O viata si inca o zi – Alexandru-Mihai Gulie

O_viata_si_inca_o_zi

O viata si inca o zi, cartea lui Alexandru-Mihai Gulie, este strucurata in doua volume: Volumul 1 cu subtitlul “In aceasta viata, am pierdut-o. Oare ce va fi in acea zi?” si Volumul 2, avand subtitlul “In iubire, mereu vei gasi drumul spre casa.”

Nu aveam cum sa nu observ cercul din partea dreapta sus, de pe coperta, pe care era scris cu litere de tipar Bestseller National. Mi-am spus in sinea mea: Oare chiar atat de buna sa fie cartea aceasta?

Raspunsul a venit destul de repede, atunci cand parcurgand primul volum, mi-am tot dat ochelarii de la ochi, am plans, am mers mai departe, iar am citit, iar mi-am indepartat ochelarii si iar am plans…

O poveste emotionanta din care invatam ca este bine sa spunem cu hotarare lucrurilor pe nume, din care invatam ca daca iubim, uram, suntem indiferenti, dorim sa ne cerem iertare, va trebui sa avem taria de caracter de a ne face cunoscute toate aceste trairi, fara a deduce in mod poate eronat, ca cei de langa noi deja stiu toate acestea si nu mai au nevoie de lamuriri suplimentare.

Asa se face ca traind o viata, realizam pe ultima suta de metri, nu neaparat ca avem regrete foarte mari dar parca simtim ca tot am mai avea nevoie de inca o zi in plus ca sa facem sau sa spunem ce nu am reusit intr-o viata intreaga. Poate parea foarte trist ca nu reusim sa spunem si sa facem ceea ce simtim, amanand mereu pentru o noua zi…care nu va mai veni…

https://bookzone.ro/produs/pachet-o-viata-si-inca-o-zi/

Abel este un scriitor care, intr-o dimineata de toamna are un accident de masina si traieste o drama inainte de a-si da ultima suflare, dandu-si seama ca este posibil sa nu mai apuce sa ii ceara iertare lui Sarah, singura pe care o iubise cu adevarat si pe care o pierduse din cauza naivitatii lui:

“ Ochii ei caprui au fost singurii ce m-au vazut vreodata. Credeam ca nimic nu ne va sta in cale. Credeam ca lumea este creata doar pentru noi doi si fiecare stea vegheaza asupra fericirii noastre. Dar numai un prost poate crede ca totul i  se cuvine. Numai un prost nu lupta din rasputeri pentru singurul sau motiv de fericire. Numai un naiv considera ca viata ii este datoare. Eu am fost.”

Al doilea volum, o alta poveste de dragoste, presarata cu bucuria de a darui dar si cu suferinta, regasire, cuvinte nerostite, sperante…Toate doar pentru ei doi – Jude si Savannah. Jude pierde iubirea, incercand sa nu-si dezamageasca bunicul de la care mostenise o fabrica de procesare a tutunului. Nu da importanta sentimentelor lui, punandu-i intotdeauna pe ceilalti in primele randuri, fara a-i pasa ca sentimentele mocnite vor izbucni intr-o zi cu si mai mare intensitate…

Aproape in ceasul al doisprezecelea, Jude citeste scrisoarea lasata de bunicul lui, Atticus, si incepe sa inteleaga cat gresise ignorand sentimentele ce le avea pentru Savannah: “Jude, baiatul meu, ti-am spus de atatea ori ca nimic in lumea asta nu este mai important decat sa iubesti si sa fii iubit. Am suferit mult in acesti ani, pentru ca stiu ca tu ai indepartat-o pe Savannah…Stiu ca inima ta este la ea…Si ai ramas, atunci, pentru mine. Si am fost las! Nu am avut curaj sa te trimit de aici…N-am vrut sa te ranesc! Nu am stiut cum sa-ti deschid ochii, baiatul meu! Iarta-ma! Iarta-ma ca te-am lasat sa-ti alungi visul. Iarta-ma ca am ingaduit sa-ti fie inima zdrobita pentru un vis ce stiam ca nu este al tau!”

 Photo by: bookzone.ro    

Nota obtinuta:
1 (1 vot)
1217 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Silvia-Filip Marți, 01 Octombrie 2019

Etichete pentru acest articol:

recenzie carte, lectura, iubire, O viata si inca o zi, Alexandru Mihai Gulie, Abel, regrete.


S-ar putea sa va intereseze si:

Am cumparat "Thera" din Constanta. In Constanta nu prea sunt librarii, ca [..]
citeste si comenteaza
Pe data de 20.OCT.2018 a avut loc, in Palatul Culturii din Ploiesti, lansarea albumului [..]
citeste si comenteaza
Alaturi de cei mici, cu totii devenim iar copii. Ne place in lumea copilariei, in lumea [..]
citeste si comenteaza
Lumea ireala a cartilor este lumea ideala a unora dintre noi. ”Lectura este muzica [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Pentru anul care vine, va doresc sa fiti dulci ca o felie de tort ! Cu totii avem probleme mai mari [..]
citeste si comenteaza
Gina Danescu iubeste nespus copiii si le-a dedicat de curand o carte de povesti noi despre timpuri [..]
citeste si comenteaza
Elefant.ro, cea mai mare librarie online din Romania, celebreaza si anul acesta Ziua Internationala [..]
citeste si comenteaza
Dan Trutia nu este doar absolvent al sectiei Regie de Film din cadrul Universitatii Media, ci si un [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate