Prima carte dintr-o serie dedicata Aviatiei Militare Romane

PDA_11

“Toate cele povestite aici sunt adevarate, uneori, dureros de adevarate, iar, daca nu mi s-au intamplat mie, atunci, cu siguranta, s-au intamplat altora, candva, la un moment dat in existenta lor, in acest univers sau altul.”

 

Dupa lungi incercari de materializare a acestei franturi de vis, iata ca Aurel Poetu’ Dumitrescu reuseste sa transpuna in lumea fizica prima sa carte din seria “Povesti de aerodrom”, serie ce este dedicata Aviatiei Militare Romane si eroilor sai, cei de pe betonul pistei, cei din postul de pilotaj si cei din Escadrila din Ceruri.

“Povesti de aerodrom 1” este o prima apritie dintr-o lunga serie ce intentioneaza sa repuna in atentia, atat a publicului cunoscator, cat si a celui mai putin familiarizat cu domeniul aviatic, a literaturii ce trateaza vastul subiect al aviatiei militare pe piata, dupa o lunga si nemeritata absenta.  

Departe de a fi rigida ori inaccesibila, PDA1 te va captiva, in timp ce vei parcurge cele trei capitole, “La celula de alarma”, “Un altfel de vrie” si “Amurg”, fiecare scotand la iveala aspecte deseori, zbuciumate, a ceea ce inseamna viata unui pilot militar.

Mai mult decat atat, cartea este “condimentata” cu un numar de schite in creion ce au, drept subiect, viata pilotului de vanatoare, asa cum se desfasoara ea, la sol si in aer.

 

Iata cateva fragmente din “Povesti de aerodrom 1”

“Zborul la vanatoare nu inseamna numai placere, numai peisaj superb si poezie. Zborul mai inseamna si durere, cand te simti zdrobit in scaun de G-uri, cand tragic de el orbeste pentru ca vederea ta este redusa la un cerc de marimea unui mar….Zborul este extaz, dar este si agonie. Este compus din exaltare, dar si teroare, cand simti ca gata! acum iti vine sfarsitul, acum vei intra in pamant cu sapte sute la ora….”

“Pilotii sunt singurii oameni ce pot vedea doua asfintituri in aceeasi zi.

Pe primul il vad la sol, pentru ca apoi sa se urce in avion, sa decoleze si sa vada un alt asfintit, de data asta, la zece mii de metri altitudine.”

“Zborul, ca si viata, este un constant proces de invatare in care inveti sa supravietuiesti, in principal, deoarece viata fiind o lupta, ca si zborul, care este o lupta cu elementele naturii si cele ale propriei tale nature, supravietuirea ii este cheie.”

“Am cuplat si eu fortajul, dorind si mai multa viteza pentru a ma apropia de coada lui. Acum zbura cu burta foarte aproape de patura de nori, parandu-mi a fi o canoe plutind pe apa lacului dimineata, atunci cand fata lui este acoperita de ceata somnului, involburand valatucii si lasand in urma-i un efemer siaj.”


Cei care doresc “Povesti de aerodrom 1” in biblioteci, o pot comanda la urmatoarele adrese de e-mail: poetu@live.com sau povestideaerodrom@gmail.com. Daca se opteaza asupra variantei prin posta, pretul cartii “PDA1” este de 18 lei + taxe postale. Comanda prin e-mail trebuie sa contina numele si adresa de corespondenta a doritorului.

Mai multe povesti de aerodrom ale lui Aurel Poetu’ Dumitrescu, puteti gasi aici.

Va urez lectura placuta! 

Un articol de: Ramona Arsene

Nota obtinuta:
10 (6 voturi)
1620 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 27 August 2012

Etichete pentru acest articol:

povesti, aerodrom, aviatie, pilot, carte



S-ar putea sa va intereseze si:

O lectura spumoasa, fierbinte si dulce, cu personaje remarcabile ce impresioneaza prin [..]
citeste si comenteaza
Brene Brown este un cercetator, asistent social, povestitor si scriitor de succes din [..]
citeste si comenteaza
Nu exista reteta minune pentru a fi fericite, nu exista reteta minune pentru a fi [..]
citeste si comenteaza
Betty Friedan a studiat psihologia la Universitatea Berkeley dar pana la urma a hotarat [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Vara ne pune la incercare frumusetea, iar produsele cosmetice par inutile si nu o data avem [..]
citeste si comenteaza
S-a terminat vacanta de vara si perioada concediilor. A venit toamna. Copiii au inceput scoala, [..]
citeste si comenteaza
Daca ati incercat diverse metode de revitalizare a parului dumneavoastra, dar care n-au dat [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate