Vocea cuprinzatoare

miley-cyrus-vorbind-la-telefon_be67eac5f000e1

Ai putea sa fi "cuprins" auzind numai o voce? Ai putea sa nu te mai saturi auzind-o si sa traiesti cu speranta de a auzi-o in permanenta, chiar si imediat ce ti-ai 'delectat' urechea cu cateva secunde inainte? Poti fi captivat instantaneu de un glas, fara a putea reda exact din componenta fizica a persoanei care ti-a glasuit, dar simtind cumva o privire a vocii, o privire calda, luminoasa, cuprinzatoare?

S-a intamplat de prima data de cand am auzit-o, afirmand din start ca a fost o dragoste la prima vedere, din care insa lipsea insasi actiunea de a vedea. Intr-un profil exista o poza,  dar vazand-o mi-ar fi dificil sa pot afirma ceva despre o trasatura dominanta a fetei, despre simetria ori asimetria ei inclusa, ori presupusa, ori de culoarea ochilor, ce-mi scapa de multe ori, pentru ca retin mai mult luminozitatea privirii. Si da, are o luminozitate aparte privirea ei, se vede si in poza ca parca surade in permanenta, insa vazand-o am constat aceasta si binenteles c-am retinut si culoarea ochilor pana la urma. Cu toate acestea, reprezentarea fizica sugerata a determinat un TOT din care a rezultat ca acest aspect nu-mi mai este atat de important.

Altadata, dimpotriva, fiind si un analist aiurea de convins, in general mi se desfasura un proces foarte indelungat pentru a-mi placea cineva, dupa cum si  poezia marelui poet, Eminescu: "il  vede azi, il vede maine/ astfel dorinta-i gata, / iar el privind de saptamani/ ii cade draga fata." Un proces in care puneam (mai mult sau mai putin constient) ceva dintr-o vorba inteleapta (parca nu cred ca sunt prea destept, insa am o atractie de nestavilit pentru niscaiva ceva intelepciune), un gest din care sa reiasa ca ar fi interesata de mine, dar, trebuie sa recunosc ca important lucru mi-ar fi fost aspectul acelei fete - ce in genere trebuia sa fie cuminte ca sa-mi placa si delectarea vederii ei - o mare "pasiune".  Analizand in continuare, procesul acum pare ca ar fi invers, atractia fiindu-mi pornita de la ceea ce avea mai mica importanta in general si-ntotdeauna, dar mai ales de la ceea ce nu a avut vreodata un rol major in a simti vreo afectiune - auzirea vocii!  Sa fii indragostit de-o voce? Hmm.  Ar mai exista comentarii cum ca barbatii nu simt si nu vibreaza decat daca vad ori mai ales daca ating??



Acel mic obiect numit "telefon" este problema....

De cum am auzit glasuind acea persoana la telefon mi-a placut de vocea ei. Mi-a placut de vocea in sine.  Mi-a placut de cum accentueaza fiecare cuvant cu o tonalitate aparte( pe / spre finalul cuvantului), parand ca si fiecare cuvant de legatura capata importanta lui intr-un context nefinit, ori definit intr-un caz mai impresionant decat daca l-as fi pronuntat personal. Uimirea m-a cuprinse involuntar inca de la inceput, ramanand tacut de multe ori ascultand-o, cazand in incantare si ma trezeam destul de dificil din ea atunci cand fata se oprea din vorbit. Spunea ca "iar vorbesc numai eu!", hmmm, draguta constatare, ziceam ceva de complezenta ori chiar apreciam faptul ca-mi place enorm s-o ascult, apoi iar incepea. "Actiunile" mele s-au perindat rapid de la simpla auzire, la ascultare, de la perceperea cat mai exacta a realitatii  Vocii pana la empatie. Si cate n-am empatizat! Chiar iubirile anterioare, trairile ei, fricile si necazurile mai ales, bucuria fiind imensa pentru ca ma imbogateam spiritual; era o bucurie spirituala! Ma "hraneam" atat cu bucuriile, fericirea ei ce era la trecut, dar mai ales cu tristetile ei (desi acum vindecata dupa o mare durere era oarecum vindecata si in stand by). 

Iubirea inseamna sa te imbogatesti cu trairile celuilalt, sa le simti, sa fii zdruncit si coplesit de necazurile ei. Da, deja o iubeam de la inceput crunt si cam fara cale de intoarcere! Pentru ca, desi n-as vrea sa exagerez chiar asa lamentabil cu acest aspect pot afirma ca desi primeam detalii din plin si nu trebuia sa fac personal decat un mic efort, totusi am un indemn involuntar de a cauta sa inteleg mai mult decat mi se adreseaza. La inceput, atunci cand categoric vorbea mai mult, oferind cumva un credit mare de incredere si cand taceam din cauza incantarii contemplative, se oprea din vorbit, nestiind cum sa-mi interpreteze tacerea. Era jenant. Ulterior, si-a dat seama c-o ascult, caci intotdeauna Vocea (chiar si atunci cand este ragusita) mai este acompaniata si de un auz aparte si atat de fin, incat imi distingea pana si usoara respiratie. Vocea-i delicata, auzul fin, percepandu-mi pana si suspinul subtil involuntar scapat in lunga-mi contemplare! Un suspin de incantare!


 Ar fi impropriu sa spun ca "vorbim", pentru ca nu este ceva asemanator, este diferit intr-adevar, dar comunicam, despre multe si nimic, despre posibil si imposibil. In orice caz, la actiunea de a vorbi nu pot concura cu ea. Are o inlantuire fantastica de lucruri intelepte si reale, ceea ce personal mi-ar fi un pic mai dificil sa abordez in limbajul vorbit, ma straduiesc insa. Nu acelasi lucru afirm despre ea, caci asta-mi decurge de la sine fara vreun efort suplimentar, iar rabdare am si cu cei care n-o merita, cu atat mai mult pentru cei merituosi. Oricum, parca stiu ca ascultarea este prima treapta spre o comunicare mai buna.

Mai exista si o alta comunicare mai presus de aceasta despre care orice fata, daca nu o cunoaste, cel putin o presupune!! Riscand sa ma repet, afirmam ca ascult (ma pot crede si personal), de multe ori ma surprind cazand in devotiunea Vocii, ascultand-o pur si simplu nemiscat momente intregi. Si, sunt cu atat mai mirat de mecanismele declansate ale memoriei mele cu cat prin asociere imi amintesc de asa de multe evenimente!  Nimicuri sunt acestea, insa, in comparatie cu impresionarea determinata de muzicalitatea Vocii, de claritatea vorbirii ei, de genul literar cum respecta orice semn de punctuatie, sugerandu-mi sa le si vad. Tonalitatea Vocii imi este cu atat mai evidenta cu cat accentueaza importanta lucrurilor spuse, intensitatea ei mai evidenta atunci cand aminteste despre un lucru neplacut ori nedrept, iar trairea afectiv/ emotiva manifestata prin opriri si prin diverse inflexiuni mai mult sau mai putin involuntare atunci cand infatiseaza un eveniment nefericit ori chiar sumbru nu-mi scapa niciunul, chiar de sunt "umbrit" de trairea personala. Dar cel mai mult si mai mult m-a fascinat logica ei si modul in care tinea sa clarifice orice aspect cumva un pic mai nelamurit din cauza datelor lipsa ori din cauza sugestiilor involuntare. Clarificarea, o alta ramura a "comunicarii eficiente", cuvant foarte des folosit chiar de ea. Ori ce au fetele mai mult decat baieti, este tocmai fapt, genul acesta de comunicare fiindu-le lor inactiv si, recunosc, ca multi chiar ca isi petrec vesnica adormire a ascultarii, adica nici nu spun, dar nici nu asculta, dar totusi a doua le-ar fi lor mult mai importanta.

 

Conducte, cai de comunicatie virtuale, imaginare, dar reale

Sunt cai de comunicatie multiple acum, dar ca imaginatia umana nu exista nimic! Imaginatia/ creatia - de fapt - a inventat si acest mijloc de comunicatie, acest mic obiect, care se incingea si el cand o auzeam, ce sa mai zic de "calea aerului", ce faciliteaza ca aceasta comunicare dintre noi sa aibe loc!  Mie unul insa imi creeaza parca un conduct imaginar de a auzi-o, chiar si atunci cand de fapt n-o aud propriu-zis. O aud in permanenta, continui sa vorbesc cu Vocea chiar si cand nu o faceam efectiv. Poate c-o fi Ecoul Vocii ori umbra ei draguta! Nu ca ar fi existat ceva negativ la ceea ce auzeam eu, ci la ecoul pe care Vocea si-l auzea in receptor. O umbra intunecata a vocii, o negura ca un ecou prelung, ca un lucru destul de stanjenitor. Un ecou afurisit ce revenea ori de cate ori refaceam convorbirea telefonica, mai mult chiar ca ecoul isi contura propria-i existenta prin gafaituri, ca si cand Ecoul Vocii isi autocreea in zone mai indepartate propriile-i suspine, daca as putea spune si asa parca mai pozitiv, fata de un lucru destul de nesuferit in timpul de pana acum al convorbirilor noastre (dovada ca acest guvern nu numai ca stie "sa taie" din salarii, dar stie sa si "adauge" acolo unde-i este necesar).

Timpul, cu exceptia inconvenientului de mai sus, "suferea" o modificare substantiala, ca si cand n-ar fi trecut deloc, dar trecea cu surprindere enorm de mult, dar nu simteam. Vocea a simtit si cand am facut o anumita miscare usoara in fond de a ma uita cum s-a scurs timpul, a crezut atunci ca.... Dar nu, eram mirat la culme de cum trecea timpul vorbind cu ea! Neavand senzatia de prezenta lui, de fapt timpul, chiar si spatiul erau ireale, reala fiind doar comunicarea noastra! Crezand doar de trecerea unor catorva minute, constatam cu stupoare ca de fapt timpul trecea cu orele, incat, chiar daca nu vorbeam zilnic la telefon, la un simplu bilant dupa prima luna de convorbiri spre exemplu am gasit 24 de ore vorbite!  A doua luna mai mult chiar! Stupefactia personala poate mi-o intelegeti, cand veti afla ca inainte uitam de telefon cu zilele, cautandu-l cu altul prin toata casa atunci cand imi aminteam de el.

 

Culpa...

Un sentiment de culpa ma pastea mereu si nu stiam exact. De la bun inceput stiam ca Vocea avea o relatie, "cum?" si "in ce fel?" nu-mi permiteam sa intreb, speram totusi sa fie un laitmotiv al Ei, in ciuda faptului ca sinceritatea ei imi era deja demult prea evidenta. Nu cutezam sa pun la indoiala niciun cuvant. Vinovatia mea se tragea tocmai din faptul ca "s-ar putea sa incurc ceva". O alta vina mi-o gaseam acolo ca nu paream prea sincer cu franturile mele de adevaruri, simteam ca ce comunicam nu era convingator, desi parca nu-i gaseam sensul, cum de vorbea atat cu mine si nu intervea nimeni si nimic? Misterul se prelungea, dar nu intrebam macar pentru a nu fi cumva presant, asteptam sa-mi zica singura, dar era un adevar care se lasa prea mult asteptat. Uneori se contrazicea chiar, zicand ca atunci cand merge acasa la ai ei, prieteni, cunostinte o deplangeau ca este singura si ceva se incurca mai mult! O alta vina: ca gaseam mereu motive pentru a o suna, gasind mereu subterfugii pentru aceasta situatie ("raspundeam" cumva la o nesiceritate inchipuita?), iar ea se lasa "cuprinsa" de motivatia ei de a clarifica mereu. Imi dadea dreptate zicand: "ai si tu dreptate Valerian"; si iar imi explica si iar nu intelegeam acest aspect! Incercam de fapt sa dreg situatia printr-o inchipuita oferta de amicitie neconditionata ori de un eventual altruism. M-am convins ulterior, cand acum aproape de un anumit timp am auzit o alta voce, alta, un pic mai slaba (probabil din cauza faptului ca era mai indepartata) si cam nesigura prin masura explicatiilor mi s-a parut; sa fi fost un copil dintre cei de care se ingrijea?  Si-am vazut culpa mea de unde se tragea. Ulterior, la o imperios necesara clarificare, mi-a spus ca cealalta voce a fost plecata in delegatie si ca a vrut sa-i faca o surpriza prin acea vizita neanuntata si chiar ca nu avea cum sa sune de acolo de unde se afla inainte, mai mult ca acum, intr-un timp apropiat  ii va vedea parintii lui.

Astfel, mi-am absolvit de orice vina, considerand ca prin actiunea de a asculta am oferit si eu ceva, ceva insignifiant, gratuit si nepretuit chiar, dar totusi ceva. In schimb, oferind acest "ceva" primeam de fapt mai mult. Adevarul insa, acela care m-a socat, frapat, interesat, obsedat, chiar nu l-am aflat niciodata! Clar este ca se schimba, ori era in delegatie prea multa vreme, ori in inconstanta totala!? Cu toate acestea, nu pot spune ca este doar un "accident virtual", ci a fost cat se poate de real, afectiunea traita a fost cat se poate de reala, "apropierea" si simtirea comuna pentru ca a fost si am simtit-o ca fiind intensa si profunda, o raza de soare in intuneric si un fir rosu incandescent, chiar incins si pe timp de zi, un mic paradis! Cea mai intensa traire de pana la acel timp, cumva dureroasa datorita irealitatii persoanei! Ei, si chiar a avut un sens, in ciuda faptului ca este inca un pic cam nedefinita total! Misterioase sunt caile Domnului si ale iubirii!

Un articol de: Valerian Mihoc

Nota obtinuta:
9.7 (15 voturi)
2395 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 08 Octombrie 2012

Etichete pentru acest articol:

iubire



S-ar putea sa va intereseze si:

Tristan si Isolda, Romeo si Julieta, Love story, Titanic, povesti de dragoste profunda, [..]
citeste si comenteaza
Dragobetele este sarbatoarea noastra a indragostitilor. De dragobete se spune ca daca pui [..]
citeste si comenteaza
Sunt anumite lucruri care ajuta la buna functionare a oricarei relatii. Comunicarea este [..]
citeste si comenteaza
Uneori este dificil sa ne dam seama care dintre parteneri iubeste mai tare si care se [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Sa vorbim putin despre cancer. Nu ca specialisti, nu teorie plina de cuvinte fara de inteles, ci, [..]
citeste si comenteaza
Testarea pentru o eventuala sarcina reprezinta cel mai emotionant moment pentru o femeie. Fie ca [..]
citeste si comenteaza
Deseori cuplurile trec prin anumite obstacole menite sa-i uneasca si mai mult sau nu. Se spune ca [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate