Aidoma fulgilor de nea...
Intai un fulg, apoi mai multi,
Este-un inceput de iarna,
Sa tot privesti si sa te uiti,
La jocul lor de esti pe-afara.
E'un dans al vietii binecuvantat,
Zambetul divin binevenit de sus,
Fulgii coboara pe-un covor asezat,
Zboara iubirea, cand nu-i tot la apus!
Dar, jocul lor copilaresc,
Adandcu-mi ma-nfioara,
Caci o morgana eu iubesc,
Si-s multe indoieli ce zboara!
Oceanul alb a aparut
Cu o zapada atat de moale
Dupa un trunchi eu te-am vazut
Si-ncep sa fug agale.
Vad ca ai un ten atat de alb,
Miscari aidoma fulgilor de nea,
Simtind acelasi chip cernit si dalb,
Apari, dar si dispari prin fata mea!
Ma las cuprins de zbor si vis tesut,
Plutesc, sperand ca in fata vei iesi,
Tremur doar de dorul in inima cusut,
Ce planuri albe cu tine nu se vor tesi?
Te intorci acu din zborul tau de nea,
Fixezi cu privirea-ti ce-s margele doua,
Fiind atat de alba, stralucitoare ca o stea,
Imi mangai fruntea din picaturi de roua!
(o poezie de Valerian Mihoc)
Postat de: Redactor-Colaborator Joi, 20 Decembrie 2012
poezii
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
