Despre cancerul de piele, cu medicul dermatolog Razvan Bucur
Sanatatea este importanta. Nimeni nu ne contrazice, dar foarte putini respecta acest crez si in practica.
Cei mai multi ignora, acorda atentie altor lucruri pe care le considera intotdeauna prioritare si isi lasa verificarea sanatatii pe ultimul plan. Iar pielea se numara printre organele pe care nu le verificam decat atunci cand intervine o urgenta, pe motiv ca este la vedere, nu doare...deci nu este nicio problema. Si totusi, pielea este extrem de importanta.
Incidenta cancerului de piele a crescut drastic in ultimii ani si fiecare persoana ar fi bine sa mearga anual la un control dermatologic pentru a-si verifica si supraveghea semnele de piele, petele si alunitele. Pentru ca de la an la an se pot modifica neasteptat si pot degenera in boli grave.
Iata de ce am ales sa discutam cu domnul doctor Razvan Bucur, Medic Specialist Dermato-Venerologie, care sa ne lamureasca, oferind un punct de vedere avizat, pe care sa ne putem sprijini o eventuala evaluare.
FemeiaStie.ro: In ciuda avertismentelor, lumea continua sa se expuna - ignoranta - la soare si sa refuze vizita la medic, pentru a se asigura ca pielea nu a fost serios afectata. Ce urmari poate avea aceasta atitudine? Soarele, in ciuda efectelor benefice binecunoscute (formare de vitamina D sau efecte imunostimulante) prezinta si riscuri.
Doctor Razvan Bucur: Riscurile reprezinta o imbatranire adusa de catre razele ultraviolete cu tot ce inseamna acestea: aparitia de pete pigmentare numite lentigouri, aparitia de modificari de textura a pielii, elastaza, pierderea fermitatii, dar mai ales aparitia de neoplasme, de cancere cutanate. Unele dintre aceste cancere sunt foarte agresive, punand in pericol viata pacientului. Deci expunerea la soare, mai ales expunerea urmata de arsuri solare, duce intr-un final la aparitia unui cancer de piele.
FemeiaStie.ro: Surprinzator, foarte multe persoane nu cunosc mai nimic despre cancerul de piele si despre vizita anuala care ar trebui facuta pentru a evalua eventualele semne suspecte aparute. Ce sfaturi ne puteti oferi pentru a observa singuri, acasa, alunitele sau semnele nou aparute si cand ar trebui sa ne facem griji?
Doctor Razvan Bucur: Cancerul de piele are un mare avantaj, el este la vedere, ceea ce inseamna ca il putem observa. Practic, orice modificare la suprafata cutanata care continua sa progreseze, sa se intinda la ca suprafata, sa isi schimbe culoarea trebuie sa indemne pacientul sa se prezinte la medicul dermatolog.
Alunitele sau alte semne aparute in anumite limite de varsta sunt normale. Cu alte cuvinte un copil de 4-5 ani evident va avea alunite noi care vor creste odata cu el. Dupa 30-35 ani orice alunita noua care apare trebuie tratata cu suspiciune si trebuie evaluata de catre medicul dermatolog.
Ca si pacienti putem sa observam alunitele deja existente pe piele si sa le evaluam in dinamica. Orice leziune care isi schimba forma, culoarea, caracteristicile in general, ridica anumite semne de suspiciune. Nu inseamna automat ca ea se va transforma in cancer, dar este bine sa fie vazuta de catre medicul dermatolog si evaluata prin dermatoscopie.
FemeiaStie.ro: In ce masura conteaza genele cand vine vorba de cancerul de piele?
Doctor Razvan Bucur: Intr-adevar anumite forme de cancer de piele au o anumita agregare intrafamiliala, cu alte cuvinte riscul statistic creste la cineva care are o ruda de gradul I cu cancer de piele. Dar nu numai genele conteaza in acest tip de cancer, ci si obiceiurile pacientului. Aici ne referim la expunerea la soare, este vorba de o expunere cumulativa; cu cat pacientul sta mai mult in timpul vietii cu atat riscul de a dezvolta un cancer de piele creste.
FemeiaStie.ro: Desi vizita la medic este necesara si nu trebuie sa intarzie prea mult, adesea, foarte multe persoane dezvolta o obsesie pentru orice alunita sau semn nou aparut si imediat o vad ca pe un ”potential cancer de piele”. Cum sa facem diferenta singuri, acasa, pana cand ajungem in cabinetul medicului dermatolog?
Doctor Razvan Bucur: Ca si pacient in confortul propriei locuinte, trebuie sa ne atraga atentia orice alunita care in timp se modifica. Este vorba de un algoritm ABCDE si este o abreviere
A - Asymetry- asimetrie (o alunita asimetrica este mai atipica si reprezinta un risc mai mare de a deveni cancer de piele)
B - Border-margine (margine neregulata)
C - Color-culoare (o alunita care are mai multe culori este o alunita atipica)
D - Diametre-diametru (peste 2,5 mm in diametru ridica niste semne de intrebare)
E - Evolving-evolutie (crestere in afara planului superior a suprafetei cutanate)
Respectand acest mic algoritm, orice om poate sa isi evalueze alunitele, iar cele care au astfel de caractere atipice trebuie urmarite mai indeaproape si mai atent)
FemeiaStie.ro: Cate tipuri de cancer de piele exista, cum se manifesta si care este cea mai agresiva forma?
Doctor Razvan Bucur: Este dificil de spus cate tipuri de cancer de piele exista. Sunt cancere epiteliale, melanocitare; exista carcinoame cu celule mari Merkel.
In dermatologia moderna se considera foarte agresiv melanomul, ca si tip de cancer de piele. Este un cancer cu putina simptomatologie, care atunci cand incepe sa deranjeze si sa se manifeste mai sonor este deja avansat si de cele mai multe ori depasit de situatie.
FemeiaStie.ro: Presupunand ca o persoana a ajuns destul de tarziu la medic, ce se mai poate face si care sunt sansele de supravietuire in cazul unui cancer de piele?
Doctor Razvan Bucur: Dificil de spus pentru ca in acest caz conteaza foarte mult ce fel de tip de cancer de piele este. Sunt anumite cancere de piele cum este carcinomul bazocelular care chiar in formele avansate poate avea pronostic relativ favorabil cu o excizie larga si cu o reconstructie cutanata de buna calitate. Pe de alta parte melanomul care se afla intr-un stadiu avansat cu metastaze sansele de vindecare scad foarte mult; aici se vorbeste doar de prelungirea perioadei de supravietuire.
Evident orice persoana care are un cancer de piele, nu conteaza in ce stadiu este, avansat sau timpuriu, noi ca si medici, ne straduim sa facem tot ce este posibil pentru a oferi mai multe sanse de recuperare acelei persoane.
FemeiaStie.ro: Aparitia - intr-un interval destul descurt de timp – a unui numar destul de mare de alunite inseamna neaparat un risc de cancer de piele? Care este cauza acestor “explozii”de alunite in cazul tinerilor? Dar in cazul persoanelor varstnice?
Doctor Razvan Bucur: Alunitele in primul rand apar din doua mari motive:
I - sunt programate genetic sa apara si ele sunt codate in AND-ul fiecarei persoane de a aparea, a creste si a se dezvolta.
II - apar ca urmare a unor factor externi si aici vorbim in primul rand de expunerea la soare; mai putin expunerea la radiatii ionizante sau alte mici traume locale la nivel cutanat.
De obicei, la tineri se poate vorbi de un factor genetic in aparitia de leziuni pigmentare, fie ca reprezinta o caracteristica familiala (mai exista un parinte care are multe alunite), fie este vorba de un sindrom genetic (sindromul leopard sau neurofibromatoza, in care sunt multe alte leziuni pigmentare pe suprafata pielii).
La varstnici leziunile pigmentare apar datorita factorilor de mediu si mai ales expunerii la ultraviolete pe tot parcursul vietii.
Sunt si alte leziuni pigmentare, cum sunt de exemplu keratozele seboreice, care seamana foarte mult cu alunitele si nu reprezinta risc de malignizare, dar ochiul neantrenat al pacientului predispune la confuzii.
FemeiaStie.ro: Multumim pentru sfaturile utile!
Un interviu realizat de: Ana Sorina Corneanu
Postat de: Sorina-Corneanu Joi, 10 Noiembrie 2016
aparitie alunite
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cum poti alege rochia potrivita pentru un eveniment de tip cocktail?
- Strategii eficiente pentru imbunatatirea performantei masculine
- Rutina ideala de ingrijire a pielii cu produsele cosmetice Farmec
- Cum sa recunosti si sa tratezi cele mai comune probleme de piele la animalele de companie
- Mituri frecvente despre rinoplastie si adevarul din spatele lor