Interviu cu scriitorul Mihai Maxim

Mihai-Maxim__Pusa

Pusa si Ciobul de oglinda. Iata doua carti catre care te poti indrepta atunci cand simti nevoia sa citesti ceva. Altceva. Scriitorul Mihai Maxim ne sugereaza sa incepem lectura cu Pusa.

 

Am vrut sa ti-l aducem mai aproape pentru a-ti face cunostinta cu inca o persoana despre care merita sa se afle astazi, cand lumea este prea grabita sa mai descopere lucrurile frumoase din jur, pe scriitorul Mihai Maxim si ne-am gandit ca acest lucru poate fi cel mai bine facut printr-un interviu cu dumnealui.

 

FemeiaStie.ro: Va multumesc pentru ca ati acceptat sa imi acordati cateva minute din timpul dumneavoastra. In primul rand, am vrea ca toata lumea sa stie cum s-a nascut dragostea dumneavoastra pentru scris?

Mihai Maxim: Nu este nicio dragoste. Personajele cartilor mele ma trezesc noaptea si nu se lasa pana ce nu le dau viata. Apoi, sa stiti ca opera de arta, indiferent de domeniu, este un strigat de disperare, un act de disperare, nicidecum vreo bucurie. Doar strigi cand nu mai poti.

 

FemeiaStie.ro: V-ati dorit, intr-un fel, dintotdeauna sa fiti scriitor?

Mihai Maxim: Tinand cont de raspunsul anterior, m-am simtit oleaca mai liber dupa ce am terminat de scris prima carte. Apoi, personajele si-au luat-o in cap si cunoasteti urmarea.

 

FemeiaStie.ro: Despre ce scrieti cel mai des? Care sunt temele pe care va place sa le aduceti la lumina si de ce?

Mihai Maxim: Sunt fapte de viata, cunoscute mie, daca nu chiar traite de mine. Scriu despre orasul meu natal, Roman, care, in cartile mele devine un soi de axis mundi in jurul caruia se roteste o lume intreaga.

 

FemeiaStie.ro: Cand ati scris prima carte si ce ati ales sa tratati in aceasta?

Mihai Maxim: Prima carte, Ciobul de oglinda, am reusit sa o termin in 2011, aparand la editura Junimea din Iasi. Cartea trateaza evolutia personajului principal, Vladimir, de la camarutele secrete ale castelului belgianului Demarbé, patronul societatii Danubiana, spre evolutia sa catre varfurile la care multi dintre semenii nostri nici nu au curajul de a visa si apoi, acceptarea sortii in care dragostea reprezinta incununarea suprema la care poate ajunge un muritor.

 

FemeiaStie.ro: Aveti un pasaj preferat, din scrierile dumneavoastra, pe care doriti sa il trimiteti si ca mesaj de viata pentru cititorii nostri?

Mihai Maxim: Am multe pasaje preferate. Dar sa aleg unul dintre ele este ca atunci cand ceri unui parinte sa vorbeasca numai despre unul dintre copii sai. E frustrant. Totusi, de dragul dumitale, voi incerca sa imi calc pe inima, redand un fragment din romanul Ciobul de oglinda.

In fabrica era la fel de rece ca si afara. Ii zari pe toti colegii sai adunati intr-o cosmelie, stand in jurul unei sobe metalice in care ardeau lemne adunate de peste tot. Nu putea sa faca nimic. Apa inghetase si chiar daca ar fi dezghetat conducta, betonul nu s-ar fi putut turna. Asa ca, nu aveau nimic altceva de facut decat sa astepte dispozitia sefilor daca sa mai stea, ori sa plece. O vrabie ratacita intrase in incaperea plina cu muncitori, cautand disperata sa iasa inapoi, afara.

Barbatii incepura sa arunce dupa vrabie cu caciulile, incercand sa o doboare. Ochii le sclipeau de un soi de pofta bolnavicioasa de a prinde sarmana pasare, istovita de zborul spre libertate. Pasarea cazu lovita de una dintre caciulile aruncate cu frenezie. Vladimir o culese de pe jos, tinandu-o in pumn. Inima vrabiei batea cu putere, sa-i sparga pieptul. Vladimir iesi iute pe usa, eliberandu-o, spre stupoarea tuturor, desi, nimeni nu ar fi putut sa ii spuna atunci ce doreau sa ii faca pasarii. Vladimir isi spunea in gand ca oamenii, uneori, nu merita sa fie liberi, atata vreme cat ei insisi nu pot oferi libertate celor mai slabi decat ei.

Fusesera anuntati ca pot pleca acasa, spre nemultumirea celor mai multi. Asta insemna o zi de munca pierduta. Si mai aveau sa urmeze si altele. Nici santierele nu mai lucrau. Si asta insemna pentru toti mai putini bani la leafa.

Vladimir se reintorsese in camera rece de camin. Geamurile prost intocmite pierdeau din caldura si asa putina. Incerca sa invete, dar era imposibil sa stea la masa mai mult de o jumatate de ora. Se ridica, miscandu-se sa se dezmorteasca, apoi relua studiul cu patura asezata pe umeri, ca o mantie. Mainile, insa, i se chirceau pe creion si trebuia sa sufle in ele sa le mai incalzeasca. La un moment dat, renunta. Pleca sa umble hai-hui, sa se bucure putin de noua fata dalba a orasului. Astepta in statia de tramvai pana ce nu isi mai simti picioarele de frig, apoi o lua voiniceste, pe cararile croite in troiene. Ninsoarea se oprise. Batea insa un vant taios care facea totul sa inghete in jur. Dupa vreo ora de mers pe jos, il prinse si tramvaiul din urma. Se urca si cobori aproape de centru. Lumea forfotea in jurul sau. Intra in magazine, invartindu-se printre raioane. Nu prea avea bani, dar i se parea ca este cel mai bogat om. Calca apasat, masurand vanzatoarele cu o privire trufasa, apoi studia indelung marfa, dupa care se muta in alta parte. Atunci cand simtea ca s-a incalzit suficient, iesea din magazin, indreptandu-se cu pasi grabiti spre un altul. Ajunsese asa, aproape de Inter. Auzise de la colegii sai de camera ca acolo era un self-service unde se putea manca bine si ieftin.

Intra pe scara spiralata ce ducea la subsol, de unde se ridica un miros de placinte, ca la mama acasa. Privi stingher la lumea dinauntru, incercand sa desluseasca cum sa procedeze ca sa poata servi masa. Apoi, observa randul format care astepta in fata tejghelelor din inox, pe care erau etalate tot soiul de mancaruri gatite. Cineva il batu puternic pe umar.

Salut, Vladimir!

Salut, Theo! Ce bine imi pare sa te vad! Ce faci pe aici?

Am venit in vizita la niste prieteni si am intrat sa mancam ceva. Tu?

La fel. Vreau sa mananc. E prima data cand vin aici.

Lasa asta. Ce faci? Pe unde umbli? Nu te-am mai vazut de ceva vreme.

Lucrez aici.

In capitala? Esti cineva!

Vladimir lasa ochii in jos. Nu ar fi vrut sa-i impartaseasca lui Theo prin ce trecea. I se parea injositor, mai ales ca Theo era imbracat prea occidental ca sa-i fi putut intelege nebunia de a pleca de acasa, impins de la spate de o ceva inexplicabil. De o slabiciune, pe care, cu siguranta, acesta, nu ar fi inteles-o.

Ma pregatesc sa dau la facultate, spuse Vladimir, cu emfaza.

Theo nu paru tocmai convins de ce-i spunea Vladimir. Cu atat mai mult cu cat Theo nu nutrise niciodata sa ajunga student. Ii era suficient felul sau non-conformist si atitudinea de persiflare in fata oricarui ins care nu reusea sa se ridice la nivelul sau intelectual. Ori, sa poti discuta cu Theo mai mult de zece minute si sa nu fii facut de trei parale, era un mare castig pentru orice intelectual de rasa. Putini oameni se puteau lauda cu cunostintele sale din aproape orice domeniu. Era o enciclopedie ambulanta, un tip care exploda in fata prostiei, a ignorantei, mai ales atunci cand acestea veneau si de la vreun semidoct..

Ai auzit de Sorin?

Nu. Ce sa aud?

L-au bagat la mititica.

Unde?

La parnaie, ma. A bagat mana-n caraiman si l-au umflat.

Imi pare rau.

Deh, batrane, banu-i ochiul dracului. Si lui, i-a cam placut. Nu il inteleg ce i-a trebuit sa fure atat. Cica i-au gasit o gaura mare in gestiune.

Nasol.

Da. I-au dat vreo cinci anisori, dar eu nu cred ca o sa stea atat.

Din cauza ca e schilod?

Din cauza ca o sa cante pe multi. Nu il vad altfel rezistand acolo. Il stiu bine. Dupa nici o luna, o sa cante cum ii spun aia.

Ce vrei sa spui? Nu te inteleg.

Vladimir si Theo ajunsesera in fata tejghelelor.

Vladimir, lasa-ma pe mine sa aleg pentru toti. Uite, mergi acolo.

Theo ii arata o masa asezata intr-un colt, unde stateau un tip mai in varsta si o tinerica.

Nu vrei macar sa te ajut?

Te chem eu sa iei tavile, cand achit.

Vladimir se indrepta spre masa unde stateau cei doi. Isi ascunse mainile la spate inainte de a-si scoate canadiana destul de ponosita si roasa la maneci.

Buna ziua! Vladimir! spuse el intinzand mana catre duduia parfumata, apoi catre tipul maruntel, cu barba grizonata, bine ingrijita.

Daca spui mata, ii raspunse tipul, facandu-l sa inteleaga ca e nepoftit.

Sunt un prieten al lui Theo, incerca Vladimir sa-si indulceasca primul contact cu cei doi.

Bine, draguta. Ia un loc colea. Tipul cel intepat ii aratase un scaun asezat cumva pe coltul mesei, cat mai departe de ei.

Vladimir se aseza intrigat pe scaun, dupa ce-si aranja canadiana pe spatarul scaunului.

E un cuier acolo. Sa nu iti atarne bunatate de haina pe jos, daca o tii asa, pe spatarul scaunului.

Vladimir se enerva la auzul acelei ironii. Nu pusese niciodata pret pe haine. E adevarat ca acum arata chiar rau, insa nu credea ca va fi cantarit si judecat atat de aspru doar pentru felul in care era imbracat.

Theo le facu semn si Vladimir tasni sa il ajute. Adusese la masa doua randuri de tavi pline cu feluri apetisante. Theo il ajunse din urma cu alta tava.

Sper ca v-ati cunoscut deja. El e Vladimir. Ei sunt George si Yvonne.

Da.

Vladimir a raspuns sec si era cat pe ce sa plece de la masa. Theo i-a simtit reactia si a intervenit.

Yvonne, Vladimir e un boem. Dar e cel mai bine pregatit tip in orientalistica din cati cunosc eu. Si cunosc multa lume.

Privirile celorlalti se indreptara cu aviditate catre Vladimir. George incerca sa dreaga ironia rautacioasa de mai devreme.

Ne pare bine. Yvonne a facut o pasiune din studiul Indiei. Poate treci pe la noi intr-o zi, sa stam de vorba.

Lui Vladimir i se inrosisera urechile. E drept ca citise candva despre civilizatiile orientale si ca ar fi putut sustine o discutie argumentata pe aceasta tema, dar felul bombastic in care il prezentase Theo era prea de tot. Cu toate astea, nu dorea sa treaca neobservat dusul rece de adineauri.

Imi pare rau, dar in perioada urmatoare am de finalizat un studiu despre interferenta nuantelor de gri. Stiti, exista o infinitate de tonuri de gri. Lumea este departe de a fi doar alb si negru. Distanta dintre bine si rau, dintre alb si negru, este marginita de acea infinitate. Tonurile se intrepatrund, uneori se confunda. Nici nu stii care este mai pregnant. Albul, sau negrul? Binele sau raul? Care este deasupra si care dedesubt. Iar fiecare nuanta merita o atentie aparte.

Pe Theo il pufni rasul, simtind muscatura lui Vladimir aplicata amicilor sai.

Vladimir privea peste capetele lor, de parca le-ar fi impartasit amintirile sale dintr-o lume fantastica, necunoscuta nimanui altcuiva.

Vezi, George, oamenii nu privesc lucrurile atat de transant ca tine. Nimic nu este doar alb si negru, asa cum iti inchipui tu. Yvonne il privea sfidator.

Hm, femeiusca asta are pe dracul in ea. Precis face pres din mititelul asta pedant, gandi Vladimir. Si probabil ca ii va pune si coarne in curand, asa cum s-a mai vazut.

Schimba un rand de priviri pline de inteles cu Theo.

Yvonne, daca ar fi sa alegi, pe cine ai lua cu tine intr-o alta lume? intreba Theo.

Probabil ca te-as alege pe tine, Theo, raspunse ea, privind spre Vladimir care o fixa curios, sa-i vada reactia.

Ei, nu, cei de fata nu se pun. E de la sine inteles ca in lista optiunilor noastre vor fi inclusi toti prietenii, o drese Theo cu diplomatie.

Evident ca ar veni si George cu mine…

Dar, dumneata, domnule Vladimir? George incerca sa isi faca simtita prezenta, sa evite situatia stanjenitoare in care se afla, simtindu-se marginalizat.

Nu stiu, Jorj, raspunse Vladimir apasand j-urile din cuvant. Nu m-am gandit ca ar putea fi o lume mai buna, altundeva. Este o iluzie sa iti inchipui ca ar exista o astfel de lume, in care noi sa avem optiunea de a alege sa mergem, constienti fiind si pe deplini stapani pe optiunea noastra. In care sa putem lua ceva sau pe cineva. Oare nu depinde de noi ca ea, lumea reala in care traim, sa fie mai buna aici si acum? E cazul sa cautam alte lumi, in care sa evadam, ascunzandu-ne de propriile esecuri si lasitati?

Theo mesteca tacticos in ceasca de ceai, pe care tocmai il comandase pentru toata lumea.

George trase spre el una din cesti, amestecand zgomotos zaharul.

Daca, totusi, as fi nevoit sa plec undeva din asta lume, nu as lua cu mine nimic, continua Vladimir. As pleca pur si simplu, debarasandu-ma de greseli, pastrand adanc, in memorie, doar amintirile frumoase. Singura mea avere.

Vladimir lua cana ramasa pentru el si invarti viguros lingurita, dar fara sa scoata nici cel mai mic sunet. De parca ar fi vrut sa le arate celor de la masa ca nu a uitat de o anumita eticheta. De faptul ca nu trebuie sa produci nici un zgomot, atunci cand mesteci in cana.

Va rog sa ma scuzati. Asa cum v-am spus, am mult de lucru.

Atinse mana delicata a Yvonnei pe care o intoarse spre el si o saruta, retinandu-o atat cat ea sa ii simta mana lui viguroasa si aspra, de muncitor. Apoi, le stranse cu putere mainile celorlalti. Se intoarse pe calcaie, militareste, saluta si pleca, luandu-si canadiana mai mult in zbor, cu emfaza unui mare cavaler.

Cine e tipul acesta, Theo? intreba Yvonne, imediat dupa ce Vladimir se indepartase indeajuns ca sa nu mai fie auzita. Ce maini puternice si aspre avea. Ca de sculptor.

Yvonne! striga George agasat.

Eh, copii, el este un estet, raspunse Theo visator. Habar nu am ce face, cu se ocupa si din ce traieste. Dar e un om rafinat, subtil. Pacat ca l-ati suparat. Asa cum il vedeti, rupt in fund, e un baiat de mare anvergura.”

 

FemeiaStie.ro: Ce le sugerati \ recomandati cititoarelor noastre sa citeasca dintre scrierile dumneavoastra si de ce?

Mihai Maxim: Le sugerez sa citeasca cartile mele in intregime. Si mi-as permite sa va recomand sa le cititi in urmatoarea ordine: mai intai Pusa, apoi, Ciobul de oglinda. Desi, cartile pot fi citite aleatoriu, exista unele legaturi pe care un cititor le poate observa doar dupa finalizarea lecturii ambelor. Urmarea va veni in paginile romanului care se afla in pregatire si pe care sper sa il termin pana la sfarsitul acestui an.

 

FemeiaStie.ro: Ce incercati sa transmiteti oamenilor prin cartile dumneavoastra?

Mihai Maxim: Desi as fi tentat sa spun ca incerc sa transmit propria mea viziune despre viata, acest lucru nu ar fi adevarat decat in mica masura, intrucat fiecare cititor isi construieste propria lume imaginativa din plansa de arhitectura a oricarei carti.

 

FemeiaStie.ro: Va multumesc pentru acordarea acestui interviu si va doresc numai bine in continuare si mult succes in viitoarele realizari literare.

Mihai Maxim: Va multumesc, la randul meu, pentru ocazia oferita si sper sa ne intalnim cat de curand, cu ocazia lansarii noii mele carti.

 

Un interviu realizat de: Sorina Corneanu

Nota obtinuta:
9.8 (12 voturi)
2488 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Sorina-Corneanu Sâmbătă, 19 Ianuarie 2013

Etichete pentru acest articol:

literatura, carti bune, scriitori romascani, scriitori romani



S-ar putea sa va intereseze si:

SF, cyberpunk si aventuri inedite - lumile create de Ana-Maria Negrila tenteaza si [..]
citeste si comenteaza
Multe femei isi schimba stilul de viata, fie ca lasa in urma o "viata [..]
citeste si comenteaza
“A fi roman este o senzatie unica, prin sangele nostru curge o energie iesita din [..]
citeste si comenteaza
"N-as lasa sa treaca vremea…/ N-as lasa o clipa fara tine viata mea/ Egoist doar [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Dupa o zi lunga si obositoare in care ai alergat de colo-colo sau ai intepenit la birou ai nevoie [..]
citeste si comenteaza
Ti-am pregatit o super idee de cocktail special. Fie ca il prepari acasa, fie ca il savurezi in [..]
citeste si comenteaza
Poate uneori iti doresti sa transmiti un mesaj puternic tuturor, ai un moment de aroganta sau pur [..]
citeste si comenteaza
De cate ori ti se intampla sa te plangi de parul depicat la varfuri sau ars din cauza utilizarii [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate