Momente in viata cand ne intrebam: incotro?

Vine un moment in viata, cand ne intrebam “incotro”? In gand, in soapta si mai apoi cu voce tare in speranta ca urechea noastra va auzi mai bine gandul nostru, ca il va intelege, ca va gasi raspunsul.

Cutam apoi raspunsul la altii, dar in zadar, nu exista raspunsul corect sau raspunsul general valabil, ci doar raspunsul tau. Numai ca acum nu il ai. Si ti-e frica, ti-e frica ca poate il vei afla prea tarziu! Ce poti face?!

Logic! Sa cauti! Dar unde?! Si incepi: imi lipseste ceva? Sunt oare fericit? Dar ce este fericirea, de fapt? Aaaah, nu, alta intrebare! Am deja una fara raspuns! Sa ramanem la ea pentru moment.

Deci da, sunt fericit, presupunand ca asta este fericirea si nu, nu imi lipseste nimic.Si atunci? Din nou si de ce ma intreb "incotro"?

Stiu! A, nu, nu, raspunsul il stiu. Stiu de ce ma intreb "incotro". M-am trezit intr-o zi, si nu demult, ca am crescut ca am devenit adult ca nu mai sunt copil, cand naiba s-a intamplat asta?! Si-atunci daca am "crescut mare" nu se presupune ca ar trebui sa stiu "incotro"? Nu se presupune ca ar trebui sa fi deslusit lucrurile? Si daca sunt "mare" de ce parintii mei ma trateaza la fel? De ce mama inca imi spune sa ma imbrac gros, de ce eu simt nevoia sa ii ascund ca fac lucruri de "oameni mari"?

Pentru ca urmam un model, un pattern cum ar spune americanii; si ei fac la fel, si parintii lor au facut la fel si la fel facem si noi.

Treaba asta cu "oamenii mari" de fapt este o mare minciuna, nici "oamenii mari" habar nu au care este treaba, habar nu au "incotro", fac doar ceea ce au invatat, cum au invatat si cei mai multi dintre ei au si uitat de ce fac ceea ce fac. Au devenit niste roboti prinsi in rutina zilnica, prinsi de lupta de a urca sus fara ca macar sa stie ce se afla acolo sus.

Haideti sa ne oprim pentru o clipa, pentru o clipa in fiecare zi, doar una in care sa ne bucuram de gustul unei inghetate de mirosul unei flori, de zambetul unui copil. Ce, suna prea siropos? Prea romantic, idealist, cum vreti sa ii spuneti?

Eu ii spun realitate! Cand este ultima oara cand ati privit-o cu adevarat?

Eu ma opresc de tot. Ma opresc sa privesc. Nu ma mai intreb "incotro" pentru ca stiu deja: incotro duce drumul.

Un articol de: Cristina Elena Necsoaica

Nota obtinuta:
9.1 (15 voturi)
2824 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 16 Ianuarie 2012

Etichete pentru acest articol:

momente, stil de viata, ganduri, jurnal



S-ar putea sa va intereseze si:

Dragii mei, va scriu de pe acum, de cand sunt inca un om bun, neacrit de viata si de [..]
citeste si comenteaza
Am descoperit ca timpul nu trece repede, daca stii sa profiti de el. Am invatat ca [..]
citeste si comenteaza
De fiecare data cand vine toamna, resimt o bucurie naiva de copil. Chiar daca este mai [..]
citeste si comenteaza
Intotdeauna am spus ca, daca as fi ales mult mai inteligent, m-as fi indreptat catre [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Daca nu iti mai face placere sa pleci spre serviciu, nu mai ai chef de munca si domeniul nu te mai [..]
citeste si comenteaza
Inainte de a trece la pasul mai serios, anume cel al unei casatorii, traiesti un basm romantic, o [..]
citeste si comenteaza
Father's Day was officially made an international celebration on June 19, 1910 as a complement to [..]
citeste si comenteaza
Stiu ca iti vin in minte toate preparatele pe baza de lactate, dar trebuie sa spui stop! [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate