezistenta la schimbare”. Ne dorim sa fim altfel, dar daca s-ar putea sa reusim asta, fara sa iesim din zona de comfort ! Ori, asta nu se poate. Eu le spun clientilor mei din start: „Esti hotarat? Vrei sa faci o schimbare? Pentru ca totul depinde de tine. Eu nu pot face minuni, fara ca tu sa vrei la fel de mult ca si mine sa ai rezultate!”

Referitor de programul de sport, stiu din experienta proprie ca persoanele care doresc sa slabeasca si nu au conditie fizica au nevoie sa se regaseasca in mediul in care aleg sa faca sport, sa se simta inconjurate de persoane care au acelasi obiective, trebuie sa se simta in “echilibru”. Ca Health Trainer, dar si ca Instructor, asta am cautat sa aduc eu in relatia cu clientii mei. Abordarea personala, “bounding-ul” de care avem cu totii nevoie. Eu le inteleg greutatile, frustrarile, nevoia de apropiere, dar si de incurajare si de apreciere a eforturilor lor pentru ca si eu am trecut prin aceleasi emotii si stari.

Acum, despre programe, pot sa va spun ca le-am axat pe 3 categorii de public care au nevoie de o abordare putin diferita pentru a putea avea rezultate foarte bune. Aceste categorii sunt proaspetele mamici. Pentru acestea am creat programul RE: SHAPE. De asemenea, copiii - si aici ma refer la copiii intre 10 – 16 ani – care la varsta adolescentei incep sa devina mai preocupati de silueta lor si pot fi convinsi sa fie mai responsabili cu ei si cu dieta zilnica. Lor le-am pregatit programul: FIT & FUN. Si ar mai fi categoria cea mai larga de populatie, femeile si barbatii adulti care au nevoie de o schimbare, de remodelare corporala, au nevoie sa se simta mai energici, vor sa slabeasca, sa se tonifice, dar nu o pot face singuri. Au nevoie de suport permanent, poate si pentru ca au mai tinut diete in trecut si nu au obtinut rezultatele dorite, au program de lucru si de viata incarcat si aici isi vor gasi programul potrivit: SUPER U ! Pentru ca dupa acest program, cu adevarat te vei simti super! Toate categoriile mentionate mai sus vor primi la debutul programului un caiet in care vom seta obiectivele, vom trece evaluarea coporala la debut si toate reevaluarile ulterioare, ca sa vedem evolutia; dar, cel mai important, in acest caiet vor citi despre principiile alimentare care le vor schimba viata si vor invata cum sa le adopte permanent de acum inainte. Sunt principii nutritionale pe care eu le-am testat si le-am adoptat si care au rezultate uimitoare. Cu ajutorul acestor reguli simple pe care le voi impartasi cu clienti mei la intrarea in program se eficientizeaza digestia si organismul va avea mai multa energie pentru alte procese importate si vitale. Tot in acest program este inclus si antrenamentul sportiv adecvat pentru fiecare categorie.

Si eu imi continui aventura si remodelarea, lucrand si ca instructor de fitness la Tezaal Club, sala in care am gasit o colaborare extrem de frumoasa, insa imi incurajez clientii sa desfasoare activitatea fizica a programului acolo unde se simt ei cel mai bine. Cei interesati de programele mele pot sa ma contacteze prin pagina mea de Facebook (Ioana Pasca – health trainer) sau pe blog (www.ioanapasca.ro) si vor primi toate detaliile privind desfasurarea acestora. Ii asigur ca vor avea in fata lor o persoana obisnuita, normala, care are aceleasi obiective ca si ei, pentru ca eu imi continui remodelarea si vreau sa fiu in continuare in forma maxima si la fel de pozitiva ca si pana acum.

 

FemeiaStie.ro: Iti propun sa facem o paralela intre Ioana de acum 2 ani si Ioana de astazi. Cum arata o zi din viata ta, astazi, fata de trecut?

Ioana Pasca: Interesanta intrebare… Pentru ca da, eu m-am schimbat foarte mult in acesti 2 ani. Si nu ma refer aici doar de aspectul fizic, care este spectaculos. Asa cum v-am spus, am ajuns la masura 34 – 36 (sau S) la haine si mi le pot lua cu ochii inchisi din magazine, nici nu mai probez, pentru ca stiu ca imi vin perfect. Acum am cea mai mica greutate din toata viata mea de adult! Si daca eu, la 46 de ani si dupa doua nasteri, am reusit, oricine poate face asta. La mine, toata aceasta experienta si transformare s-a petrecut si in interior. Sunt mult mai increzatoare in mine, zambesc mai mult, am mult mai multa energie…Acest lucru se datoreaza in mod special nutritiei si a stilului de alimentatie pe care eu il promovez. Daca se respecta aceste reguli pe care eu le-am adoptat si le recomand tuturor, starea de bine va veni imediat! Evident ca un rol in aceasta stare de bine o are si sportul. O clienta de la orele mele de sport a remarcat: “mi-a spus prietenul meu zilele trecute – draga, nu stiu ce faci tu acolo la sala, dar de cand ai inceput sa te duci la sport, zambesti mai mult” ! Ceea ce imi arata ca nu numai la mine are efect, ci si la altii. Ma mai suna prieteni, colaboratori mai vechi, “corporatisti”, care inca nu stiu de schimbarea mea profesionala si ma roaga sa ii ajut cu diverse probleme, contracte, etc. Si le spun, stii nu mai lucrez acolo, dar o sa te ajut sa rezolvi. Vine imediat intrebarea: Da, unde lucrezi ? Si le spun ce fac, cu ce ma ocup, care sunt planurile mele de viitor… Si toti imi spun: “Cata energie ai, te invidiez!” Da, energia vine din tine! Am citit foarte mult despre combinarea corecta a alimentelor, intervalele orare la care este indicat sa mananci, cum si ce sa manaci pentru a-ti intensifica digestia, lasandu-i organismului mai multa energie pentru alte functii. Am experimentat pe mine acest stil de alimentatie si am realizat ca functioneaza! Ei bine, asa este, am mai multa energie, zambesc mai mult, sunt mai optimista, mai pozitiva si imi pasa din ce in ce mai putin de parerile negative din jurul meu. Daca stau bine sa ma gandesc, chiar nu mai imi pasa deloc ! Eu stiu acum cine sunt, ce vreau, ce pot si pentru ce o fac! Si te pot ajuta si pe tine sa ajungi aici, trebuie doar sa iti doresti !

 

FemeiaStie.ro: Cum ti-ai defini reinventarea ta personala? Care a fost, pentru tine, abordarea optima a acestei schimbari – moral, sufleteste, nutritional?

Ioana Pasca: Asa cum am spus, la inceput a fost nevoia de a slabi si de a ma echilibra nutritional. Apoi a venit sportul si la pachet, schimbarea interioara fiind cumva ultima pe lista dar care s-a dovedit a fi cea mai importanta. Odata ce am inceput procesul de a dobandi proportiile pe care mi le doream, am inteles si cat de legate sunt toate celelalte aspecte. Moral, mi-am recapatat increderea in mine odata cu pierderea kilogramelor in plus. Mai apoi am inteles si ca celelalte aspecte problematice din viata mea incepeau sa se schimbe. Am inteles ca toate trairile mele negative erau legate de aceasta problema. Nu, nu pot vorbi despre vreuna dintre ele separat. Toate sunt legate intre ele. Combinatia ideala ar trebui, dupa mine, sa urmareasca strict fericirea personala. Odata ce iti concentrezi atentia pe asta, toate celelalte se rezolva de la sine. Abordarea optima este una personala, individualizata. Fiecare dintre noi trebuie sa incepem sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne gasim o motivatie pentru schimbare si sa vrem sa fim fericiti.

 

FemeiaStie.ro: Ce inseamna “Traieste pe saturate”?

Ioana Pasca: Este declaratia mea pentru tot restul vietii mele de acum inainte… Trebuie sa invatam sa traim din plin, sa ne bucuram de micile noastre realizari, de cei din jurul nostru, de copiii nostri. Sa ne daruim si pentru altceva decat doar pentru job, sa avem energie si putere si vointa sa ne iubim mai mult. A te iubi pe tine mai mult nu este o dovada de egoism, ci dimpotriva. Pentru ca, de regula, de noi femeile depind copiii nostri, barbatii si parintii nostri. Asa incat, avand grija de tine, ai grija de toata familia ta. A te iubi pe tine si a face ceva pentru ca tu sa te simti mai bine, sa arati mai bine, este de fapt un gest de iubire pentru familia ta. Si, da, trebuie sa traim pe saturate, nu sa mancam pe saturate.

 

FemeiaStie.ro: Un astfel de program de reinventare personala presupune multa disciplina si curaj. Iar, apropo de curaj, ce planuri ai in aceasta noua cariera de Health Trainer? Care sunt urmatorii pasi?

IIoana Pasca: n calitate de Health Trainer, doresc sa am ocazia sa ajut cat mai multi oameni, sa le fiu alaturi in demersurile lor de a-si schimba viata, de a capata mai multa energie, de a zambi mai mult si de a Trai pe saturate!

Un interviu realizat de: Laura Iacobescu

Nota obtinuta:
10 (5 voturi)
2211 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Miercuri, 23 Septembrie 2015

Etichete pentru acest articol:

mod de a slabi, slabeste sanatos, slabeste altfel, diete, sport


S-ar putea sa va intereseze si:

Anca Iacob este avocat, specialist in Criminal Defense, Immigration, Bankruptcy & [..]
citeste si comenteaza
Daca ne intoarcem in trecut, ne aducem aminte cu totii de isteria Animal X. De la [..]
citeste si comenteaza
Am povestit cu Dana Tanase despre ultima ei colectie primavara-vara si ne-a dezvaluit [..]
citeste si comenteaza
In secolul vitezei, pasiunile sunt pe ultimul loc in ierarhia activitatilor prioritare. [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Istoria rochiei de mireasa. Rochia de mireasa a aparut inca din Evul Mediu. La inceput, aceasta nu [..]
citeste si comenteaza
Karl Lagerfeld este o adevarata legenda vie in lumea modei iar numele sau a devenit aproape sinonim [..]
citeste si comenteaza
Ca in fiecare an, tendintele vin si se duc. Insa cateva piese vestimentare vor ramane mereu [..]
citeste si comenteaza
Anca Iacob este avocat, specialist in Criminal Defense, Immigration, Bankruptcy & Chapter [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate