Bucura-te de ceea ce conteaza in viata ta! Alege sa fii fericita!

fpfd-ce-este-fericirea

Ce este fericirea?

Toata lumea aspira la fericire. Ne petrecem toata viata cautand-o, ne-o imaginam ca pe un miracol, care ne ajuta sa ne implinim sufleteste. Dar cum stim cand atingem fericirea?

Nefiind palpabila, ne este destul de greu sa o descriem, oricat de frumos am reusi sa o imbracam in cuvinte. Dar putem asocia fericirea cu acea stare de bine si de implinire interioara, de inaltare si maxima bucurie. Fericirea este opusul durerii sufletesti. Fericirea este pace si liniste interioara.

 

Cum recunoastem fericirea?

Un lucru este cert: persoanele care experimenteaza fericirea nu stiu, ci simt. E imposibil sa nu simti ceva atat de inaltator. Majoritatea oamenilor o experimenteaza in cateva momente de scurta durata, dar extrem de intense.

Pentru unii este o utopie, nu ajung sa o experimenteze niciodata. Suna destul de trist si dur, insa nu poti experimenta fericirea decat daca stii unde sa o cauti.

As defini fericirea conform zicalei, “Traieste clipa!” Sunt acele momente care nu vrei sa se mai incheie vreodata.

Imagineaza-ti ca esti intr-o calatorie si te afli intr-un cadru de vis, care te lasa fara cuvinte. Te lasi total acaparata de aceasta imagine. Simti liniste, te simti libera ca pasarea cerului si usoara ca un fulg. Traiesti momente care te fac sa iubesti viata cu adevarat. Acestea sunt momente din care nu ai vrea sa mai iesi. Esti total prezenta. Esti relaxata. Esti TU insati. Aceasta este fericirea adevarata. A fi total linistita si impacata cu tine.

 

Fericire sau placere? Tu ce iti doresti?

Oamenii confunda fericirea cu placerea. Placerea este o emotie. Este o iluzie sa credem ca experimentand placerea vom fi fericiti.

Probabil ca te-ai gandit ca atunci cand vei obtine locul de munca mult dorit vei fi fericita. Sau atunci cand iti cumpari masina la care ai visat. Sau geanta aceea pe care ai zarit-o in vitrina. Sau cele cinci perechi de pantofi. Sau casa pentru care ai economisit ani de zile. Te-ai gandit ca atunci cand vei avea o viata imbelsugata sau abundenta vei fi fericita. Ai asociat luxul si confortul cu fericirea. Si poate ai reusit o perioada. Dar dupa ce iti satisfaci  aceste nevoi iti doresti mai mult. In plus, traiesti cu teama ca vei pierde ceea ce ai. Si ce ai de fapt? Oare poti asocia o stare atat de inalta cu un obiect material?

 Ai observat ca un lucru isi pierde din valoare dupa ce il obtii? De ce se intampla asa? Pentru ca nu ti l-ai dorit cu adevarat. Nu ti l-ai dorit pentru tine, ci pentru a impresiona, pentru a-ti satisface orgoliul. Pentru ca tu crezi ca acel lucru iti arata valoarea si te identifici cu el. Si intri intr-un cerc vicios. Apoi iti doresti altceva de care sa te agati ca de o ancora, pentru a atinge fericirea. In realitate, traiesti o iluzie. Nu atingi fericirea, ci doar placerea. Iar placerea este de moment. Pentru ca nu poti obtine fericirea cautand in exterior, daca nu te uiti mai intai exact acolo unde trebuie, adica in interiorul tau.

Iti amintesti acele daruri despre care se spune ca au valoare sentimentala? Poate ca ai unul acasa. Aceste daruri le deosebim de celelalte si au o insemnatate aparte pentru noi. La o prima vedere sunt lucruri mici, fara semnificatie materiala aparte. Tocmai aceasta este adevarata valoare a lor. Ele au o importanta mult mai inalta, au o incarcatura emotionala deosebita. Sunt lucrurile pe care le pastram toata viata si le pretuim mai mult decat pe celelalte. Daca ar fi sa definesc fericirea prin lucruri materiale, exact asa as defini-o, prin lucrurile care ne-au fost daruite din suflet. Nu lucrul in sine ne face fericit, ci valoarea pe care i-o atribuim.

 

Inauntrul nostru se afla o adevarata comoara

Fericirea este in interiorul tau. Fericirea esti chiar TU. Cat timp dureaza fericirea? Depinde doar de tine.

Observa-te si cunoaste-te pe tine insati. Doar cunoscandu-te si acceptandu-te vei cunoaste fericirea. Fericirea inseamna sa fii tu insati oricand si oriunde.

Poate parea un exercitiu usor, insa cea mai mare problema este faptul ca oamenii nu se cunosc pe ei insisi, nu isi cunosc adevarata esenta. Daca ar face acest lucru, daca ar privi in interiorul lor, ar descoperi adevaratele valori si singurele care conteaza : bunatatea, iubirea, entuziasmul, fericirea. Ar fi fericiti cu adevarat. Dar aceasta este o mare provocare pentru ei si pentru ego-ul lor. Trebuie sa se dezbrace de identitatea pe care si-au creat-o, de toate limitarile si conditionarile, asa ca este mai comod sa ramana indoctrinati si nefericiti.

 

Schimbarea este in fiecare dintre noi

Daca vrei sa schimbi lumea, incepe cu tine! Daca vrei sa fii fericita, cauta in interiorul tau. Observa-te si pretuieste-te ca pe o comoara. Lasa ca in sufletul tau sa curga cat mai multe ganduri pozitive si stari de bine. Asa vei reusi sa atingi fericirea.

Imagineaza-ti ca nicio floare nu poate supravietui prea mult daca nu este udata si ingrijita. Asa este si cu sufletul. Daca nu il ingrijesti, se ofileste. E singura forma de fericire pe care o poti experimenta. Apoi o sa fii pregatita sa o oferi si in exterior.

Simte-te libera! Fii tu insati! Fii fericita! Pentru ca meriti!

Un articol de: Gabriela Barbu 

 Photo by: pexels.com 

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
1082 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Joi, 03 Septembrie 2020

Etichete pentru acest articol:

despre fericire


S-ar putea sa va intereseze si:

Barbatii ar fi tentati sa afirme ca ne place sa vorbim mult si prost,dar oare ei cum [..]
citeste si comenteaza
Argumente si contraargumente. Balanta se inclina diferit, unii alegem casatoria ca fiind [..]
citeste si comenteaza
Filozofii, teologii si psihologii au cautat mult timp sa o defineasca, iar in [..]
citeste si comenteaza
Esti cu adevarat „tu” atunci cand nu esti in competitie cu altcineva pentru ceva. [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Privind la peisajul alb asternut peste orase si la cetele de copii care se dau pe derdelus, ne [..]
citeste si comenteaza
Daca ai 25 de ani si o relatie stabila este bine sa te gandesti de doua ori inainte de a te [..]
citeste si comenteaza
Sofranul este cel mai scump condiment din lume, datand inca din cele mai vechi timpuri. “Aurul [..]
citeste si comenteaza
Copiii pot fi dificili uneori si … incapatanati si galagiosi, dar vor ramane intotdeauna un [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate