Braveheart, neinfricarea de a urma o sigura iubire! (III)

Braveheart-movie-02

Oare n-ar mai exista vreo atractie pura, vreo indragostire nevinovata si lipsita de interese de tot felul asa cum este aceasta? Ai mai putea vedea vreodata si sa simti acea pudoare unica ce te face sa vibrezi frumos, suav, ca intr-un cantec de ingeri? Ar mai exista o dragoste - unica dragoste?!

Unica dragoste ce te-a facut sa vibrezi frumos de mic, la vederea unei flori umane gingase, pe langa o alta floare la fel de frumoasa, dar care presupune din start indepartare pentru ca-i de maracine?!

 

Ai putea uita?

Daca pentru unii ar fi atat de usor sa uite pe aceea care i-a fost candva draga, eroul nostru nu avea cum sa faca aceasta si nu pentru ca n-ar fi putut, ori n-ar fi reusit, ba dimpotriva. Putea sa mearga sa se ascunda usor undeva in padurile Scotiei, astfel incat sa nu-l gaseasca urmaritorii, iar cand avea sa revina acea pace confortabila, putea urma sa apara; sau pe cand nimeni nu se mai gandea la el, putea sa-si caute un trai linistit, sperand ca vreodata va veni si acea pace prea mult asteptata de poporul scotian.

Dar nu! Prea simtea puternic, prea ii era draga femeia pe care inima lui i-a ales-o si prea vibra puternic pentru ea, de inima lui devenise atat de mare, atat de mare! Acea inima care, incepand de pe timpul prunciei lui, incepea sa-i bata pentru ea, din momentul in care aceasta i-a oferit acea frumoasa floare de maracine, unde el a simtit instantaneu puritatea sufletului ei, gingasia ce l-a mangaiat si l-a facut sa vada cu ochii mintii ca nu sunt numai orori pe lume. Nu sunt numai crime, razboie, urlete, arme, scancete de ura si de nedreptate, de furie… mai este si gingasia care mangaie!

Dupa ce a trecut pragul imens al naturii cu ea in brate,

 natura ocrotindu-i,

dupa ce a trecut pragul universului din a iubirii torte,

 universul oblojindu-i,

 fiind in cel mai inalt cer, n-avea sa fie vreun efemer,

unde avea sa-i imprime memoriei si mai pregnant,

ca n-are sentiment slab sa se manifeste flagrant!

Acolo s-au iubit, pe un pat moale de paie,

 unde orice gadilitura  draga este mai vioaie,floarea_de_maracine.jpg

unde orice zvagnire de sange este celesta,

si unde iubirea ramane imprimata-n fresca

naturii, Iubirea fiindu-le imprimata in trupuri…

Din momentul in care sotia lui mica atunci, dar predestinata din acel moment, i-a oferit acea frumoasa floare de maracine (cum? chiar nu stie nimeni ce frumoasa e o floare de maracine? Uitati! (In dreapta este o floarea de maracine), de unde el a simtit instantaneu puritatea sufletului ei, gingasia ce l-a mangaiat, de atunci nici nu si-a mai scos-o din cap. Asa s-a si simtit el atunci pe cand ajunsese singur pe lume, insa datorita acestui gest al ei nu mai era asa, caci oriunde mergea o avea pe ea in gand si in fapte, oriunde isi urma sughiunul, o purta cu el in suflet - singura iubire, marea lui dragoste!

 

 Destinul iubirii

Am vazut ca-l mai purta si prin tari straine, calatorind pentru a invata, de a cerceta si de a se dezvolta, calatoria fiind insusirea starii sufletesti de a schimba constiinta si de a o inalta pe trepte mai inalte. Calatoria fiind o stare a constiintei de fapt si nu a trupului. Spre exemplu, sa luam faptul acelora ce sunt departe de tara - acestia simt mai aprig dorul de tara. Asa era si eroul nostru, insa invata acest dor, gandindu-se necontenit la singura lui iubire. Ori atunci cand tot este predestinat, aceasta negresit te si asteapta, se reintalnesc, se iubesc, se casatoresc pe ascuns, dar moartea - aceea care i-a tot urmarit - nu avea cum sa-i mai pasuiasca prea mult, chiar mai ales pe acea fiinta mai plapanda.

El nu observase in acea incaierere, insa ea fusese prinsa, doborata din fuga calului lui cu un par lung ce a lovit-o direct in gat, singura fericire fiind totusi ca n-a fost pangarita, putand de acum sa moara linistita; ceea ce a si urmat, ca pentru o fractiune de secunda un pumnal ‘plimbandu-se’ pe gatul ei subtirel si delicat, ce spunea ca nici nu era nevoie de atata forta pentru a-l curma, i-a facut capul sa cada odata cu simtirea ei gingasa! Insa, nu si sufletul, care l-a putin timp s-a inaltat pe cer! Dar el, el cum de mai putea sa traiasca asa stingher? Fara de EA, ce i-a fost predestinata? Cum de-ar fi putut oare? Turba. Asa cum este si o vorba din batrani la noi: “de atata lup la stana, mai incepe si oaia sa muste, dar musca crunt atunci!” Ori, tu, lupule, 'dibaciule', chiar ai sa te sperii numai de privirea oii infuriate! In primul rand pentru ca te-ai fi asteptat sa vezi tot timpul ochi blanzi...

Si, acum durerea in el urla,

Si cum pe toti in freza mi-i lua,

Si numa' c-o mana mi-i sfarteca,

Ca nici arma-n  drept nu mai avea,

Ci doua monturi in frunte de dadea,

Piuitul lovitului de mai fluiera,

De durerea ciocanului se sfarsia

Ca si numai de mi-i palnuia,

Si-apoi de zid cu capul ii izbea,

La unii un pic teasta o insuruba,

Capul de pe gat usor cadea,

De-a rascumpara de mai putea,

Iubita? Dar nu...

Ea se franse si se duse…printesa.jpg

Dar, dupa a lui lupta crunta si al lui popor se lua dupa el, sfartecand leprele si sugarii de tara dintr-o clipire! Cu ce folos, insa? Aceea pe care o regasise nu mai era acolo unde a fost tot timpul, nici n-o mai simtea…se duse, se stinse si-o groaznica durere-l cuprinse, un ocean de-ai fi revarsat pe vapaile durerii lui si nu aveai cum sa i le stingi! In mod miraculos, insa, dupa aceasta infruntare si dupa moartea ei, parca totusi incepea o vibratie, incepea s-o resimta pe sorie, incepand sa iubeasca mai mult locurile pe care ea merse, oamenii pe care ea ii iubise si ii adorase. Iubea acum tot ceea ce vedea in jur, tot ceea ce ea iubise si parca avea acum o menire, avea un destin – destinul lui era sa scoata tara de sub ocupatia engleza! Altfel, s-ar fi prabusit in nestiinta de sine, in durere si dezamagire, in disperare...

Aici au contribuit oamenii care au vazut in el curajul nebun, iuteala in lupta, ascutimea mintii si indemanarea fizica, de parca nimeni pana atunci nu-l cunostea asa! Era foarte iute si viteaz in lupta! Se misca ca vantul, se exchiva ca o salcie in bataia ei, dar ataca ca un ciocan tare si greu. Antrenamentele cu mainile goale erau deosesebit de bune, pentru ca li se interzicea sa foloseasca arme, de parca nu te puteai antrena si fara ele. Aici au contribuit prietenii cei mai buni si cei mai puternici, care-i mai aplicau asa cate o "stacana"  cu multa dragoste pentru a nu-si lua lumea prea mult in cap. :D Insa, duritatea si intarirea corpului se facea prin munca dura, prin indurarea chinurilor de tot felul, poate chiar a foametei; este colosal cu cate se poate invata corpul uman, iar odata invatat, odata obisnuit cu greul devenea si impunator! Asa dupa cum erau scotienii! Nu aveau voie sa poarte arme, dar nu conta pentru ca in antrenamentele lor dure gaseau oricand alte arme, mult mai naturale si mult mai eficace, pentru ca -de sigur - conta mai mult tinta, ochirea ei cu pietre si cu ce-o mai fi, cat si modul de a se misca chiar si cu un bat simplu. In prelungirea mainii, ca pentru a "atinge" pe mai multi, chiar si o o nuielusa manuita bine devine o arma inbatabila! La acest capitol, acest film ne convinge intr-u totul. Atunci parca li s-a dezvaluit valul, atunci l-au vazut parca pentru prima oara, atunci a fost revelatia, desi asteptau un "Mantuitor" atunci au vazut si asemanarile lui cu ale Alesului. L-au pus conducator peste ei si peste toata Scotia, indiferent de faptul ca exista o asa zisa clasa nobila ce avea dreptul la incoronare, dar ce, ca nu era vorba de aceasta, nici macar odata n-a fost, pe el alegandu-l poporul ca un conducator, chiar de salbatic si om din popor fiind! Om simplu era.

La inmormantarea ei, dupa ce aceasta era la propriu - pamant, pamantul pe care el il simtea si o simtea si pe ea acum prin el, si  prin oamenii pe care ei i-au fost dragi, atunci s-a infatisat in fata tatalui ei cu capul plecat si-a cazut in genunchi in fata lor.  Odorul lor se dusese... El si numai el era de vina; simtea aceasta prea aprig si nu pentru parintii ei, ci pentru sine, se simtea vinovat pentru el! Chinul acesta trebuind sa-l duca mai departe cat va mai fi traind. Cu toate acestea, putea sa mearga cu capul sus in fata acestuia ca doar era conducator acum, dar nu, departe de el asa trufie nejustificata. Mai ales ca era tatal ei si mama ei si el ii iubea! Toata iubirea pe care o avusese de-a lungul vietii pentru ea, acum se revarsa asupra lor, parintii reprezentand ceea ce a fost ea! Cu capul plecat inainteaza in fata tatalui, acesta infuriat la culme, atunci cand el ii intinde in mana sa acea batista pe care ea o confectionase ca zestre a ei pentru sotul pe care-l va lua... Atunci parintele sotiei lui se infurie si mai tare la acest gand revelat, si-i vine...sa ridice pumnul catre el, insa in momentul in care s-a apropiat de el se calmeaza si lasa mana…

Ce rost mai avea, ce rost mai aveau toate? Cu toate ca pe acest baiat il stima, chiar in pofida faptului ca nu facea asa cum zicea el. Ei au fost tot timpul zburdalnici, independenti, neconventionali si neascultatori amandoi, plus ca acum el iesind la razboi isi castigase dreptul si demnitatea de sot din partea parintelui ca ea sa fie a lui si i-a reusit chiar in acest moment. Legamantul de incercare a tanarului Wallace ce o curta pe fiica lui, incercarea lui ca de parinte a fetei a fost indeplinita acum, nemaifiind acel “Nu, Nu..” neintrerupt. Era de drept sotul fiicei lui, asa reusise sa-l recunoasca si el ca tata al lui, dar ce folos acum; ori asa dupa cum functiona o iubire de tata, acum si tatal il iubea pe el! Tinea mult la el, ca si la fiul pe care nu l-a avut niciodata, decat acum prin alianta. Din ea - sotia lui, din pacate ramanand doar un vis.

Da, insa stapanirea engleza era inca in toata tara, caci printr-o mica cucerire a unei mici fortarete nu se facu o primavara independentei statului Scotia.

 

Visele de cuceritor

Tactica lui a fost asa simpla dar eficace: ca lovea fulgerator, surprinzator, cetate dupa cetate, ca de nici bine sa nu de rascoala lui la englezi, ca el atacase deja rand pe rand cateva orase/cetati - cetatile de fapt si de drept scotiene - luandu-i prin surprindere. Se pregatea din mers, iar oameni tot veneau si i se alaturau, constituind si punand bazele unei armate inca din miscare. Azi erau aici, maine acolo. Nobilii erau uimiti si invidiosi ca oamenii il urmeaza si le strica lor planurile, pentru ca ei o duceau cel mai bine dintre toti scotienii; este ceea ce avea sa si-l rapuna – tradarea hada! Cu toate ca de ochii lumii l-au numit Cavaler - “Gardian si Inalt Protector al tarii”, dar cand a cerut ajutorul lor, acestia s-au scuturat cu frica si invidie, neincredere si viclenie. Mostenitorul tronului un pic mai prietenos sa zicem, i-a si pus in vedere “ca acesti oameni au castele si domenii, este mult prea riscant pentru ei”.  La care el ii raspunde “pentru un om simplu nu este riscant? ba chiar isi risca tot, isi risca viata! Insa, o risca pentru mine, pentru ca am curaj!"

Oricum, in acest exod al reocuparii tarii fata de el toti nobilii, inclusiv mostenitorul la tron, toti se temeau, deoarece si ajungeau stirile mult mai tarziu pe vremea aceea decat se putea el misca si lovi rapid in fiecare oras in parte pentru a-l reocupa. Rand pe rand a cucerit in intregime toate cetatile scotiene. Ori, la palate, odata cu stirile cuceririlor lui, auzeau si femeile povestea lui de dragoste, precum ca lupta in numele iubirii pentru razbunare, pentru rascumpararea si recastigarea demintatii sotiei dragi; ele memorau povestea, o comemorau cu drag pe iubita lui ca fiind cea mai fericita femeie ce a cunoscut dragostea si transmiteau povestea mai departe. Asa dupa cum o dama de companie a printesei fratuzesti, casatorita fiind printesa printr-un pact de pace (mascat) al regelui cu Franta, prin care ea ii devenea sotie fiul regelui. Fiu, care era de fapt pe invers si mai slab decat o femeiusca. Dama aceasta ii spusese despre aceasta poveste de dragoste nemaipomenita, iar de cand o auzise se tot gandea si rumega evenimentele aflate cu drag si pasiune, meditand la ce inseamna dragostea pe care ea n-o cunoscuse... La auzul acestei povesti si printesa ca toate celelalte femei, visa cu ochii deschisi, dorind si ea o asemenea iubire desavarsita...

 

braveheart_film_inima_neinfricata_scotia.jpg

Visul lui insa, era ea - sotia lui!

O vedea  ca pe o naluca noaptea, dar ea ii spunea ca trebuie sa se trezeasca, el raspunde ca nu, nu si-ar dpri sa se mai trezeasca vreodata, de-ar fi putut sa traiasca numai in acel somn vesnic...acel vis parca neintrupt de lumea hada si sa-l traiasca numai pe el, ne-mai-revenind la viata reala...de-ar fi putut vis-o mereu si pentru tot timpul vietii sale!

Lupta pentru ea ca s-o rascumpere, caci datorita lui au capturat-o si au omorat-o pe ea, pentru a-l atrage in capcana. Dar el isi croia drum cu pumnalul numai ori numai cu pumnul. El se lupta pentru pamantul in care era ea acum si se gandea astfel: ca prin recucerirea acestui pamant o va izbavi pe ea! El de fapt nu avea nicio placere din nicio cucerire, gandindu-se doar ca izbavirea este cea mai mare oferta de iubire pe care-o mai putea face pentru ea pentru tot restul zilelor pe care le va mai avea! Si, daca mai putea spera poate rascumpararea vinei pe care el a avut-o, pentru ca ea a fost victima casatoriei dintre ei, ce a fost descoperita. O visa noaptea, ea il mangaia si-l alina in reverie pentru toate eforturile lui. El ii mangaia obrazul fin asa cum o mai facea si altadata. Plutea alaturi de ea si-si traia visul de veci alaturi de ea – sotia lui fiindu-i unica iubire. Ori, dupa odihna profunda din aceste vise, rezultata din mangaierile singurei lui iubiri se trezeste la o noua zi, sau un nou exod…acela al tarii, al pamantului in care era ea, pamantul scotienilor, ca pe ei sa-i indrume catre exodul de sub ocupatia engleza.

Nobilii l-au intrebat dupa ce a recastigat tara: ce va face acum cand regele se va indrepta cu armata cea mai mare catre el. Atunci a zis ca il va preintampina si astfel a trecut in tara vecina si ocupa rand pe rand cetati engleze. Regele afla stirea primind capetele guvernatorilor in 'dar' :P (mai rau insa i-a snopit pe tradatorii de tara!). Femeile la fel puneau/aduceau noi vesti pe seama iubitei lui sotii si a marii si unicei lui iubiri - invidiind-o chiar si dupa moarte pe unica femeie, unica femeie iubita!  Printesa franceza isi construia si ea singura acum povestea ei iubire, aceea pe care un print incapabil nu i-a putut-o da… Astfel, singura mare iubire a printesei se contopeste cu cea a lui... numai datorita acelei mari si unicei lui iubiri...

Un articol de: Valerian Mihoc

Nota obtinuta:
10 (16 voturi)
1583 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Marţi, 30 Iulie 2013

Etichete pentru acest articol:

inima neinfricata, film inima neinfricata, filme istorice, despre scotia


S-ar putea sa va intereseze si:

Cat de bine cunosti persoana iubita? Ai incredere deplina in ea? Cat de departe ai merge [..]
citeste si comenteaza
“The Karate Kid” (2010) este un remake al filmului cu acelasi nume din 1984. Regizat [..]
citeste si comenteaza
Ce inseamnă teatru alternativ? Pentru unii, ar putea sa insemne spaţiu neconventional, [..]
citeste si comenteaza
Femeile iubesc sa fie in pas cu moda sau daca nu, atunci cu siguranta iubesc sa aiba un [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Publicat in 1774 de J.W. Goethe romanul “Suferintele tanarului Werther” a starnit multe [..]
citeste si comenteaza
In iubire lucrul cel mai important este daruirea, pentru ca numai cine o ofera poate suscita [..]
citeste si comenteaza
Acum ca a venit vremea concediilor, toata lumea se gandeste la vacante in insule exotice si la [..]
citeste si comenteaza
A avea incredere in tine e destul de greu, mai ales daca zi de zi te lupti cu o multime de [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate