Poveste de dragoste ...fara sfarsit

iubire-imposibila

Astazi am fost ceruta in casatorie, in cafeneaua mica in care am fumat prima mea tigara, unde dorm pisicile siameze sub masa langa soba si unde miroase mereu a vanilie. Cererea a fost asa, ca o intrebare despre vremea de afara: a sunat banal. O cerere in casatorie strecurata stangaci intr-un dialog amuzant despre spectacolele de circ, care mi-a stranit mai mult rasul decat interesul. Trebuie sa recunosc ca nu m-a impresionat, nu m-a miscat prea tare, nu mi-a starnit reactii tipic feminine, ci doar m-a uimit putin, iar asta pentru ca nu stiam daca era o cerere serioasa sau o gluma cu tenta amoroasa.

Reactia mea, intr-un final, a fost fireasca insa cu siguranta nu cea asteptata. Eu cred mai mult in casatoriile fara acte, nu cred in implinirea iubirii prin casatorie, ci mai mult in aceea in care oamenii se iubesc fara limite, fara granite puse de distanta, timp sau societate. Poti trai o viata langa o persoana fara acte. Pentru mine o casatorie inseamna mai mult decat o obligatie sociala sau finalizarea unei relatii si inceperea unei casnicii. Casatoria ar trebui sa nu fie o obligatie si o traditie, nici macar in firea lucrurilor, ar trebui sa inlature ideea de "asezare la casa ta" si sa devina o celebrare adevarata a sufletelor pereche. Cele mai sincere casatorii sunt cele care se produc subit, dupa cateva priviri si nebunii de moment in care abia ai apucat sa te cunosti cu celalalt; adevaratele casatorii sunt cele in care simti ca acela de langa tine e cel care trebuie sa fie langa tine. Nu cele asteptate, ghidate, influentate de lumea din jur, nici cele tarzii, cand e vremea. Nu exista o vreme anume. Si ar trebui ca fericirea si uniunea sufletelor sa aiba loc atunci cand e mai voluptoasa fericirea ce te duce cu gandul la celalalt.

Si acest lucru nu mi se intamplase decat cu o singura persoana in viata. Cu persoana care-mi facea timpul sa treaca fara ceas, el cu care stateam ghemuita in canapelele din cafenea si rasfoiam pana tarziu reviste de arta, el cu care pictam totdeauna peretii mansardei, el cu care beam la nesfarsit ceaiuri cu lamaie si miere sau gin si apoi adormeam pe covor intinsi ca niste copii obositi de la prea multa joaca.

El era inceputul si finalul oricarei alte posibile relatii, cel care a insemnat ceea ce nimeni nu ar mai putea insemna vreodata pentru mine. Astfel ca aflandu-ma in locul in care imi petrecusem cele mai multe seri cu el, cititnd, scriind, vorbind despre toate nimicurile si rasfoind pagini intregi din nekermane, nu am putut spune "da" unui altul. Nu cred in iubirea asta, nu cred in relatiile care se intampla asa, pe cunoscute si treptat placute. Cred in iubirile mari, arzatoare si nesfarsite. Cele care dureaza mai mult decat cei trei ani emblematici (caci se spune ca dragostea dureaza trei ani). Si am spus "nu", cu gandul la acela de la care as fi putut accepta vreodata o cerere in casatorie. Unii oameni nu cunosc niciodata iubirea adevarata. Altii o cunosc o singura data, inca de la varste fragede cand nu inteleg ce li se intampla exact si incearca sa dea o definitie sentimentului care-i coplesesc. Asa eram noi doi. Am stiut ce s-a intamplat de la inceput. Si stim si astazi. Faptul ca nu suntem impreuna in momentul de fata nu inseamna nimic. Ne intalnim totdeauna, fara sa stabilim dinainte, in parcuri, pe strada, in autobuz, in tren, la teatru sau pe cele mai ciudate drumuri. Nu trebuie sa-l caut. Nici el nu trebuie sa o faca. Plecam departe de orasul nostru tocmai pentru a nu ne vedea uneori. Si fara sa stim alegem ca destinatie acelasi oras. Asa ne intalnim in tren.

Acolo ne salutam cu ochii plecati si din salutul nostru nu se inteleg toate literele. Niciodata. Dar nu conteaza. Ajunsi acolo, ne gandim cu orele cam unde ar locui fiecare, ne cautam cu disperare pe strazi, nu ne intalnim. Unul dintre noi, de cele mai multe ori eu, decide sa plece inapoi acasa. Si la urcarea in tren apare si cel de-al doilea. El. Si ne amuza. Radem. ne intoarcem acasa si din nou coincidentele se tin lant.

O cerere in casatorie venita de la cineva care considera ca "a venit momentul" nu ma intereseaza. Nu cred in obligatiile sociale, nici in presiunile celor din jur si cu atat mai putin in dorintele lui de a intra in randul lumii.

Eu cred in iubirea mea si a celui care a pus, fara sa vrea, bariere intre mine si orice alt barbat care va veni. Iar eu am intarit barierele. Il iubesc si intr-un fel in care nu multi inteleg, ma iubeste. Ne iubim intr-o maniera inexplicabila. Suntem ca magnetii care se resping si se tem unul de celelalt, si totusi se atrag.

Nu puteam trai langa altcineva gandindu-ma la el. La plimbarile interminabile, la restaurantele mici de pe margina drumului, la serile in care barfeam literatii sau ne certam pentru teoriile lui Nietzsche, la mainile lui cu degete lungi si albe, la daruirea noastra aparte, care implica o mai mare dragoste sufleteasca decat fizica.

 

Sunt in curand zece ani in care vietile noastre au trait permanent pentru a se imbina. Si au reusit uneori. Nu mi s-a intamplat niciodata mie asta. Am avzut-o in filme, am citit-o in carti, dar niciodata nu am fost eu personajul principal. Asa spune el...

Si eu spun la fel. Si-atunci cum era sa accept o cerere in casatorie a unui om care nu a reusit sa dezlege aceste multe amintiri si coincidente cu un altul ? Nici macar nu-mi mai explicam ce cautam langa el.

Probabil tocmai dezlegarea asta o cautam. Dar nu o doream. Si poate ca de asta exact nu s-a implinit. Nu mai incerc sa fug de coincidente, pentru ca ele nu exista de fapt. Cred ca nu fac decat sa fug de soarta. Si atunci cu atat mai mult ea te urmareste.

Atunci cand am fugit de asta am ajuns aici unde sunt astazi. In aceeasi cafenea, cu o cerere in casatorie pe care mi-ar fi placut sa o primesc din partea celui pe care-l lasasem adanc in memorie, dat uitarii. Fara rezultat insa...

Acum, cu toate intalnirile intamplatoare (sau nu), cu toate drumurile si biletele care ni se dau in acelasi compartiment, ca si cum casa de bilete ar sti tot si ar face-o intentionat, cu toate locurile care ne aduc impreuna inca si cu toate privirile care ne spun de fiecare data cand ne intalnim ca intre noi nu exista timp, eu stiu ca o iubesti pe ea. Sau ca incepi sa o iubesti. Cata ironie si cat sadism e cand ne intalnim impreuna toti trei si ne prefacem ca nu ne cunoastem. Sau cand ne salutam tacut, infundat si ea ramane cu capul intors pentru lamuriri.

Am inceput sa ma mut din compartiment pentru ca deja nu-mi mai place cum ne saboteaza pana si CFR-ul. In plus, nu vreau sa ma familiarizez cu parfumul ei si nici sa-i retin trasaturile. Ma gandesc chiar sa-mi cumpar masina, cu riscul ca tu ai fi primul care mi-ai face cu mana.

Nu stiu cand lucrurile vor intra in normal. Probabil atunci cand amandoi vom accepta ceea ce traim si nu vom mai cauta sa ne dam uitarii in conversatii indelungi cu alte persoane.

Voi incerca sa rezist mai mult de jumatate de minut in aceeasi incapere cu tine. Dar nu garantez nimic cata vreme tu inca mai cauti privirea mea.

Cred ca totul va incepe in momentul in care ii vom lasa pe cei de langa noi sa plece din jocul asta in care ei sunt pierzatori inca de  la inceput. Eu voi incepe de acum, cand ma ridic de pe canapeaua din cafenea, las inelul pe masa si plec spre a te intalni pe tine in drum.

Nota obtinuta:
8 (6 voturi)
2575 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Sorina-Corneanu Luni, 12 Septembrie 2011

Etichete pentru acest articol:

iubire, dragoste, sentimente, coincidente, suflete, cuplu



S-ar putea sa va intereseze si:

Stela Alba a deschis ochii ei calzi si a privit peste lume. In fata ochilor sai nu a [..]
citeste si comenteaza
Tu pui drag. Vreau sa-mi spui cum ti-ai dori sa fie acest craciun pentru tine. Am aflat [..]
citeste si comenteaza
Anul Nou este unul dintre cele mai asteptate evenimente din an. Prin urmare, daca nu ai [..]
citeste si comenteaza
Se spune ca fiecare dintre noi avem undeva in lume un suflet pereche si ca numai cu el [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Nici n-a iesit bine soarele ca au si iesit la plimbare decolteurile si fustele vaporoase. Si este [..]
citeste si comenteaza
Fiecare dintre noi avem propria perceptie asupra frumusetii si feminitatii si asta este foarte [..]
citeste si comenteaza
Cine spune ca orasele de provincie sunt moarte, plictisitoare si lipsite de orice forma de [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate