Prima fila din scrisorile catre Mos Craciun
Orice ai face, timpul nu mai poate fi intors, raman doar amintirile asemeni unor gutui galbene amarui care se coc in uitarea cu care le-ai asezat la fereastra la un sfarsit tarziu de toamna.
Draga Mos Craciun,
Azi iti scriu tie asemenea unui drag prieten de care nu ma pot ascunde. Pe tine te stiu de atata timp, atat eu, cat si fiecare membru al familiei mele pe care am avut placerea sa ii cunosc personal sau doar din povestile devenite amintiri ale celor care i-au apucat, dar intre noi fie vorba, acum, in prag de sarbatoare, imi dai voie sa uit de timp? Amandoi suntem atat de demult! Eu pentru ai mei, iar tu pentru toti. I-ai vazut crescand pe fiecare in parte si toti au fost martorii marinimiei tale, a surprizelor si zambetelor ce se creionau pe fetele crispate de atatea griji cotidiene. Dar azi vreau sa uit de timp. Poate tu, care vii negresit an de an, tu chiar ma intelegi! Poate chiar si tu ai nevoie sa uiti de anii tai grei si neschimbati cu aceleasi drumuri troienite de zapada sau albeata lasata de trecerea anilor si, lasandu-te in voia a tot ce a fost, sa te intorci la inceputurile tale. Ce bine ar fi daca s-ar putea, dar cel putin eu imi permit luxul sa incalc legea vietii si sa ma intorc in suflet doar si... Sunt aici! Acum! Cu amintirile mele! Cu timpul dat inapoi! Cu viata mea! Iar numele tau ma ravaseste, ma doare, ma arunca intr-un timp pe care atat il caut si de care mereu fug. Ma prinzi, prin ceea ce reprezinti, intr-un contrast imposibil de trait, in care prapastia cea mai adanca este o limita fireasca pentru sufletul meu!
Tu esti negresit de punctual de la an la an, la tine firele albe nu sunt de la suparare nici de la trecerea anilor, la tine sunt pur si simplu. Uneori am impresia ca tu te-ai nascut batran, dar un batran cu sufletul mereu tanar si fugar, pentru ca tu fugi de timp.
Oamenii se tem pe zi ce trece tot mai mult sa imbatraneasca, tu nu faci nimic sa stopezi acest procedeu, nu apelezi la operatii sau nu mergi la sala ca sa lucrezi muschii sau cubuletele de pe abdomen. La tine aspectul fizic nu conteaza, tu mereu esti acelasi si nimeni nu se plictiseste de tine, de la mic la mare se strang toti in jurul unui pom sfasiind bietele pungi de cadouri plini de nerabdare, atat de trecut si totusi atat de prezent.
Stii ce inseamna sa traiesti in trecut?
Stii ce inseamna sa vezi ca aproape nimic din ceea ce ai "realizat" nu se potriveste dorintelor tale sau ca esti "impropriu" in propria viata? Stii ce inseamna „este prea tarziu” sau „nu se poate”? Nu! Iti sunt straine toate acestea! Tu ne cauti si ne gasesti doar la sarbatoare! Tu ai timp pentru toate, evenimentele urmeaza un sir cronologic bine definit. Nu am auzit nicicand vreo povestioare prin care sa reiasa ca tu ai stii ce inseamna "cotracronometru", nu cunosti valoarea unei clipe si nici nu-ti masori viata in secunde. Tu nu pierzi o viata intr-o clipa, dar stii cum sa faci ca o clipa sa dureze o viata. Nu cunosti spaima ireversibilului! Tu nu stii ca sunt "lucruri" in viata pe care daca le pierzi, le pierzi pentru totdeauna! Nu nu vei intelege niciodata cat de repede devii trecut si cat de repede se scurteaza viitorul! Tu ai tot timpul! Tu esti timp! Noi nu ne permitem luxul de a fi nemuritori, tu da!
Poate de aceea ne-am creat propria nemurire, o nemurire inedita! Ne-am cumparat "biletul" pentru eternitate prin copilul nostru, ne-am "unit" cu Dumnezeu prin rugaciune, iar apoi, am "profitat" de nemurirea sufletului si de libertatea lui, si, pentru ca acolo este atata loc, am strans tot ce am trait: persoanele pe care atat le-am iubit, pe cei care ne-au fost echilibru, pe cei care ne-au ajutat si pe cei care ne-au dezamagit, pe cei care ne-au bucurat si pe cei care ne-au adus suferinta, am asezat acolo binele si raul, fericirea si durerea, implinirile si esecurile, spaimele si curajul nostru, puterea din noi, cuvintele care au explodat in traire, zilele si noptile noastre. Ne-am asezat acolo viata!
Ne-am scris propria poveste, dar a noastra nu rezista in timp precum a ta, a nostra moare odata cu noi, ramanand un simplu nume scris aproape indescifrabil intr-un act ce va fi uitat intr-un sertar si pe care se va asterne fara niciun dubiu praful.
Iti voi spune totusi un secret!
Cand eram copil, nu stiam de tine! Nu stiam ca trebuie sa impodobesc un brad, ca prin el sa-ti deschid drumul spre mine. Nu aveam nevoie de tine, Mos Craciun, pentru portia de fericire! Aveam la momentul respectiv tot ce credeam eu ca imi este necesar pentru a trai bine (daca intr-adevar si-ar fi dorit asta pentru noi), dar repet, basmul copilariei incepe sa se destrame cand incepi putin cate putin sa pierzi un om, o poveste care ar fi putut continua frumos, o viata.
Am invatat atunci ca fericirea are dimensiune, dimensiunea familiei! Parintii, familia erau fericirea mea de fiecare clipa. Langa ei, tu erai de prisos. Cred ca nici chiar tu, Mos Craciun, nu te-ai fi simtit bine cu noi la cat egoism si orgoliu zacea in sufletelul meu. Nu-mi trebuia nimic pentru a face din fiecare zi sarbatoarea vietii mele. Faceam pozne, imi ceream iertare zambind sau falsificand lacrimi cu apa de la robinet, obtineam tot ce vroiam sau asa obisnuiam sa cred. Ai fi fost un intrus, iar tu s-ar putea sa ai orgolii. Niciodata nu te-am vazut cum arati dimineata sau sa te vad cum faci cand esti suparat, tu esti perfect din toate punctele de vedere, dar chiar si asa ai un defect esti prea batran, dar simpatic!
Eu vreau sa-ti spun, cu riscul de a te supara pe mine, ca atunci cand alti copii aveau nevoie de tine, mie nu mi-ai lipsit niciodata. Pentru ca mereu era cineva care sa imi poarte de grija care sa ghiceasca ceea ce vreau. Nu mi-au lipsit nici lumanarelele, pentru ca ei mi-au fost lumina, nici beteala, nici artificiile, nici darurile, ei imi erau frumusete si bogatie, iar amintirile mele au si acum miros de cozonac si muzicuta de mustruluieli. De atunci sunt dependenta de amintiri, de dragoste, de frumusete, de, dor. In clipa aceasta, cand se apropie sarbatorile, ca un laitmotiv al lor, trecutul bate din nou puternic la usa sufletului meu!
Am nevoie de mine copil, am nevoie nebuna de trecutul meu! Ma risipesc prin el chiar daca uneori mi-e teama ca ma voi rataci in acel timp si nu ma voi mai regasi niciodata! Dar vreau sa raman copil, sa zambesc mereu cu aceiasi pofta, sa pot sa iubesc asa cum m-au invatat sincer si curat devotat. Asa ca risc si-l caut mereu cu disperarea infometatului. Doar acolo ii am pe EI, doar acolo este bogatia mea: amintirile mele! Eu stiu ce inseamna sa-ti fie dor, sa te intorci in timp si sa gasesti acolo acel ceva cu care sa te intregesti, sa te implinesti, cu care sa treci o anume realitate, si, chiar daca e lupta cu imposibilul, retraite, amintirile tale devin mana intinsa, pansamentul ranilor tale, increderea in tine, propria-ti valoare, certitudinea ca ai trait, ca acolo este viata ta, ca esti chiar tu. De aceea, ma rog tie, Mos Craciun, ajuta-ma sa traiesc frumos, ca sa fac din mine si prin mine amintiri unice pentru toti cei din jurul meu pentru copilul meu ce stiu ca va veni intr-o zi sa imi umple sufletul si viata de bucurie. Va avea atata nevoie de ele! Nu voi fi egoista si il (o) voi invata sa te iubeasca mai mult decat am facut-o eu. Pentru ca ai farmec, pentru ca esti compatibil cu copilaria, pentru ca esti bun, pentru ca unesti si dai frumusete clipelor ce le prinzi in gheara ta. Te rog Mos Craciun, ca in fiecare an cand vei veni in viata fiecaruia, sa le fie dor de copilarie, sa le fie dor de ei, de noi! Sarbatori fericite!
Dar fericite-s doar atunci cand ai inteles ca timpul este un calator nebun ce iti rapeste ce ai mai scump cand te astepti mai putin si ca nu se merita sa suferi, suferinta este pentru nebunii care zac in propria celula. Odata pierdut nu mai ai cum sa recuperezi, sau chiar daca o faci nimic nu mai este la fel.Viata este ca un meci de box, poti primi lovituri sau poti da, dar odata luata medalia nu o mai iubesti cu aceiasi ardoare ca atunci cand doar visai sa o ai.
Sarbatori fericite, pentru ca viata este ea insasi o sarbatoare!
P.S: Si anul asta o sa te astept cu aceiasi bucurie de copil la fel cum stiu ca o vor face toti, chiar daca nu recunosc, toti te iubesc asa cum si tu pe noi, pentru ca toti suntem copii tai!
O fila pierduta-n vant.
Ramona Lita
Postat de: FemeiaStie Marți, 06 Decembrie 2011
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
- Top 5 cauze ale problemelor renale la caini si cum pot fi prevenite prin controale regulate?
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
