Agora, un film despre credinta, despre putere, despre idealuri
AGORA, un film despre credinta, despre putere, despre idealuri
Actiunea filmului se petrece in secolul al-IV-lea d.Hr., in Alexandria, Egipt. Schimbarea majora care are loc in acele timpuri este recunoaşterea creştinismului ca religie oficiala, prin nenumarate lupte şi rascoale. Pe acest fundal, Amenabar prezinta povestea filosoafei atee Hypathia (Rachel Weisz), fidela de-a lungul filmului incercarilor sale de a dezlega misterele universului. Profesoara, Hypathia işi transmite mai departe cunoştintele discipolilor sai. Unul dintre ei, Oreste, se indragosteşte de ea şi işi face iubirea publica, dar este refuzat. In acelaşi timp, Davus, unul dintre sclavii Hypathiei, se indragosteşte de aceasta. Jignit, respins de stapana sa, el se alatura creştinilor şi ii ajuta in luptele duse impotriva ateilor. Peste ani, filmul ni-i prezinta pe Oreste, acum creştinat, ocupand postul de prefect al cetatii, pe Davus colindand strazile in luptele impotriva ateilor şi pe alti foşti discipoli ai Hypathiei, şi ei creştini in prezent, ocupand functii importante in societate.
Ce este un pagan ? Conform Dictionarului explicativ al limbii romane, paganul este o „persoana care se inchina zeilor sau idolilor; om rau la suflet, nemilos”. Cred ca putem cadea de acord ca o imagine destul de comuna a paganului ni-l prezinta pe acesta ca un salbatic; te aştepti de la el sa apara calare, zdrenturos, cu o mana sa infulece şi in cealalta sa tina, amenintator, un cutit.
Ce este un creştin ? Apeland tot la DEX, aflam urmatoarele: „care apartine creştinismului; (pop.) persoana, om, individ; om cumsecade, om bun”.
Cum se vad lucrurile din perspectiva lui Alejandro Amenabar in Agora ?
La inceputul filmului, Hypathia şi ceilalti atei traiesc in spatiul sacru al Bibliotecii din Alexandria. Ei au preocupari inalte, pure, sunt preocupati de astrologie, matematica, de ştiinta. Pentru Hypathia, fratii ei sunt discipolii ei, adica toti cei de care o leaga credinta in ştiinta. Pe parcurs, Bibioteca este invadata de creştini. Dupa ce aceştia pun stapanire pe ea, o transforma intr-un... grajd. La propriu.
Este numai un exemplu pentru a ilustra modul in care Amenabar rastoarna şi ironizeaza stereotipurile. Ironia fina cu care regizorul spaniol se joaca cu tiparele este unul dintre motivele pentru care filmul merita urmarit.
Conflictele din film sunt cauzate de diferite credinte. La inceput, ateii ataca creştinii. In numele zeilor şi al intelepciunii. Apoi, creştinii ii ataca pe atei. In numele Domnului. Ulterior, evreii ii ataca pe creştini. Din nou, in numele Domnului. Desigur, razbunarea nu va intarzia prea mult, venind sub acelaşi steag. Curg rauri de sange – ateu, creştin, iudeu – in numele credintei şi sub lozinca intelepciunii, a milei, a tolerantei.
Toti barbatii din acest film lupta pentru un ideal religios. Singura care se declara atee şi ramane atee pana la final este Hypathia. Paradoxal, este şi singura care ramane fidela credintei ei – aceea ca totul are o explicatie şi ea poate fi descoperita in mod rational. Inconjurata de credincioşi care işi impun credinta prin violenta, Hypathia nu face niciun gest combativ pe tot parcursul fimului. Lupta ei consta in concentrare, in studiu, in dragostea de cunoaştere. Una dintre cele mai impresionante scene ale filmului este cea in care Hypathia descopera ceea ce avea sa se numeasca teoria lui Kepler şi, a doua zi, este acuzata de vrajitorie. Prin puterea, delicatetea şi sinceritatea cu care traieşte rolul, Rachel Weisz il dezarmeaza şi il cucereşte pe spectator fara cel mai mic efort.
Amenabar prezinta trei tablouri intretesute cu maiestrie: povestea Hypathiei, povestea oraşului şi povestea unei civilizatii aflate intr-un moment crucial. Trecerea de la planul personal la cel istoric se face lin, cele doua se intrepatrund, se completeaza şi par ca se determina reciproc.
Daca vreti sa urmariti acest film, aşteptati-va sa gasiti o critica dura a creştinismului (in sensul unei credinte oarbe intr-un ideal, oricare ar fi acesta), povestea tragica a unei femei, deschizatoare de drumuri, care nu se abate de la calea şi menirea ei, poveşti de dragoste neimplinite, lupte de strada, manipulare. Toate acestea, intruchipate de actori pe cat de expresivi, pe atat de frumoşi, prin scene marcante, grandioase, care te fac sa te simti in mijlocul actiunii.
Şi, cel mai important, transpuneti tot ce v-am povestit pana acum in prezent. Veti observa ca Hypathia este femeia moderna, iar Alexandria secolului al IV-lea poate deveni cu uşurinta orice parte a lumii contemporane in care se duc rascoale, razboaie, acte de violenta.
Roxana Milom
Postat de: FemeiaStie Luni, 15 Martie 2010
Agora, film
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
