O blonda celebra in lumea muzicii: Madonna
Cunoscuta in toata lumea ca MADONNA, Louise Veronica Ciccone s-a nascut pe data de 16 August 1958 in Rochester, Statul Michigan, SUA.
Copilaria nu si-o aminteste cu placere, (desi la scoala a fost o eleva de nota 10), datorita problemelor de familie: mama decedata, prea multi frati si surori, o mama vitrega ce se purta foarte urat cu ea.
Plecata de acasa dupa ce a terminat liceul, ajunge la New York in 1977 unde studiaza dansul, ajutata de coregraful Alvin Ailey. In acelasi timp lucreaza si ca manechin. Doi ani mai tarziu, Madonna se muta in Franta pentru a lucra la un spectacol impreuna cu solistul Patrick Hernandez. Acolo il intalneste pe Dan Gilroy, iar cand revine la New York, cei doi pun bazele formatiei Breakfast Club, Madonna cantand la tobe. In 1980, impreuna cu bateristul Steve Bray din Detroit, formeaza trupa Emmy. Piesele dance cantate cu Emmy le aduce un contract cu casa de discuri SIRE.
Doi ani mai tarziu, avandu-l pe DJ-ul Mark Kamins drept producator, Madonna inregistreaza piesa "Everybody" - un succes rasunator al anului 1982 in SUA. De pe scena muzicii dance, trece la muzica pop cu melodia "Holiday", scrisa si produsa de John ’Jellybean’ Benitez. "Holiday" ajunge in US TOP 20 in 1984, in acelasi patrunzand si in topurile europene. In 1984 are primul No.1 in Statele Unite cu "Like A Virgin". Urmatorul single ce ajunge pe primul loc in SUA este "Material Girl", al carui videoclip a adus in fata publicului o imagine noua a Madonnei. Datorita acestei melodii, Madonna este etichetata si azi ca fiind "the material girl".
Intre anii 1985 si 1987, Madonna a avut mai multe superhituri consecutive: "Crazy For You" scrisa de fostul colaborator al formatiei Carpenters - John Bettis; "Into The Groove" compusa de Steve Bray; "Dress You Up"; "Papa Don’t Preach"; "True Blue"; "Open Your Heart"; "La Isla Bonita".
Datorita numarului mare de succese, urmatorul single "Who’s That Girl"(1987) a fost inclus pe coloana sonora a filmului cu acelasi nume - in film joaca si Madonna alaturi de Sir John Mills; comedia nu a fost primita prea bine de public. Cariera de actrita a Madonnei a inceput in 1980 cu un foarte mic rol in filmul "A Certain Sacrifice". Apoi a jucat in "Desperately Seeking Susan" in 1985, primul ei succes ca actrita. In 1986 a aparut alaturi de Sean Penn (primul ei sot de care s-a despartit in 1988) in "Shanghai Surprise". In acelasi an cu despartirea ei de Sean Penn, a aparut pe Broadway in piesa "Speed The Plow" scrisa de David Mamet. Scandalurile au fost intotdeauna parte a vietii si carierei Madonnei, pozand nud inca dinainte de a deveni vedeta. In 1989 videoclipul "Like A Prayer" este interzis de catre multe televiziuni datorita legaturilor dintre religie si erotica prezentate. Clipul a fost condamnat de Vatican, iar compania Pepsi si-a anulat contractul incheiat cu putin timp in urma cu Madonna. Publicitatea rezultata din toate aceste scandaluri a ajutat albumul "Like A Prayer" (coproducator Pat Leonard) sa se vanda in mai multe milioane de exemplare in toata lumea.
In 1990, cariera Madonnei ajunge pe o noua culme a publicitatii si succesului comercial: a avut un rol, alaturi de Warren Beatty, in filmul "DICK TRACY", iar costumele si coregrafia turneului "Blond Ambition" au avut un succes nebun fiind realizate de Jean Paul Gaultier. Turneul a fost comemorat un an mai tarziu prin lansarea filmului documentar "Truth Or Dare On The Band Behind The Scenes, And In Bed With Madonna". Printre cele mai mari hituri ale inceputului anilor ’90 se numara "Vogue", "Justify My Love" (piesa scrisa de Lenny Kravitz) si "Rescue Me" (produsa de Madonna si Shep Pettibone).
Reputatia Madonnei de femeie de afaceri a fost confirmata in 1992 cand a semnat un contract de mai multe milioane de dolari cu Time-Warner, parintele casei de discuri SIRE, care-i garanteaza producerea de albume, carti si filme create de catre compania sa proprie MAVERICK. Aparitia cartii "Sex" a adus-o pe Madonna inapoi in varful clasamentelor, chiar daca era vorba de clasamentele vanzarilor de carti. Albumul "Erotica" s-a vandut si el bine in final, in ciuda faptului ca vanzarile de la lansare au fost destul de reduse, iar albumul destul de controversat. Pentru albumul "Bedtime Stories", Madonna a lucrat cu producatorul formatiei Soul II Soul, Nelle Hooper, acesta scriind alaturi de Bjork piesa ce da titlul albumului. Babyface a colaborat si el cu Madonna pentru acest album, realizand superhitul "Take A Bow". In 1994 si 1995 modeleaza pentru campaniile Versace, schimbandu-si total imaginea provocatoare promovata intre anii 1990-1993. La sfarsitul anului 1995, apare zvonul ca Madonna va juca in Evita, lucru ce se va intampla in 1996.
In 1996, nevoia Madonnei de a soca a scazut considerabil odata cu interpretarea rolului Eva Peron din filmul "Evita". In ciuda protestelor argentinienilor impotriva Madonnei, "Evita" a fost filmat in Argentina in mare parte, iar succesul filmului a fost urias. Pentru rolul Evitei, Madonna a castigat Globul De Aur in 1997, iar noua melodie pentru coloana sonora a filmului "You Must Love Me" a castigat un premiu Oscar in anul urmator. Mai tarziu in acelasi an, pe 14 Octombrie, Madonna naste o fetita, Lourdes-Maria. Acest lucru a schimbat-o foarte mult pe Madonna, lucru care s-a observat si in albumul "Ray Of Light", considerat cel mai bun album al Madonnei pana in prezent. Cu "Ray Of Light", Madonna a aratat ca inca mai are un cuvant de spus in lumea muzicii. La sfarsitul anului 1999, ea a incheiat un contract cu Max Factor prin care a promovat produsele cosmetice ale acestei companii. In anul 2000 a fost pus in vanzare un nou album al ei, intitulat "Music", a dat nastere celui de-al doilea copil, Rocco, si s-a casatorit pentru a doua oara, cu regizorul de origine engleza, Guy Ritchie, care este si tatal biologic al lui Rocco.
Pentru anul 2001, cel mai mare proiect al Madonnei a fost un nou turneu mondial, ce s-a bucurat de un succes urias. Concertul a fost urmat de aparitia celui de-al doilea album de hituri din cariera ei, intitulat "GHV2" ce acopera perioada 1992 - 2001. In 2003 revine in forta cu un nou album si noi scandaluri, de data aceasta scandaluri pe teme politice, Madonna declarandu-se oficial impotriva razboiului din Irak si a presedintelui american George Bush. Albumul este criticat de americani, dar succesul mondial este unul urias. Pentru promovarea acestui album, in 2004 Madonna pleaca intr-un turneu american si european ce dureaza mai multe luni, "The Re-invention Tour". Succesul acestui turneu este greu de descris in cuvinte, tot ceea ce se poate spune este ca numarul show-urilor a fost dublat fata de ceea ce se programase initial, iar in medie, fiecare show a ajuns in stadiul "sold-out" intr-o ora si jumatate. Madonna nu se opreste aici. Pregateste un nou album pentru 2005 si continua seria cartilor pentru copii lansata anul trecut. “Confessions on a Dance Floor” este lansata cum in 2005 iar un an mai tarziu apar doua noi albume purtand semnatura Madonnei “Confessions Remixed” si “I m Going to Tell You a Secret”.
Pe data de 29 Aprilie 2008 este lansat “Hard Candy”. Un an mai tarziu pe 19 februarie, site-ul oficial al cantaretei a confirmat sosirea acesteia în Romania. Locul concertului a fost stabilit în parcul Izvor, pe data de 26 august 2009, venirea Madonnei în Romania fiind sponsorizata de compania Vodafone. Astfel un vis al foarte multor romani se implinise Madonna in concert in Romania.
Despre Madonna se pot scrie roamane intregi in mai multe volume, eu insa ma voi opri aici cu acest articol. Madonna sigur nu se va opri la cei 52 de ani ai sai cu cariera sa de cantareata!
Postat de: Robert-Codescu Miercuri, 06 Martie 2013
madonna, femei celebre, muzica, hituri, copiii Madonnei, cantareata, pop, dance, biografii
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cum sa te imbraci la o cina romantica? 5 sfaturi utile
- Drepturile pasagerilor: tot ce trebuie sa stii inainte de zbor
- Ce trebuie sa stii despre asigurarea RCA cand inchiriezi o masina?
- Beneficiile utilizarii produselor de curatenie profesionale in gospodaria ta
- 3 sfaturi utile pentru curatarea si intretinerea pardoselilor