Originea unirii (II)

60440523

Pare de neconceput asa ceva, dar el nu mai vazuse o asa fiinta, pentru ca nu mai vazuse niciodata o femeie, nu stia ce este sau cine este ori ce este aparitia din fata lui, dar cu toate astea era placut impresionat si fermecat! Nu mica i-a fost suieratura prelunga.

"Voi face pentru el un ajutor potrivit"

Asa a zis Dumnezeu, iar astfel  EL a si trecut la fapte fiind ingemanarea perfecta dintre cuvant si fapta.  A inceput Marea Cautare: "Domnul Dumnezeu a facut din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului si le-a adus la om, ca sa vada cum are sa le numeasca; si orice nume pe care-l dadea omul fiecarei vietuitoare, acela-i era numele. Si omul a pus nume tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor campului; dar pentru om nu s-a gasit niciun ajutor care sa i se potriveasca." (cf.Gen.2, 19-20). dupa aceasta Dumnezeu si Adam s-au uitat peste tot si nu au vazut ceva din ce i s-ar potrivi omului.

Adam, intr-o frumoasa ambianta de vis, in paradisul pur (da, este un pleonasm cumva - datorita faptului ca in zilele acestea este totusi cam de neconceput o natura asa de frageda si de frumoasa) inconjurat de ape cantatoare, de natura fraged-incantatoare, de vremea superba si aflata in armonie cu tot ce era terestru subacvatic si celest, dar era doar armonia primara, aceea a instinctului pur! Totusi, Adam era trist! Numise toate animalele, a alergat in vantul usor al verii continue din paradisul sau nemarginit, caci si de-ar fi fost un om al zilelor "proprietatii private" posibil ar fi fost cel mai bogat, atat de necuprins ii era raiul sau, dar era ceva ce-l nelinistea si de care era nemultumit. Dumnezeu a privit in inima omului si ceva L-a pus pe ganduri.

"Atunci Domnul Dumnezeu a trimis omului un somn adanc peste om si omul a adormit. Dumnezeu a luat una din coastele sale si a inchis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om Dumnezeu a facut femeia, si a adus-o la om. Atunci omul a zis: ..." (cf. Gen2,22-23). Aceste randuri mitice ale Bibliei sunt simbolice si revelatoare in ceea ce priveste conditia omului, deoarece fac cunoscuta conditia omului in mijlocul universului creat. Dumnezeu a creat femeia in intentia exprimata de Biblie prin expresia: "un ajutor potrivit pentru el"

Nu mai vazuse o femeie!

Imaginandu-ni-l pe Adam intr-o frumoasa ambianta in paradis, cand isi revenea din somnul adanc provocat de Dumnezeu, il vedem frecandu-se la ochi, pe cand isi revenea din somnul adanc provocat de Domnul, ii apare dintre copaci o creatura nemaipomenita! Desi pare de neconceput asa ceva, dar el nu mai vazuse o asa fiinta, pentru ca nu mai vazuse niciodata o femeie, nu stia ce este sau cine este sau ce este, dar cu toate astea era placut impresionat si fermecat! Nu mica i-a fost suieratura prelunga, asa cum se intampla si azi deseori, caci nici mica nu i-a fost mirarea produsa de impresionare, dar in momentul cand a trecut un pic de traznetele uluirilor, Dumnezeu i-a spus probabil: "Ea este ca tine, pentru ca e din tine!".

 

Mai procedeaza unii barbati (mai cu o slaba educatie) asa si azi pe strazi - ca sa vezi precedentul!  Insa al lui Adam fluierat era mai pur, fiind invatat din natura proaspata - din vantul usor ce trecea pe langa pomi si flori, dar si a apei de izvor cand se ingusta pe anumite portiuni. Nu mai vazuse o femeie, o fiinta asemenea lui (pentru ca era si "creata din el"), dar si foarte diferita, insa mult mai frumoasa decat este, dupa cate isi dadea seama, din cate vazuse despre el pana atunci in oglindirea apelor line.

Nu mai vazuse si nici nu stia ce este femeia, dar totusi inima incepea sa-i bata cu putere - aceea a fost prima mare indragostire a omenirii! L-a lovit pe loc, ca o dragoste la prima vedere, lucru de care Adam nu se indoia pentru ca nici nu stia, ramanand uimit ca si cuvanta femeia si mai ales ca gandea!  Lucru cam straniu pentru el care era de mai inainte si cunostea toate si mai multe decat femeia ce tocmai aparuse. Ea parca nu avea aceeasi reactie, nu se mira ca si el. Primul indiciu i-a fost faptul ca femeia abia aparuta nu se holba ca el (nici el de altfel la ce era prin prejur, ci doar la ea...) la lucrurile din jur la animale si la el, de parca lua toate dintr-o data, masurandu-le dintr-o privire, avand probabil o cunoastere incipient-instinctiva, intuitiva, dar in orice caz o gandire diferita de a lui!



Greseala de la ce a plecat?

De aceea femeia, probabil dintr-o gandire pragmatica, a intins instinctiv si imediat mana spre ceea ce-i intindea sarpele, ea insasi vazand ca intr-adevar acel pom era cel mai frumos din toata gradina - ii si spunea anterior aceasta lui Adam, amandoi admirand si contempland motivul pentru care li s-a interzis sa manance din acel fruct frumos.

 

Dumnezeu, insa, inserase liberul arbitru in om, prevazand ca insasi interdictia este prima care indeamna la o alegere nesabuita uneori, deoarece ceva anume pare mai bun pentru insusi faptul ca este interzis! Asa poate ca a si gandit  Adam, zicandu-si siesi, dupa ce femeia pe care o admira i-a atras atentia asupra marului pe care ea la randul ei il admira, "a aha, deci il pastreaza pentru EL, deci este cel mai bun fruct din gradina, de ce sa nu incerc?".

Deci, cumva era greu de crezut ca acel copac miraculos, pus chiar in gradina lor, nu va fi un lucru destul de ravnit, plus ca tocmai si era interzis! Mai ales ca pana atunci primul om nu facuse niciun efort de logica si in consecinta, nu avusese ocazia in raiul sau pamantesc sa si-o exercite, datorita faptului ca nici nu trebuia sa mearga prea mult pentru a-si lua ce ii trebuia, avand tot ce-i trebuia acolo.

Omul de cand a aparut si pana la acel moment nu avusese nicio ocazie sa-si exercite ratiunea, si deci nu avusese ocazia sa nu cada atat de usor tentatiei, lucru ce a facut ca interdictia sa actioneze foarte usor, iar Dumnezeu la fel sa constate cum actioneaza acest liber-arbitru in om prin insasi caderea facila a omului!

Si totusi, o stare primara de bine nu poate fi confundata cu fericirea, ce presupune luminarea mintii si beatificarea corpului aflat intr-o stransa legatura cu spiritul liber! Adam in gradina Edenului fiind, aflat intr-o stare primara era fericit (rudimentar) doar prin prisma gandirii lui de a sta (in mod egoist ), de a bea si de a manca, de a se desfata si de a asculta natura, ca oricum fata de Dumnezeu nu stia sa faca ceva, fiind ca un 'sugar' ce stia doar sa primeasca, iar in fata LUI  nici nu se deranja prea tare, chemandu-L doar cand mai avea nevoie de ceva.

Dumnezeu desigur ca nu dorea aceasta, ci o "relatie" cu omul in adevaratul sens al cuvantului, o recunostere a Fetei Lui si un omagiu sincer si liber. Ceea ce in aceste conditii si intr-un raport simplu de daruire-primire nu avea cum sa vina de la om, dupa cat mi se pare, ca nici nu-si exercita ratiunea, fapt ce a si facut sa existe o relatie deficitara si intre cei doi primi oameni. De aceea, cat mai probabil ca omul era "programat" sau mai mult "prevazut" ca va gresi, lucru pentru care nici nu suntem prea indreptatiti cand il blamam pe primul om ca a gresit, iar ca datorita lui si suntem cumva intr-o stare de pacat continua! Isus Mantuitorul prin venirea Lui, tocmai acest lucru a combatut! Mai ales ca mantuirea noastra depinde de noi insine si nu de primul om, respectiv de pacatul lui! Adam in cel mai rau caz ar trebui compatimit, pentru ca a apucat sa traiascain rai, insa stim cu toti ce a urmat. Mai usor este pentru un om sa o ia de jos, ulterior evoluand, decat sa cada din rai.

Sensul real al mitului genezei

Simbolistica mitului genezei este revelatoare in ceea ce priveste conditia omului, deoarece si sunt foarte sugestive imaginile prezentarii primilor oameni prin tot ceea ce reprezentau si prin ceea ce aveau in ei insusi - de exemplu, Adam cand era nefericit privea in sine si parca pe Eva o si vedea, deja. Dumnezeu creand femeia din om si dupa asemanarea lui, iar omul fiind de la bun inceput "creat dupa Chipul si asemanarea Lui Dumnezeu!". Exista de fapt marea intrepatrundere in toate! Biblia comenteaza astfel ca femeia a fost creata ca "un ajutor potrivit pentru el", ceea ce ar insemna intr-un limbaj mai explicit noua, un ajutor corespunzator sau complementar barbatului, adica 'asemenea'. Aceasta insemnand, in ciuda faptului ca insusi functiile si rolurile femeii difera de ale barbatului ele sunt 'complementare'! Iar rolurile ei se observa prin tocmai ceea ce este diferit fata de barbat, pentru ca ea este mai: grijulie, empatica, sociabila!

Un articol de: Valerian Mihoc

Nota obtinuta:
0 (0 voturi)
1330 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Miercuri, 30 Ianuarie 2013

Etichete pentru acest articol:

originea vietii, originea unirii intre sexe, despre iubire



S-ar putea sa va intereseze si:

Se spune ca dragostea este oarba. Subscriu. Sunt sigura ca fiecare dintre noi, sau cel [..]
citeste si comenteaza
Cu totii ne dorim o iubire alba fara de sfarsit insa noi ce oferim la schimb? [..]
citeste si comenteaza
Va cunoasteti de ceva vreme si va tachinati cu fiecare ocazie ce se iveste. Prietenele [..]
citeste si comenteaza
Va suna cunoscut? Probabil ca da, unora. Celor care sunt la curent sau chiar implicati [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Inca de la inceputul istoriei, oamenii au simtit in ei dorinta de a nu fi singuri. Acest lucru s-a [..]
citeste si comenteaza
Din negura timpului descoperim pe taram romanesc o frantura de literatura cu iz architectural si [..]
citeste si comenteaza
Cumva s-a strecurat, nicicum nu ai simtit, Va trebui derulat inapoi pana unde s-a ivit, Si [..]
citeste si comenteaza
Retete dulciuri speciale. Retete tort de ciocolata. [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate