Punem preturi si etichete pe toate si daca nu, inevitabil dam peste ele oriunde in jurul nostru. Nu exista limita in a stabili valori dupa bunul plac si a judeca fiecare fiinta ce ne inconjoara. Nimic nu mai e incomensurabil, totul poate fi cantarit, calculat si in cele din urma scos la vanzare. Am pierdut si ultimul lucru ce ne mai facea oameni si ne tinea vii.

Tu cat valorezi?

Pana la urma in ce se masoara valoarea unui om?! Cu ce cantar ii calculezi pretul?! Cat o fi per kilogram sufletul unei fiinte?! Pana sa ajungem la aceasta dilema am vandut tot ce-am putut: pamant, case, averi, bijuterii, telefoane, electrocasnice etc. Mai apoi, am mers mai departe, ajungand sa vindem animale de companie, amintiri, gesturi sau priviri. Ne-a mai ramas doar sufletul, caci pana si trupul ni l-am vandut de mult prin cearceafuri murdare din camere de hotel prafuite de timp si amintiri.

La ce valoare monetara se ridica viata si sufletul unui om, daca atat cat a trait nu s-a ocupat cu-adevarat de bogatia spirituala, ci doar de cea palpabila, reala?! Cum ar fi sa vedem la tarabe 1 leu/100 gr de suflet pur?! Probabil initial am trece nepasatori sau am rade, iar apoi curiozitatea ne-ar face sa ne oprim si sa aflam mai multe, sa ajungem sa ne punem chiar noi suflet la vanzare, doar, doar vom mai scoate niste banuti sa mai traim o zi, doua.

 Si totusi, cat si ce valoreaza viata? 

O vezi ca trece pe langa tine fara sa ai prea multe realizari cu care sa te mandresti, fara sa o simti cu adevarat, iar cand se apropie de final atunci ti-ai mai dori macar pentru o clipa sa mai poti ramane, sa traiesti, sa fii viu.

Valoarea unei vieti este acum data de puterea banului, de ce, cum, cat cumperi si cate zerouri ai in contul din Elvetia. Daca iti permiti sau nu sa iti petreci vacantele la Machu Picchu sau in indepartata Asie. Daca bei cea mai scumpa apa cu lime, ca lamaia nu mai e la moda si mananci doar caviar si fructe de mare. Astea sunt adevaratele valori dupa care ne ghidam si punem pret si eticheta oamenilor.

 Cum iti pierzi viata?

Exista mai multe feluri in care viata poate fi pierduta sau irosita, nu doar prin moarte. Isi pierde viata cel care uita sa mai traiasca cu adevarat si apasat de greutatile cotidiene uita de sine. Sau, cel ce in viata de huzur uita sa mai fie viu, sa se simta util, uita de sine si stie doar de bani.

E atat de scurt timpul petrecut pe pamant si in cel mai neasteptat moment se poate incheia. Mai ales, in societatea de azi in care ne luam unii altora viata in cateva clipe, fara ca macar sa clipim. Vedem zilnic criminali in libertatea sau preturi puse pe capetele unor oameni, doar pentru a fi capturati. De cand au oamenii pret? Si de cand noi putem sa le stabilim pretul pe cap? Cum putem sa platim pentru uciderea unui om, fie el chiar si vonovat, cand adevarata pedeapsa ar trebui sa fie data de cu totul altcineva, nu de noi oamenii, iar privarea de libertate stim cu totii ca e cel mai greu asasinat?!

Toti murim, chiar si cei mai puternici si bogati oameni ajung sa isi piarda viata, la fel sau mai rau ca si unul sarac pentru ca devarat valoare nu ne-o putem niciodata da noi unii pentru altii. Iar, viata ti-o pierzi cel mai des cand uiti de ea.

Postat de: Iulia-Dragan Miercuri, 22 Iunie 2011