Meditatii despre iubire si despre umilinta (II)

150151_289055174512817_1161299124_n1

"Vorbele ce sunt perfect adevarate par sa fie paradoxale." (Lao-tse). Iubirea ce este perfect naturala, simpla, reala, profunda prin trairile intense nevazute, dar care respecta demnitatea pura a omului,  fara a fi plina de artificii colorate (cu sclipici), sa fie demodat de paradoxala?

Umilinta

O vorba spune ca “acela care se umileste in fata lui Dumnezeu, poate sta drept in fata tuturor oamenilor!” De fapt, umilinta este o stare spirituala-emotionala prin care ma cred si ma vad egalul tuturor semenilor, cu aceleasi posibilitati ca ale fiecarui om in parte, ce la fel isi exercita posibilitatile prin munca si daruire. Umilinta este o stare afectiva prin care de altfel ma darui mie insumi, prin care ma 'ajut' pe mine sa-mi cunosc posibilitatile, sa-mi stiu bine aspiratiile si limitele ce trebuie sa le am, apoi incercand sa exercit capacitatile personale le dezvolt in masura acestor posibilitati pentru mine si pentru cei din jurul meu, devenind 'active' productive. Dupa cum insasi iubirea presupune o productivitate interioara. Smerenia, deci, include strict posibilitatea de actiune, deoarece cine se ajuta pe sine, ajuta si pe celalalt de langa el, in mod egal si automat! Sunt anumite exceptii gen “Avarul”(Moliere) care pune pe ascuns unde nu stie nimeni, totusi orice om in orice stadiu moral ar fi se poate umili. De fapt, moralitatea incepe cu umilinta, iar iubirea tine de moralitate, deoarece nu-i pot face rau cuiva si sa-l iubesti in acelasi timp. Deci, daca cineva nu este de un egoism atat de exacerbat, poate incepe sa practice umilinta, ce este o stare emotionala pe baza careia incep sa produc, in primul rand sentimente bune, fara a astepta de la altcineva si fara a ma baza macar pe 'bare' inchipuite de ajutor si de sustinere. Doar smerit incep sa ma cunosc, sa ma explorez, sa-mi stiu limitele si sa incerc sa le depasesc prin exercitarea posibilitatilor pe care le am deja. E o stare premergatoare cunoasterii mele personale si a celuilalt, deoarece o superioritate de fata de altul, de etichetare fara efortul de a-l si cunoaste, nu numai ca nu ma ajuta sa-l iubesc, dar nici macar nu ma lasa sa-i vad resursele sale ca om si ca egalul meu.

Religiile au afirmat intotdeauna ca smerenia este prima din toate cele sapte virtuti ale omului cu frica de Dumnezeu, care singura in opozitie cu cele sapte pacate capitale, ce sunt: lacomia - desfraul - avaritia - invidia - mania - lenea - trufia; umilinta le-ar combate singura pe toate acestea! Ori, nu este chiar asa si prea le departajez? Da, si Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii, dar nu pacatele lor, asteptandu-i etern sa se intoarca la calea cea dreapta. Cel care mai cade intr-una din aceste pacate poate iubi, dar fragmentat, insa acela care tot repeta greseala, ori persista numai intr-un asemenea pacat fara vreo urma de schimbare, acela de fapt nu iubeste! Categoric ca nu. Am vazut cum Adam a considerat ca si femeia “i-a fost data” precum alt "bun inconjurator" ori ca gradina din jurul lui (aceasta politica o are si clerul inca din vechi timpuri si nimic nu s-a schimbat!), nu la fel ‘creata’ ca si el pentru scopul de a trai impreuna in comuniune prin multi-comunicare pe toate planurile prin care-si poate exercita omul iubirea si nu numai de a-i tine lui companie dupa cum avea impresia. Cu atat mai mult intr-o perioada in care este mai important ‘a avea’ decat de ‘a fi’ se propaga astfel de idei de vanitate inferioara ("cel fudul nu e prost destul!"), cumva omul se identifica cu ce are si parca ii creste stima de sine datorita lucrurilor pe care le are? Da.

 

La ce este buna umilinta?

“Vreau sa am o femeie frumoasa, destepta, gospodina, poate chiar bogata si cat se mai poate de multe calitati” este cat se poate de mercantilist, egoist chiar. O opinie (ori opintire?) fara umilinta, macar fata de persoana insasi ce opineaza nu este. Daca s-ar vedea ca fericirea consta mai mult in ceea ce ai in interior si in ceea ce poate el insusi oferii?! Acesta in momentul in care ar gasi aceste calitati, ar face orice ca s-o seduca, nu? Exista acum si atatea invataminte de “a seduce si de a duce cat mai repede femeia iubita in pat”,  hmmm, atunci daca doar asta as urmari, ar mai fi chiar iubire, iar seductia are cate si mai cate conotatii de vanitate, ’incredere’, cumva se mai lucreaza si la ‘stima de sine’ am auzit. Da, parca actualmente la atat s-ar margini iubirea, de aceea se si volatilizeaza iubirea instantaneu, chiar dupa satisfacerea dorintelor, pentru ca iubirea niciodata nu echivaleaza cu o dorinta sau cu mai multe chiar, nu echivaleaza nici cu indragostirea! Tocmai asta e, ca se face confuzie intre indragostire si iubire, unde indragostirea este doar poate o stare premergatoare iubirii, caracterizata de abur, febrilitate, nebunie multa, inconstanta chiar de un ‘du-te-vino!', insa niciodata nu echivaleaza cu iubirea!! De aceea si mirarea dupa un anumit timp de inceput al casatoriei, ca “de ce nu mai simt la fel?”. Tocmai pentru aceasta mare confuzie, mai ales ca daca si placerea sexuala exista si daca este intensa capabila sa elimine sentimentul izolarii pentru o vreme considerabila, indragostirea plus placere sexuala face o suma confundabila totala cu iubirea. De altfel, sexul este ca mancarea, odata pofta implinita se evapora.  Azi s-a pierdut din vedere ca nu satisfacerea tuturor dorintelor inseamna fericire, dimpotriva!! Publicitatea ce indeamna la consum are efectul de a umbri intr-adevar, dar sunt cercetari ce dovedesc contrariul–satisfacerea tuturor dorintelor duce la insatisfactie totala si in fond la nefericire. Uneori alienarea mintala paste pe cei ce au totul pe tava si-si satisfac poftele necontenit!

Publicitatea consumismului de fapt domina si piata matrimoniala. Actualmente calitatile ce se cauta sunt mai mult exterioare, ambalajele care-ti iau ochii! Cele interioare care nu se vad, dar raspunzatoare de nasterea iubirii raman aiurea in uitare, iar umilinta... Chiar inteligenta proprie este un bun ce se poate vinde! In genere se cauta atractivitatea, ce pare un cuvant cam greu de definit, nicidecum caracterizat prin smerenie, dar care debordeaza de sexualitate - corpul este un bun care se vinde primul pe aceasta piata si nu numai, deaorece "femeile stiu ce-i place barbatului si il atrage" in acest fel, dar il si 'respinge' deoarce, inca de la inceput acesta nu este atent la farmecul interior! Atractivitatea pentru femei inseamna simplu sa se pieptene, sa fie cat mai aratoase, sa fie cat mai sexy, iar pentru barbat sa fie civilizat, politicos si sa aiba bani. De fapt, nu este chiar ultimul lucru, ci cel primordial, datorita "simtului realitatii" ce-si cere dreptul, ca si copilul nenascut  dreptul de a 'locui' in burta mamei! Acest fapt fiind un gest de extrema umilinta!! Exista totusi perioade in care si fetele se indragostesc rapid in acele momente in care nu au avut acest simt, iar 'fericitii' sunt de fapt "baietii rai" (alt termen inventat de fete). Dar, a fi “civilizat”, iar cam greu de definit in acesti termeni moderni, mercantilisti dupa cum constatam deseori, presupunand o mare doza de orbire (prostie chiar), umilinta presupusa-investita, pentru a fi usor de manevrat si ‘schimbat’ cum doreste posibila aspiranta la mana celui ce are. Desi barbatul isi pastreaza deseori aceasta aparenta pana ajunge la ce il intereseaza pe el. In genere, femeile cauta in astfel de conditii in primul rand respectul, asteptand ca afectivitatea si tot ceea ce tine de iubire sa vina pe parcurs…. O alta eroare ar fi sa nu vada afectivitatea daca respectul nu este cum vrea ea! O mentalitate ce-si are riscurile ei cam mari, mai ales daca este vorba si despre o barbat ce nu se ‘multumeste cu putin’, cam greu sa vina si afectivitatea scontata pe parcurs, deoarece odata aparuta satisfactia... Deseori, femeile isi inchipuiesc ca dragostea este inclusa in casatorie, anume ca daca o incheie va veni si iubirea. Din pacate, dupa incheierea acesteia, automat ca ar si aparea si dragostea, asa cum apare la ele de altfel ca acum se simt si in siguranta, insa in genere ei sunt inflacarati si seducatori si fascinanti si tot felul in momentul cand seduc, apoi… Exista o vorba anume ca “casatoria-actul in sine cumva-distruge iubirea!” probabil inventata de femeile ce au trait o astfel de experienta. Dar, cu siguranta ca daca n-ar fi fost buna nu ar fi existat!! Toata problematica este de profunzime, de lipsa ei, de superficialitatea de a gandi despre iubire si automat de a o simti!  Deseori, barbatii sunt cei ce confunda dramatic indragostirea cu iubirea, cu responsabilitatea in casatorie ori lipsa ei, desi nu confunda niciodata sexul pur cu dragostea pura, acest lucru fiind totusi un plus!! Casatoria deseori este vazuta ca un lucru asteptat pentru trairea la maxim a romantismului, a placerii, a fanteziei. C. G. Jung sublinia in lucrarea sa "Casatoria ca relatie psihologica" ca fata deseori este mult mai rationala decat baiatul la momentul incheierii casatoriei si ca varsta ei este cronologica mult mai mica decat a baiatului, de fapt corespunzand cu varsta lui psihologica. Treptat, am impresia ca de la doi ani cum era nu de mult acum egalitatea mentalitailor dintre fete si baieti, respectiv cronologic/psihologic, echivaleaza cu vreo 5 ani, daca nu si mai mult!  Prin acestea toate vroiam sa zic ca pana si visele de acest gen nu sunt caracterizate prin umilinta! Se vrea o convietuire cu cineva, dar fara vreo responsabilitate daca s-ar putea!

Umilinta nu este supunere, dar presupune responsabilitatea fata de aproapele. Este slujire si bunatate, este explorarea personala si ajutorul celuilalt  'eu'. Umilinta nu este slabiciune, ci chiar pentru acela ce ajunge s-o practice in mod curent ca pe un lucru obijnuit, este chiar o forta, o putere ce-si trage seva din bataile multiple ale inimii avute pentru grija aproapelui, din durerea simtita pentru el chiar, este o sete de iubire, poate nesatisfacuta niciodata in totalitate, dar pentru aceasta s-ar face numai el vinovat, pentru ca mereu exista cineva pe care l-am putea iubi,mai ales persoanele neajutorate, care dintr-o anumita cauza nu pot fi chiar autonome si nu se pot descurca singure, asa dupa cum ar fi un copil orfan ori o persoana cu handicap.

 

Dimensiunile/ posibilitatile ce apar la omul umil

Atunci daca ‘a avea nevasta’ capata deseori forma posesivitatii, unde tot ce trebuie sa se stie este ca ‘are si el acolo o nevasta si este in randul lumii’ dupa cum se spune, nemaicontand cum esti, ce nevoi profunde ai, de parca n-ar mai trebui sa comunici acum asa cum ai facut-o cand erai indragostit. Acum parca daca ai deschide gura de tot ce te doare parca nu ai mai fi “capul familiei” ori “sexul tare”?! Iar de la faptul de a nu comunica, de a nu te mai pune pe aceiasi treapta cu consoarta si pana la posesivitate nu este decat un pas, dominarea este incurajata de societate, de “prietenii de berica”, de sotiile prietenilor lor, chiar de insasi sotiile lor, de insasi glumitele femeilor casatorite, de copiii - fetite si baieti - ce vad in familie o anumita ierarhie inca de mici. Copiii absorb inconsient dominarea de mici!! Este o societate patriarhala, de aceea se si intampla asa, dar daca ea are actualmente atatea scapari, cu siguranta ca motivul major este lipsa iubirii si egalitatii dintre membrii familiilor ce o compun! De aceea, accentuez  prima conditie de a iubi - umilinta.

Ori, intocmai ca umilinta in om creeaza de fapt doua dimensiuni/ posibilitati: prima dupa cum am zis este faptul ca odata sadita smerenia in inima omului isi face loc bunatatea, calmarea fiintei, luminarea, pacea, iubirea de fapt!; a doua este - cunoasterea, posibilitatea de a-mi prinde gandurile din zbor, de a le domina si nu ele de a ma apasa cum doresc ele, de a-mi pune stop gandurilor negative si a mi le impune pe cele positive (mai ales in perioada de indragostire, in care 'circula' aiurea negativele despre celalalt si nu ma lasa sa-l iubesc complet!), Gandurile pozitive imi ofera posibilitatea de a ma cunoaste in mod lejer si de a ma iubi, dar si de al cunoaste/ iubi pe celalalt! Exista deci doua posibilitati  la omul umil, dar si o mare intrepatrundere intre ele! Motto-ul delfic "cunoaste-te pe tine insuti" este de fapt o invitatie la iubire, iubirea de sine ce nu echivaleaza cu egoism, pentru simplu fapt ca egoistul nici macar nu se cunoaste, ce sa mai zici de modul de a fi productiv in idei si actiune! De fapt, cunoasterea pe care o presupune iubirea se refera prea putin la ea insasi, ci la om, trebuind oarecum sa faci o simpla demarcatie intre iubirea adevarata si cea falsa, insa daca omul vrea sa se cunoasca pe sine atunci deja se iubeste!

Un articol de: Valerian Mihoc

Nota obtinuta:
9.5 (22 voturi)
2778 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Miercuri, 10 Octombrie 2012

Etichete pentru acest articol:



S-ar putea sa va intereseze si:

V-ati intrebat vreodata, de ce va atrag anumite lucruri si nu altele? De ce va plac [..]
citeste si comenteaza
Prezentul articol nu se doreste in niciun fel a fi un pamflet, ci realitatea de la fata [..]
citeste si comenteaza
Ne este dat sa traim intr-o lume in care “mortii vii” pasesc pretutindeni alaturi de [..]
citeste si comenteaza
V-ati intrebat vreodata de ce femeile isi poarta capul acoperit atunci cand intra in [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Este perioada in care toate doamnele si domnisoarele isi reinnoiesc garderoba de toamna/iarna [..]
citeste si comenteaza
Societatea umana isi gaseste intelegerea si prin cheia oglindirii ei in societatea animala, asa cum [..]
citeste si comenteaza
Contrar mult vehiculatei sintagme pe care o gasim la tot pasul in articole si publicatii ce [..]
citeste si comenteaza
Iti spunem ce materiale, culori si lungimi sa porti in acest sezon cald. Care este moda de [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate