Cauzele sufletesti ale bolilor

Este recunoscut ca bolile trupesti sunt un rezultat al suferintelor sufletesti. Toate nemultumirile, durerea sau suferintele interioare, sufletesti si indelungate se rasfrang asupra trupului imbolnavindu-l. Asadar e bine de retinut ca bolile trupesti (desi nu chiar toate dar derivatele unora cel putin) sunt rezultatul celor sufletesti.

Te intrebi  poate,  cum sa le impiedici, sau ce sa faci pentru a evita pe cat posibil aceste probleme. In primul rand trebuie sa acceptam realitatea, sa ne acceptam lipsurile, sa constientizam ce ne doare cu adevarat si mai ales sa nu tinem cuvinte sau sentimente ascunse in noi, cata vreme ele ne macina; iar in al doilea rand, iata o lista cu cauzele subtile ale bolilor trupesti, lucruri descoperite si stabilite in urma numeroaselor cercetari astrologice, medicale si nu numai.

Anemia este rezultatul unui refuz interior de a utiliza talentele in folosul aproapelui.

Daca suferi de angina trebuie sa stii ca ea este rezultatul fricii de a te exprima, a cere.

Artrita provine din rigiditate interioara, prea multa critica si spirit judiciar.

Bolile nervoase au fost atribuite persoanelor care au ganduri negative si o utilizare ncorespunzatoare a calitatilor intelectuale.

Mai mult, se spune ca cea mai de temut boala, cancerul este rezultatul unui refuz al evolutiei, in timp ce in coma intra de regula persoanele care se tem foarte mult de ceva sau de cineva si fug de acel lucru / persoana. Daca ai probleme cu ficatul, cauza subtila a bolii tale este ura, nemultumirea si critica de sine! Nu ai o problema cu ceilalti insa ai o mare problema cu tine.

Daca te-ai ales in viata cu hepatita, afla ca ea este rezultatul unui dezacord intre suflet si minte. Una ii doresti, alta faci si lucrurile nu-s minore, ci vorbim de probleme serioase care te macina si nu poti alege. Desi se vorbeste mult despre insomnie care a devenit o problema universala, ea nu este rezultatul unei zile stresante, ci se pare ca o cauza subtila a ei, pe care poate nici nu o constientizezi: este culpabilitatea. La fel, ideile obsesive! Relaxeaza-te!

Afectiunile ginecologice sau care tin de organele genitale nu se intampla nici ele pur si simplu, ci daca te-ai intalnit cu aceste boli ar trebui sa iti reanalizezi sau sa analizezi mai mult sexualitatea. Persoanele care se aleg cu aceste boli sunt cele care isi refuza sexualitatea, care reprima ideea de sex si anuleaza desfasurarea lui.

Daca esti o persoana care nu reuseste sa ia in greutate sau ia prea greu si prea putin ori o persoana plinuta, din contra, atunci e posibil sa suferi de tiroida. Persoanele care sufera de aceasta boala s-a constatat ca sunt acelea care se afla in neputinta de exprimare, care doresc sa arate ceva si nu au sansa, ocazia, precum si cele care se simt umilite sau cele care daruiesc iubire si nu le este impartasita.

V-ati gandit vreodata care este adevarata cauza a raului de masina? Aflati ca nu sistemul imunitar slabit, ci teama de a nu pierde controlul, in timp ce bolile de rinichi au ca si cauza subtila reprimarea unor cuvinte, suferinta de a nu putea sa isi exprime talentul, capacitatea sau de a fi vazut la adevarata valoare.

Nu ignora nici constipatia; ea are ca si cauza subtila posesivitatea si refuzul de a se debarasa de gandirea invechita si de schemele vechi.
priveste adanc in sufletul tau ori de cate ori ai timp. Daca nu ai, fa-ti! Este important sa te cunosti si sa iti recunosti tie reprimarile si problemelor. Asa le vei putea trata. Tratandu-le, vei trata si rezultatul lor: bolile fizice!

Nota obtinuta:
9.5 (10 voturi)
3071 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Sorina-Corneanu Sâmbătă, 02 Aprilie 2011

Etichete pentru acest articol:

boli, cauze, terapii, acceptare de sine, remedii-boli, rau-de-masina, constipatie, insomnie, artrita


S-ar putea sa va intereseze si:

Daca te confrunti cu oboseala cronica, stres caruia ii faci fata cu greu, lipsa puterii [..]
citeste si comenteaza
Asa cum in arta culinara imbinarea culorilor joaca un rol extrem de important in modul de [..]
citeste si comenteaza
Terapia florala Bach este o metoda de vindecare emotionala foarte blanda, neinvaziva si [..]
citeste si comenteaza
Ne-am obisnuit deja cu multiplele minuni ale naturii. Ne tratam deja de multa vreme cu [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

E incredibil cat de repede a trecut iarna, nu? Teoretic, in mai putin de doua luni ar trebui sa ne [..]
citeste si comenteaza
Impotenta sau disfunctia erectila –in termeni oficiali reprezinta incapacitatea de a obtine o [..]
citeste si comenteaza
Pasiunea, de orice fel ar fi ea, este un motor al existentei care ne face fericiti. Poate nu de [..]
citeste si comenteaza
Stim ca astazi, pentru majotitatea, Valentine’s Day nu mai inseamna ceea ce ar fi insemnat pe [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate