Zona verde din rampa de gunoi
Intr-un oras foarte poluat, realizarea unei zone verzi oricat de mica este o mana cereasca, iar daca orasul este Ploiesti si zona verde este realizata pe locul fostei rampe de gunoi de la marginea de est a municipiului nu poate fi decat o stire care sa bucure pe oricine. Acestea sunt considerentele pentru care redactia FemeiaStie.ro este onorata sa va prezinte urmatoarele informatii.
Rampa de gunoi neconforma, de la marginea Ploiestiului, se va transforma, pana la finalul anului 2015, intr-o atractiva zona verde. Lucrarile pentru inchiderea respectivei rampe si stadiul construirii statiilor de transfer a deseurilor aferente Sistemului de Management Integrat al Deseurilor (SMID) in judetul Prahova au fost prezentate, in decembrie 2014, la Consiliul Judetean Prahova, de catre constructorii care au castigat licitatia pentru contractul de lucrari care face parte din SMID.
Terenul cu suprafata de 31 de hectare aflat in domeniul public al municipiului Ploiesti, cu cele doua spatii de depozitare a deseurilor menajere care vor disparea complet, va fi redat, dupa finalizarea lucrarilor – stabilita pentru inceputul lunii decembrie 2015 – in conditii de protejare a mediului si, mai mult decat atat, propice pentru transformarea zonei intr-o oaza de verdeata, in apropierea Centurii de Est a orasului.
Lucrarile de inchidere a depozitului de deseuri neconform de la Ploiesti sunt destul de avansate, potrivit reprezentantilor asocierii de firme care a castigat licitatia. Din partea constructorilor, inginerul Florian Spirescu a aratat care sunt etapele prin care va trece procesul de inchidere a fostei rampe de gunoi de la Ploiesti: relocarea gunoiului existent in cele doua zone folosite in trecut pentru depozitarea deseurilor menajere, ceea ce presupune remodelarea fostei gropi si micsorarea bazei acesteia; aplicarea unui strat de nisip si pietris de jumatate de metru; un strat de pamant argilos si un altul de sol vegetal si, in final, insamantarea zonei cu ierburi perene si, nu in ultimul rand, realizarea unui dig de protectie a malului aflat in apropierea raului Teleajen.
Dupa finalizarea lucrarilor, terenul de 31 de hectare va reveni in patrimoniul administrativ al Primariei municipiul Ploiesti, care ar putea sa amenajeze spatii verzi si sa conduca, astfel, la cresterea numarului de metri patrati de verdeata pe cap de locuitor, lucru care s-ar apropia si de cerintele europene in materia protectiei mediului. In afara lucrarilor de la fosta rampa de gunoi a Ploiestiului, in cadrul contractului de lucrari CL a semnat cu constructorii, sunt prevazute si statiile de transfer a deseurilor de la Busteni si de la Urlati, aferente Sistemului de Management Integrat al Deseurilor in judetul Prahova, care sunt insa intr-un stadiu fizic de executie mai redus decat cel al inchiderii depozitului de gunoi neconform de la Ploiesti.
Proiectul Sistem de Management Integrat al Deseurilor in judetul Prahova vizeaza realizarea unei modalitati unitare la nivelul teritoriului care sa tina cont de directivele europene de protectia mediului, in cadrul acestuia fiind semnate pana in prezent opt din noua contracte, singura procedura de achizitie care se afla in desfasurare fiind aceea care prevede achizitionarea de pubele, containere si compostoare pentru deseuri. Deschiderea ofertelor va avea loc la mijlocul lunii ianuarie 2015 si, ulterior, va fi incheiat contractul de furnizare a produselor incluse in cadrul acestui proiect.
Semnatarul acestor randuri, fiind ploiestean, isi ia angajamentul sa revina cu un articol, cu privire la stadiul acestor lucrari si va va informa aici pe FemeiaStie.ro, despre noua zona verde ce va da (cu siguranta) o alta fata municipiului Ploiesti. Dumneavoastra nu va ramane decat sa dati cate-un click, din cand in cand, aici pentru a fi promptsi corect informati.
Postat de: Robert-Codescu Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015
groapa de gunoi, eco, deseuri
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Transformarea pielii cu retinal: ingredientul de 10 ori mai puternic decat retinolul
- Top 5 motive pentru care anvelopele de vara Barum sunt o alegere excelenta
- Cum sa-ti rambursezi creditul mai rapid: strategii eficiente
- Ce sa porti la o conferinta de afaceri: idei de tinute office chic
- Costul fatetelor dentare: cum poti sa iti planifici financiar pentru un zambet perfect?