Calugarita, de Denis Diderot (traducerea: Gellu Naum)
“Cea mai cumplita satira care s-ar fi scris vreodata impotriva manastirilor” F.M. von Grimm. Oare ea chiar vrea aceasta?
Din prefata-anexa la acest roman epistolar aflam de la prietenul lui Denis Diderot, Frederic-Melchior von Grimm (figura proeminenta pe scena culturala franceza), ca la baza acestuia sta o intamplare adevarata care a facut valva in secolul al XVIII-lea. O tanara a fost trimisa de parintii ei in manastire inca de la varsta de 3 ani. Pana aici, nimic spectaculos, daca tinem seama de faptul ca era o practica obisnuita si in spectaculosul Secol al Luminilor, cand parintii, nepermitandu-si asigurarea unei zestre pentru fata (sau fetele) in prag de maritis, preferau aceasta cale. Aici, tinerei i se asigura un acoperis deasupra capului, o masa calda si o viata decenta din punct de vedere social, toate contra unei sume semnificativ mai mica decat posibila zestre. Spuneam ca aceasta practica era obisnuita, dar iata ca daca nimeni nu-si pusese vreodata intrebarea: “Oare fata chiar vrea sa se calugareasca?”
Inca auzim ecoul vocii ei
Nici nu conta in vreun fel parerea fetei, parintii erau convinsi ca ii fac un bine si-i asigura o viata linistita, deci aveau constiinta impacata. Cu siguranta trebuie sa fi existat de-a lungul vremii si tinere carora nu le-a placut o astfel de viata si ar fi dat-o bucuroase pe altceva, dar cine sa le asculte ?
Iata ca in aceasta perioada, a secolului al-XVIII-lea, se ridica tanara Marguerite Delamarre si cere pe cale judecatoareasca dezlegarea legamantului calugariei intrucat fusese silita de parinti sa faca acest pas, contra vointei ei. Cazul ajunge si pe lista de subiecte dezbatute in cercurile din care facea parte si Diderot; un prieten de-al sau, marchizul de Croismare, un om foarte cumsecade de altfel, dupa spusele celor care-l cunosteau fiind chiar foarte afectat de acest caz. Atat de afectat, incat se implica in rezolvarea lui. Marchizul, plecat din Franta, comunica prin intermediul scrisorilor cu tanara revoltata. Intr-o zi insa, grupul literat, in frunte, cum spuneam, cu Diderot, hotaraste sa continue corespundenta cu marchizul in numele tinerei, construindu-i un alt destin, in intregime fictiv. Diderot este surprins cu fata scaldata in lacrimi; cand este intrebat ce are, el spune « ma mahneste povestea pe care scriu. » Dar marchizul este mult mai impresionat decat se asteptasera, asa ca Diderot hotaraste sa puna capat farsei (facuta nu din rautate, ci din dor de un prieten drag) decat sa-l mai mahneasca pe marinimosul credul.
Pe birou se afla o scrisoare parfumata cu mireasma fictionala
Lunga corespondenta-fictiva si « plina de puternica amprenta a imaginatiei autorului », dupa cum ne-o descrie numitul von Grimm, nu s-a pastrat in totalitate. Romanul de fata este alcatuit dintr-o singura scrisoare, cea (fictiva) trimisa de tanara Suzana Sinonin catre marchizul de Croismare. Aceasta scrisoare ne introduce in inima unei manastiri catolice din Franta secolului a XVIII, geniul lui Diderot creionandu-ne atmosfera ecleziastica de dupa poarta manastirii, toate exprimate prin vocea si conceptia naiva, dar suficient de matura pentru a observa neregulile din jur a tinerei de nici douazeci de ani.
Tanara, rezultata dintr-o relatie anterioara a mamei, fapt ascuns actualului sot, are o conditie precara prin insasi natura ei: nedorita si neiubita de mama, de catre tatal vitreg si nici de catre surori, propriiile-i daruri cu care a rasfatat-o natura ii semneaza intr-o masura semnificativa sentinta la « moarte »: « Fara doar si poate eu eram mult mai dragalasa la fire si la chip decat surorile mele, pe care le intreceam si prin caracter, si prin talente; dar tata si mama pareau mahniti din cauza aceasta. » Singura impotriva familiei, a tatalui nepasator, a mamei care-i cere indeplinirea singurei fericiri pe care si-o doreste, aceea ca fata sa accepte voalul calugariei (in acest fel mama e sigura ca fata nu va avea pretentii asupra mostenirii care o pastra pentru celelalte doua fete) si a maicilor care o iau cu frumosul, ea isi calca pe suflet si accepta, desi admite si spune de cate ori ocazia ca nu simte chemare catre o astfel de viata. Urmeaza un sir lung de intamplari descrise la persoana I de chiar naratoarea-personaj, intamplari care de care mai grozave, mai infricosatoare ori mai demne de mila, toate petrecute intre zidurile sfantului lacas de cult. Ea trece prin perioade din ce in ce mai dificile: este impresionata de o calugarita nebuna ale carei manfestari o ingrozesc, este tratata la limita subzistentei din pricina sinceritatii ei care contravine discretiei cerute, este favorita staretei actuale, dar dusmanca urmatoarei, este cand admirata, apreciata si ingrijita, cand calcata in picioare, urata si ignorata. Alege sa nu inchida ochii, precum celelalte, la neregulile din jurul ei, desi tocmai acest lucru ii atrage si mai multa ura: « Scapasem cateva cuvinte care n-ar fi trebuit spuse, despre prietenia nu tocmai curata dintre unele favorite; maica stareta avea intalniri lungi si dese cu un preot tanar. » Nici ea nu intelege mereu ce se intampla si cum sa reactioneze: « Mi se parea destul de ciudat cum unul si acelasi lucru purcedea cand de la Dumnezeu, cand de la Diavol, dupa cum le venea lor mai bine la socoteala »; « viata imi era plina de pacate,adevarate sau ticluite ». Maicile o aduc chiar la un pas de a prefera moartea in locul unei alte zile de chin: « In fundul gradinii se afla o fantana adanca(…) de cate ori, in valmasagul gandurilor, nu m-am ridicat deodata, hotarata sa-mi pun capat zilelor ! » In acelasi timp, ne sunt prezentate chiar etapele procesului de creare a acestui roman epistolar, prin faptul ca fata isi scrie o parte din poveste pe hartie, trimitand-o prin intermediul unei colege de incredere unui avocat din afara, care se va ocupa de cazul ei.
Din rau in mai rau
Avocatul reuseste sa o mute la o alta manastire, unde trece printr-o intamplare pe care mintea ei naiva si frageda nu o poate cuprinde pe de-a-ntregul: « ce poate fi atat de primejdios in prietenia si in dezmierdarile unei femei pentru alta femeie?(…) ce fel de pacat faci daca iubesti, daca o spui si o dovedesti? »
Tanara este deci oropsita de soara la o viata catre care nu simte chemare « mi-am dat seama ca-mi lipsea cu desavarsire ceea ce este neaparat trebuitor pentru a deveni o buna calugarita», insa pe care, odata constransa sa o accepte, si-o insuseste cu seriozitate.
Mereu cu gandul la eliberare, devine un observator prin care intrevedem ochiul critic al lui Diderot care alcatuieste astfel o panorama descriptiva, pe alocuri cu tenta de satira, scotand la iveala neregulile si cinstea de hartie a unora dintre fetele bisericesti din epoca sa. Personajul sau feminin isi pune intrebari, cauta raspunsuri, trage concluzii, folosindu-si ratiunea: « M-am saturat de fatarnicie; facand ceea ce ii salveaza pe altii, ma dispretuiesc si ma afurisesc. », « Sa fii maica pentru totdeauna si sa simti ca nu vei fi niciodata altceva decat o maica rea!, » « Cat de prefacute sunt staretele ! »
Sa citim printre randuri
Concluzia cartii este exprimata de Diderot tot prin vocea Suzanei: « Iata unde duce sihastria. Omul e nascut sa traiasca in lume; desparte-l de ea, izoleaza-l si i se vor imprastia gandurile, i se va strica firea, ii vor rasari in inima o mie de patimi ridicole; in minte ii vor incolti ganduri smintite, asa cum incoltesc maracinii in pustiu. Lasa-l pe om in padure, si-o sa devina fiara; iar daca-l duci in manastire, unde pe langa saracie mai are de indurat si robia, va fi si mai rau inca, dintr-o padure tot mai iesi, dar din manastire niciodata; in padure esti liber, iar in manastire esti rob. Poate ca ai nevoie de mai multa putere sufleteasca pentru a indura saracia cea mai crunta; saracia te injoseste, sihastria te corupe.
Astazi, poate parea banal: o fata care nu-si accepta soarta si un autor care satirizeaza biserica dezvaluindu-i fetele…ascunse, sa le zicem asa. Ce-i interesant in aceasta? Astazi auzim vrute si nevrute, nimic nu ne mai mira (sau asa vreau sa cred). Dar…sa incercam, cand citim cartea, sa ne transpunem in Franta secolului al-XVIII-lea, marcata, printre altele, de caderea Vechiului Regim, de Revolutia franceza si de un nou statut: acela de Republica. Totul pentru celebra deviza: « Liberte, Egalite, Franternite! ». In acest context, textul este un risc asumat (poate de aceea a ramas in manuscris si a fost publicat integral prima oara in 1796, adica la 12 ani de la moartea autorului si la 36 de ani de la terminarea lui). Aceasta a facut Diderot de dorul unui prieten - s-a « jucat » pe hartie si a creat ceea ce avea sa devina un mare roman psihologic, fresca a vietii sociale a secolului al-XVIII-lea, TU ce a-i face ca sa-ti aduci prietenul drag inapoi ?
*Le bien qui fait mal
**E de mentionat faptul ca tanara Marguerite nu a avut castig de cauza, asa ca si-a continuat viata in manastire.
Un articol de: Adriana Mihai
Postat de: Redactor-Colaborator Vineri, 16 Mai 2014
despre calugarie, roman francez, societatea franceza
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
- Top 5 cauze ale problemelor renale la caini si cum pot fi prevenite prin controale regulate?
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
