Faimoasele Piete de Craciun din Europa (I)

In fiecare an in perioada sarbatorilor de iarna, marile orase europene deschid faimoasele piete de Craciun. Acestea au devenit favoritele turistilor, fiind vizitate anual de milioane de curiosi din toata lumea. Istoria pietelor de Craciun dateaza din Evul Mediu, cea mai veche aparuta fiind in Germania in orasul Dresda in 1434. Usor, usor acestea s-au raspandit in intreaga Europa. In prezent pietele de Craciun pun la dispozitie vizitatorilor fel de fel de cadouri, colinde si concerte stradale, casute din lemn in straie de sarbatoare, specialitati traditionale si o multime de surprize nu doar pentru adulti, ci si pentru copii.

Iata, asadar, orasele cu cele mai cautate piete de Craciun.

Budapesta

Cu o vechime de doar sase ani, traditionala piata de Craciun din capitala ungara este una dintre cele mai frumoase si vestite momente ale lunii decembrie. Autentica piata Vorosmartu, organizata in inima Pestei, devine un mic paradis pentru iubitorii obiceiurilor de Craciun, pentru pofticiosii atrasi de gastronomia traditionala si pentru admiratorii artei populare si a obiectelor de artizanat. Bradul impodobit din mijlocul pietei, mirosul de paine proaspata si vinul fiert cu scortisoara alcatuiesc o atmosfera minunata de sarbatoare. De asemenea, tot aici are loc o selectie a celor mai frumoase concerte de Craciun si a celor mai interesante piese de teatru pentru copii.

 

Viena

Viena, capitala imperiala a Austriei, gazduieste in fiecare an trei cunoscute piete de Craciun: piata din curtea castelului Schonbrunn, piata din fata Primariei si piata din Spittelberg, cartierul istoric al orasului. Piata vieneza de Craciun dateaza din secolul al XIII-lea cand locuitorii au avut privilegiul de a deschide “piata de decembrie” (Dezembermarkt). Atmosfera de basm a Craciunului iese in evidenta prin sute de luminite, brazi frumos impodobiti, decoratii de iarna, casute din lemn ornate cu ghirlande si coruri de copii care incanta auzul trecatorilor cu multe colinde. Castanele coapte, turta dulce, vata de zahar, fructele confiate, cartofii copti, merele trase in ciocolata, nucile glazurate si figurinele de martipan toate asezonate cu vin fiert reprezinta bunatatile numeroaselor standuri din piata. Totodata, plimbarile cu trasuri de epoca pe stradutele luminate feeric dezvaluie atmosfera unui Craciun imperial.

 Praga

Praga, “Orasul de Aur”, se bucura de cea mai indragita piata de Craciun. Tot timpul aglomerata, piata de Craciun din Old Town Square abunda in concerte, piese de teatru si colinde. Bisericile si fostele manastiri sunt transformate in sali pentru concerte de colinde, de orga sau simfonice. Atmosfera de sarbatoare este completata de brazii frumos decorati,  numeroasele luminite, cabanutele colorate care vand tot soiul de obiecte de artizanat, suveniruri traditionale din lemn si lumanari decorative. De asemenea, centrul pietei vechi se mandreste cu un brad urias adus in fiecare an din muntii Sumava. La lasarea intunericului bradul este imbracat cu o perdea de lumina. Nu lipsesc nici preparatele traditionale, gustoasele produse de patiserie (truhlik), vinul fiert (svarene vino sau svarak) si lichiorul cald de miere (medovina).

Nota obtinuta:
10 (5 voturi)
4113 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Alexandra-Andreevici Marți, 07 Decembrie 2010

Etichete pentru acest articol:

piete de craciun, europa, budapesta, viena, praga, luminite, brazi, vin fiert, trasuri, sarbatoare, sarbatori de iarna, cadouri de craciun, oferte de Craciun


S-ar putea sa va intereseze si:

Olanda este o tara pe cat de mica, pe atat de spectaculoasa, in care omul si-a ajutat si [..]
citeste si comenteaza
Asa cum a-ti vazut in primul articol, Grecia este un loc al istoriei si al peisajelor de [..]
citeste si comenteaza
Cinque Terre un loc magic de pe planeta, un paradis. Se afla pe Riviera Italiana, in zona [..]
citeste si comenteaza
Tot gandindu-ma la o destinatie turistica ceva mai atractiva decat orasele noastre pline [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Inca din copilarie, cea mai comuna intrebare care ni se punea era “ce vreti sa deveniti cand veti [..]
citeste si comenteaza
Pe tot parcursul anului se ivesc tot felul de evenimente speciale, la care, cu siguranta, veti dori [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate