Poezii de dragoste
Ne plac poeziile de dragoste de cele mai multe ori pentru ca regasim in ele franturi din viata noastra, fragmente care caracterizeaza povestea noastra de iubire sau care ne trezesc amintiri ori sentimente frumoase care ne incearca.
Sa iubim poezia pentru toata esenta iubirii pe care o aduna!
Venere si Madona
(o poezie de Mihai Eminescu)
Ideal pierut in noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gandea in basme si vorbea in poezii,
O! te vad, te-aud, te cuget, tanara si dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.
Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scanteie,
Brat molatic ca gandirea unui imparat poet,
Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie,
A femeiei, ce si astazi tot frumoasa a o revad.
Rafael, pierdut in visuri ca-ntr-o noapte instelata,
Suflet imbatat de raze si d-eterne primaveri,
Te-a vazut si-a visat raiul cugradini imbalsamate,
Te-a vazut plutind regina printre ingerii din cer
Si-a creat pe panza goala pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema de stele, cu surasul bland, vergin,
Fata pala-n raze blonde, chip de inger, dar femeie,
Caci femeia-i prototipul ingerilor din senin.
Astfel eu, pierdut in noaptea unei vieti de poezie,
Te-am vazut, femeie stearpa, fara suflet, fara foc,
Si-am facut din tine-un inger, bland ca ziua de magie,
Cand viata pustiita rade-o raza de noroc.
Am vazut fata ta pala de o bolnava betie,
Buza ta invinetita de-al coruptiei muscat,
Si-am zvarlit asupra-ti, crudo, valul alb de poezie
Si paloare-i tale raza inocentei ei I-am dat.
Ti-am dat palidele raze ce-nconjoara cu magie
Fruntea ingerului-geniu, ingerului-ideal,
Din demon facui o santa, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ti murdare ochiu-aurorei matinal.
Dar azi valul cade, crudo! dismetit din visuri sece,
Fruntea mea este trezita de al buzei tale-nghet
Si privesc la tine, demon, si amoru-mi stins si rece
Ma invata cum asupra-ti eu sa caut cu dispret!
Tu imi pari ca o bacanta, ce-a luat cu-nselaciune
De pe-o frunte de fecioara mirtul verde de martir,
O fecioar-a carei suflet era sant ca rugaiunea,
Pe cand inima bacantei e spasmodic, lung delir.
O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surasul bland, vergin,
Eu facut-am zeitate dintr-o palida femeie,
Cu inima stearpa, rece si cu suflet de venin!
Plangi, copila? -- C-o privire umeda si rugatoare
Poti din nou zdrobi si frange apostat-inima mea?
La picioarele-ti cad si-ti caut in ochi negri-adanci ca marea
Si sarut a tale mane, si-i intreb de poti ierta.
Sterge-ti ochii, nu mai plange!... A fost cruda-nvinuirea,
A fost cruda si nedreapta, fara razem, fara fond.
Suflete! De-ai fi chiar demon, tu esti santa prin iubire,
Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu parul blond.
Postat de: Sorina-Corneanu Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013
poezii dragoste, despre iubire, mesaje dragoste
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Microcritica - drumul catre indoiala de sine si slabirea increderii in propria persoana
- Ce gatesti pentru copii cand nu stiu ce vor sa manance: preparate acceptate de toata lumea
- Beneficiile utilizarii stickului de protectie solara pentru o piele sanatoasa
- Vitamine esentiale pentru intarirea imunitatii slabite
- 10 sfaturi pentru igiena corecta a accesoriilor pentru hrana bebelusului
