Machiajul de club. Monica Panait te invata cum sa realizezi un machiaj smokey-eyes ca la carte
O seara, in club, cu prietenele este evadarea perfecta din cotidian. Fiecare femeie isi doreste sa fie o aparitie impecabila si sa starneasca admiratia celor din jur. Daca arati bine, te simti bine este un fapt verificat, de aceea in afara de o tinuta care sa ne avantajeze, machiajul este o etapa importanta in pregatirea noastra pentru o seara de neuitat.
Pentru a afla cele mai noi trucuri si sfaturi in materie de machiaj, am apelat la un specialist. Este vorba despre make-up artistul Monica Panait. Deloc intamplator, am ales-o pe Monica, in afara de faptul ca este un profesionist in ceea ce face, ea organizeaza ateliere de machiaj la studioul sau, “Monica Panait Make-up Studio”. Haideti sa descoperim impreuna cum se realizeaza machiajul de club.
FemeiaStie.ro: Cat de importanta este realizarea unei baze de machiaj inainte de inceperea machiajului propriu-zis?
Monica Panait: Baza de machiaj este foarte importanta, este chiar cel mai important pas in obtinerea unui machiaj corect, frumos si rezistent. O baza buna de machiaj, nu face altceva decat sa sporeasca rezistenta machiajului, sa ii ofere acestuia un aspect ingrijit, practic pregatesti “panza” pe care vei asterne culorile.
FemeiaStie.ro: Ce produse ne recomanzi – avand in vedere ca in club este mult fum si foarte cald - ca sa ne bucuram de un machiaj rezistent?
Monica Panait: Cum spuneam, baza trebuie sa fie bine aplicata, astfel, pe langa crema hidratanta si primer este necesara aplicarea unui fond de ten rezistent pe care il fixam cu pudra. Se va pune accent pe ochi, iar tenul va trebui sa fie luminos. Se tine cont de faptul ca in club este posibil sa avem de-a face cu lumina fluorescenta violet, alteori, verde sau albastra, care neutralizeaza culorile fardurilor, asadar cu negru niciodata nu vom da gres. Asadar, machiajul smokey eyes este alegerea ideala atunci cand mergem in club. Luminozitate in pometi, gene false, ruj sau gloss bej si suntem gata de party.
FemeiaStie.ro: In cat timp se realizeaza un astfel de machiaj? Mai ales ca putine fete au indemanarea unui make-up artist pentru a realiza usor si repede machiajul, acasa.
Monica Panait: Desi pare complicat, nu este deloc asa, iar acest tip de machiaj il putem realiza in maxim 20 minute.
FemeiaStie.ro: Cum se realizeaza machiajul smokey-eyes?
- Dupa demachiere, tonifiere si hidratare se aplica primerul, fondul de ten si anticearcanul. Se fixeaza cu pudra.
- Deasupra genelor superioare, se traseaza o linie groasa de creion dermatograf negru pe care o intindem catre pliu cu o pensula mica. Vom folosi aceasta tusa de creion ca baza si pentru a obtine o intensitate mai mare a fardului de pleoape.
- Pe toata pleoapa mobila pana in pliu, vom aplica un fard negru. Cu o pensula cu ferulul rotund, vom degrada culoarea catre spranceana.
- Aplicam un fard bej/auriu pe arcada si in coltul intern al ochiului, pentru luminozitate.
- Vom aplica creion negru si pe conjunctiva.
- Trasam o linie de tus negru si aplicam gene false.
- Aplicam mascara, blush, iluminator pe osul pometelui si un gloss sau un ruj bej/roze.
Monica a tinut ca pe final sa va ofere cateva sfaturi pretioase pentru a avea un machiaj impecabil.
Tips pentru un machiaj perfect
- In cazul in care va este teama sa nu va murdariti tenul cu fard negru, atunci puteti opta sa realizati intai machiajul ochilor si apoi cel al tenului sau, pur si simplu, aplicati generos sub ochi, pudra pulbere pe care sa o indepartati cu grija atunci cand ati terminat machiajul ochilor.
- Atunci cand aplicati pe mucoasa, creion negru, treceti mina creionului prin flacara unei brichete. Astfel, il igienizati si devine mult mai rezistent si mai intens.
Daca iti doresti sa participi si tu la atelierele de machiaj organizate de Monica Panait, mai multe detalii gasesti aici.
Foto: Liviu Subtirica
Un interviu realizat de: Andreea Samoila
Postat de: Andreea-Samoila Miercuri, 28 Noiembrie 2012
machiaj de club, Monica Panait, machiaj de seara, smokey-eyes, make-up tips, machiaj de ocazie
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Transformarea pielii cu retinal: ingredientul de 10 ori mai puternic decat retinolul
- Top 5 motive pentru care anvelopele de vara Barum sunt o alegere excelenta
- Cum sa-ti rambursezi creditul mai rapid: strategii eficiente
- Ce sa porti la o conferinta de afaceri: idei de tinute office chic
- Costul fatetelor dentare: cum poti sa iti planifici financiar pentru un zambet perfect?