Atentie, se ia! Emotii de gravida

burtica_bebe_gravidal

Cu siguranta cea mai frumoasa perioada din viata unei femei este cea in care este insarcinata, nimic nu se compara cu emotiile si sentimentele atat de coplesitoare. Chiar daca ia in greutate, chiar daca se misca mai greu, o gravida emana lumina si caldura.

Daca mediul in care traieste este unul favorabil, de exemplu ii este alaturi sotul, familia si in general, lucrurile sunt asezate cat de cat la locul lor, femeia gravida simte nevoia sa impartaseasca toata bucuria pe care o simte. Trecand prin aceasta experienta, as vrea sa va spun si voua cateva lucruri pe care le-am constatat.

In ziua de astazi, ca rezultat al unei generatii de mame, ce a vrut sa propage ideea ca femeile trebuie sa aiba mai intai cariera, sa fie independente si sa aiba urmasi mai tarziu, dupa varsta de 30 de ani, noi parca am vrut sa le facem in sac, asa ca am contribuit la adancirea prapastiei dintre generatii. Astfel, astazi am foarte multe prietene si foste colege de scoala, liceu si facultate care deja se gandesc sa faca al doilea copil. De unde pana mai ieri, sustineam sus si tare ca noi nu ne dorim sa schimbam scutece si vrem sa fim libere, sa facem ce vrem, peste noapte, ne-am trezit ca cea mai mare dorinta a noastra este de a avea un copil. Si ne-am dorit atat de tare, incat unele dintre noi au facut analize peste analize si tratamente ce se intind si pe cativa ani. Daca se intampla sa fim prima din cercul nostru de prieteni care ramane insarcinata, celelalte doamne si domnisoare ne felicita si se bucura pentru noi, dar mai intotdeauna sunt si voci care parca incearca sa se convinga singure ca ele nu vor face copil, ca sunt prea tinere, mai rau de atat, am auzit si cazuri in care una dintre prietene o intreaba pe gravida daca il pastreaza. Intrebarea pica precum o bomba si tu, ca gravida, realizezi toata situatia si iti dai seama ca de fapt undeva in sufletul lor isi doresc si ele sa aiba o burtica mare la purtator, dar nu sunt maritate sau nu au un partener care sa-si doreasca acelasi lucru, o situatie financiara care nu le permite sa faca acest pas si asa mai departe si tu nu vrei sa adancesti rana pe care persoana cealalta o are deja, asa ca incerci pe cat posibil sa te abtii de la comentarii rautacioase si sa te infranezi putin din toata exaltarea pe care o simti. Surpriza de abia acum vine. Din experienta proprie, exact acele persoane pe care le-am vazut ca fiind inversunate si sustinand ca ele nu isi doresc, in cateva luni, le vezi ori maritate, ori maritate si deja gravide, ori sar peste pasul unu si trec direct la pasul doi. Si acum imi aduc aminte cum discutam cu prietena unui amic, la o plimbare in mall si ii povesteam cum e sa ai copil, dar fara sa incerc s-o conving. Pur si simplu ii prezentam faptele asa cum sunt, obiectiv, cu bune si cu rele. Intr-o saptamana, aud de la prietenul ei ca ea i-a dat ultimatum si i-a spus ca daca intr-un an de zile nu fac un copil, se desparte de el. El era tare descumpanit pentru ca nu se asteapta la acest lucru, se considera inca tanar, voia sa se distreze, se cunosteau de un an se zile, el avea 26 si ea 32. Nu intelegea cum de o femeie se poate schimba peste noapte. Peste putin timp, acelasi lucru l-am auzit de la niste prieteni, care sunt de aceeasi varsta, au 25 de ani si sunt impreuna de 7 ani, dar necasatoriti. Ea este atat de dezamagita ca el nu face pasul urmator, incat se gandeste serios sa isi schimbe viata cu totul, sa plece in alta tara, singura. O alta prietena inversunata, care nu voia nici in ruptul capului sa-si asculte sotul atunci cand acesta aducea vorba de copil, deja a programat o mica operatie pentru a demara proiectul “bebe”, iar o alta care spunea ca ea nu va face niciodata un copil, stand intr-un apartament de doua camere, sarbatoreste deja cele sapte luni ale micutei ei printese si as putea sa continui asa cu multe alte exemple.

Ideea este ca nu ai cum sa te minti singura. Chiar daca intial nu vrei, pana la urma iti vei dori un copil, vei dori sa simti fericirea si implinirea unei gravide si apoi a unei mame. Dorinta se accentueaza atunci cand ai prietene insarcinate sau mame si tu nu poti face nimic ca sa inlaturi aceast lucru, perfect natural, pe care nu trebuie sa-l negi cu toata puterea, ca mai rau iti faci. Nici nu vei stii cand singura, vei cadea pe ganduri si vei realiza ca ceva lipseste si ca acel ceva nu poate fi suplinit nici de cariera, nici de bani, nici de orice altceva. Iar in momentul in care vei ramane insarcinata, vei descoperi ca noi, femeile, pentru aceasta suntem create, pentru a procrea si ca goana ta de pana acum dupa cariera, bani sau nebunia ta de a calatori si asa mai departe nu au reprezentat decat drumul pe care trebuia sa-l faci ca sa ajungi la aceasta destinatie finala. Nu-ti pot transmite acum, prin cateva randuri, ce sentiment te inunda si ce ganduri te cuprind atunci cand devii mama, dar iti pot spune sigur ca iti poti economisi energia si in loc sa negi, sa accepti pentru ca tot acolo vei ajunge si daca vei ajunge, te vei simti norocoasa.

Un articol de: Sorana Monica Ciovica

Nota obtinuta:
9.5 (14 voturi)
1761 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Sâmbătă, 20 Aprilie 2013

Etichete pentru acest articol:

gravida, insarcinata, dorinta bebe, dorinta copil, femeie insarcinata, femeie gravida


S-ar putea sa va intereseze si:

Testarea pentru o eventuala sarcina reprezinta cel mai emotionant moment pentru o femeie. [..]
citeste si comenteaza
Sarcina este un motiv de bucurie pentru tine si pentru intreaga familie, este o perioada [..]
citeste si comenteaza
Intotdeauna sarcina inseamna frumusete si bucurie, iar aceasta perioada deosebita din [..]
citeste si comenteaza
Este o analiza recomandata, de regula, femeilor peste 35 de ani, insa la fel de necesara [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Adevar si mit. In realitate, nu alimentele bogate in grasimi te ingrasa, ci acidul! Ce este pH-ul? [..]
citeste si comenteaza
Dragostea este respiratia cereasca a aerului din rai. Soarele s-ar stinge daca n-ar mai iubi [..]
citeste si comenteaza
Ti-ai cumparat un fond de ten, l-ai ales in nuanta potrivita tenului tau, iar acum vrei sa il [..]
citeste si comenteaza
„Daca ti-e frica de singuratate, atunci nu te casatori” Anton Pavlovich Chekhov [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate