Momente in viata cand ne intrebam: incotro?

incotro

Vine un moment in viata, cand ne intrebam “incotro”? In gand, in soapta si mai apoi cu voce tare in speranta ca urechea noastra va auzi mai bine gandul nostru, ca il va intelege, ca va gasi raspunsul.

Cutam apoi raspunsul la altii, dar in zadar, nu exista raspunsul corect sau raspunsul general valabil, ci doar raspunsul tau. Numai ca acum nu il ai. Si ti-e frica, ti-e frica ca poate il vei afla prea tarziu! Ce poti face?!

Logic! Sa cauti! Dar unde?! Si incepi: imi lipseste ceva? Sunt oare fericit? Dar ce este fericirea, de fapt? Aaaah, nu, alta intrebare! Am deja una fara raspuns! Sa ramanem la ea pentru moment.

Deci da, sunt fericit, presupunand ca asta este fericirea si nu, nu imi lipseste nimic.Si atunci? Din nou si de ce ma intreb "incotro"?

Stiu! A, nu, nu, raspunsul il stiu. Stiu de ce ma intreb "incotro". M-am trezit intr-o zi, si nu demult, ca am crescut ca am devenit adult ca nu mai sunt copil, cand naiba s-a intamplat asta?! Si-atunci daca am "crescut mare" nu se presupune ca ar trebui sa stiu "incotro"? Nu se presupune ca ar trebui sa fi deslusit lucrurile? Si daca sunt "mare" de ce parintii mei ma trateaza la fel? De ce mama inca imi spune sa ma imbrac gros, de ce eu simt nevoia sa ii ascund ca fac lucruri de "oameni mari"?

Pentru ca urmam un model, un pattern cum ar spune americanii; si ei fac la fel, si parintii lor au facut la fel si la fel facem si noi.

Treaba asta cu "oamenii mari" de fapt este o mare minciuna, nici "oamenii mari" habar nu au care este treaba, habar nu au "incotro", fac doar ceea ce au invatat, cum au invatat si cei mai multi dintre ei au si uitat de ce fac ceea ce fac. Au devenit niste roboti prinsi in rutina zilnica, prinsi de lupta de a urca sus fara ca macar sa stie ce se afla acolo sus.

Haideti sa ne oprim pentru o clipa, pentru o clipa in fiecare zi, doar una in care sa ne bucuram de gustul unei inghetate de mirosul unei flori, de zambetul unui copil. Ce, suna prea siropos? Prea romantic, idealist, cum vreti sa ii spuneti?

Eu ii spun realitate! Cand este ultima oara cand ati privit-o cu adevarat?

Eu ma opresc de tot. Ma opresc sa privesc. Nu ma mai intreb "incotro" pentru ca stiu deja: incotro duce drumul.

Un articol de: Cristina Elena Necsoaica

Nota obtinuta:
9.1 (15 voturi)
2571 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 16 Ianuarie 2012

Etichete pentru acest articol:

momente, stil de viata, ganduri, jurnal



S-ar putea sa va intereseze si:

E furtuna. Si afara, si in suflet. Ploua. Si afara, si pe obraji. Ma gandesc la tine si [..]
citeste si comenteaza
Misterul unui secret. Curiozitatea ce il face de neatins. Zambetul celui care il poseda. [..]
citeste si comenteaza
Avem pretentia schimbarii mentalitatii pentru ca suntem in secolul 21 (cliseul social), [..]
citeste si comenteaza
Draga, trecutule, Iti scriu acum, dupa indelungi ezitari. Iti scriu pentru vremea in [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

De multe ori poate iti amintesti ce spunea bunica ca inseamna un vis anume, si adesea poate te [..]
citeste si comenteaza
Un vechi proverb latin spunea ca "toti oamenii vor sa aiba sanatate, dar, de cele mai multe [..]
citeste si comenteaza
Ti-ai asigurat casa? Sti ce riscuri acopera o asigurare? [..]
citeste si comenteaza
Multe femei isi schimba stilul de viata, fie ca lasa in urma o "viata corporatista" [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate