Nu vreau sa  fac acum o disertatie despre ce anume trebuie sa facem pentru ca toti cainii sa se simta ca in Paradis, ci vreau sa ma refer la faptul ca, inevitabil, cainii nu traiesc cat oamenii si uneori animalul nostru drag pe care l-am avut atatia ani moare.

Exact acesta este un lucru cu un impact emotional major asupra oamenilor si deseori chiar adultii au reactii neasteptate la astfel de moment. Tocmai de aceea este foarte greu sa-i explicit unui copil de ce cainele sau drag cu care s-a jucat atatia ani nu mai este!

In acest articol o sa va vorbesc si eu despre unul din cainii nostri, Rex, care in luna august  a anului precedent a decedat. Avea 13 ani - o varsta destul de inaintata (insa sunt caini care traiesc 18-19 ani) - si a pazit cu strasnicie curtea noastra de-a lungul anilor.

Pe Rex l-am primit de mic de la niste prieteni care aveau mai multi catelusi si in scurt timp a devenit stapanul absolut al curtii. La un an jumate dupa ce l-am primit nimeni NU mai intra neinvitat in curte, asa mare faima de caine periculos capatase. Adevarul este ca unii din tre vecini intrau asa de capul lor fara sa ciocane la poarta sau sa anunte inainte sosirea, Rex insa i-a invatat in scurt timp “bunele maniere” si vecinii sau cei care initial intrau neinvitati mai intai sunau, apoi ciocaneau si la intrare intrebau cu sfiosenie de Rex. Imi amintesc ca cineva chemase odata sectoristul fiindca Rex il muscase cand intrase neinvitat la noi in curte si incerca sa-l convinga pe politist ca l-a muscat pe strada. Insa Rex nu iesea pe strada niciodata si dupa proba cu poarta larg deschisa totul s-a elucidat.

Rex era o foarte buna ... pisica, fiindca are la activ cativa sobolani prinsi. Ii prindea, ii neutraliza si-i punea bucuros pe scara casei sa-i vada toti si-si astepta bucuros recompensa: o mangaiere, o felicitare si poate ceva rasfat culinar canin. Proverbul “Nu tot ce zboara se mananca!” nu era valabil si pentru Rex, pasari, fluturi, albine, viespi, muste, orice zbura (mai putin stewardese si avioane) erau prada sigura pentru el.

Rex a fost si-un foarte bun...dascal, i-a invatat pe Max si pe Felix (ceilalti doi caini ai nostri) “arta” pazirii curtii. In ultimul an lui Rex ii scazuse auzul aproape de 0, nu mai simtea cand ma apropiam de el si tresarea mereu speriat, cand vorbeam cu el foarte tare dadea din coada bucuros ca ma aude, dar avea o privire pierduta si era trist ca nu se putea juca la fel ca Max si Felix care faceau salturi de cate un metru jumate. Latratul si rigurozitatea i-au ramas la fel pana in ultima clipa.

Nu as vrea sa considerati acest articol ca fiind unul trist, fiindca Rex este acum intr-un loc unde nimeni nu-l cearta fiindca a muscat pe cineva neinvitat in curte, unde alearga dupa pisici si dupa pasarele in voie, unde sunt oase in toate bolurile de mancare, unde poate alerga in voie fara sa deranjeze pe nimeni, acolo unde toti cainii sunt fericiti: in PARADISUL CAINILOR!

Postat de: Robert-Codescu Luni, 28 Februarie 2011