Si amintirile dor....(I)

sentimente_avantaje_o_eva

Cerul i se parea straniu, cu stelele curgand impreuna cu timpul. Doar luna schimonosita de stupiditatea, de rautatea oamenilor parea la fel ca in urma cu o luna. Isi cauta steaua norocoasa in Carul Ursei Mari...., dar steaua se stinsese o data cu trecutul ei. S-a asezat obosita in parcul pustiu si aducerile-aminte o invaluira. Era un inceput de primavara nerabdator, cu oameni grabiti si veseli, desi cerul parea mai trist ca cel de anul trecut. Cate o pasarea mai ofta pe-o creanga abia inmugurita si oful ei se-nalta spre ceruri in mii de cascade, obosind-o. Totul i se parea fumos, insa viata o chema in adancurile ei tumultoase, in cazanul acela urias in care mocirla si sublimul se contopesc continuu.

In acea zi imbietoare de primavara a simtit pentru prima oara cum in piept, in dreptul inimii, se implanta ca un cutit taios o durere adanca Doar pentru o clipa. Totul a inceput sa i se invarte in jur ca la „Roata norocului” si nu a mai stiut nimic. Asa a inceput lungul drum al noptii catre ziua. S-a trezit pe un pat de spital stramt, neprimitor, care ii dadea fiori reci. Albul din jur o durea, intristandu-i privirea si viata, fara a-si aminti cum a ajuns acolo.

Prin geamul deschis, primavara intra dusmanoasa, invingand-o. Floarea de malin capatase culoarea vinetie a neputintei si curcubeul- dunga cenusie a clipei fatale.Usa se deschide brusc si in rezerva intra doctorul Botez cu o suita galagioasa de studenti. Inalt, brun, cu mustacioara ingrijita, se apropie de patul ei. Ii ia mana firava si, cu gravitate, ii numara bataile inimii.

- Nu ai nimic Ela, nimic grav. Nu te speria..., peste cateva zile vei parasi spitalul. Deocamdata nu ai voie sa cobori din pat. Sa iei medicamentele asa cum te va sfatui sora.

S-a indepartat cu aceeasi distinctie rece urmat de grupul de studenti. Usa s-a inchis cu zgomot si-n urechi i-au sunat randurile de amintiri intunecoase ale anilor...

Aduceri-aminte, frica de necunoscut, teama din cauza starii de sanatate si, poate, putina neincredere in doctorul ce a trecut pe langa ea ca o naluca, o fac pe Ela sa ramana mult timp incordata, putin inspaimantata in aceasta cetate a durerii. In minte ii vin cuvintele lui Silviu: „ Adevaratii stapani ai lumii sunt doctorii, ei hotarasc dreptul la viata sau la moarte a oamenilor” Simtea lipsa lui Silviu. I-ar fi placut sa-i stranga mana ca altadata, sa-i mangaie parul cazut in valuri pe umeri si fata. Ochii ei au vazut ultima oara in privirea lui Silviu ceva nedefinit...oare ce? „Nu, nu.... la asta am sa ma gandesc mai tarziu” isi spunea Ela si un somn binevenit, ca un duh, i-a patruns in trup.

Zorii celei de-a doua zi au gasit-o pe Ela treaza, asteptand cu putina teama pe doctorul Botez. Era o sentinta in acel inceput de primavara si de zori de zi cand lumea invinge intunericul patrunzator si fara de sfarsit al neputintei.

Usa salonului s-a deschis intr-un tarziu si sora Maria ii spune sa se pregateasca pentru vizita. Doctorul, mai putin distant, cu privirea calda si buna, a pivit-o in ochi pentru o secunda si, acea secunda a insemnat pentru ea v e s n i c i e. Iarasi si-a adus aminte de cuvintele lui Silviu: „Doctorii sunt stapanii lumii”, intelegand ca trebuie sa aiba incredere in EL. Da, EL, doctorul devenise punctul de sprijin al existentei sale atat de fragile. I-a luat mana, ca in ziua precedenta, i-a numarat bataile inimii, spunandu-i pe un ton soptit, aproape indurerat:

- Starea sanatatii tale e mai deosebita, necesita un tratament special. Eu, doctorul, te voi ajuta. Voi face din tine Ela, cea din totdeauna: puternica, iubitoare, plina de viata.Doar atat a glasuit si Ela a auzit pasii indepartandu-se. S-a simtit paralizata. Creierul i-a devenit un vid enorm in care nu se puteau lega ganduri, fapte, amintiri. Un strigat de furie a pornit din interiorul trupului bolnav impotriva celui care a indraznit sa se amestece brutal in destinul ei de pasare calatoare, de crang inflorit. Strigatul i s-a amplificat asemenei unei explozii in lant care, ciocindu-se de peretii reci ai salonului, s-a intors ca un ecou multiplicat in mii de sageti, biruind-o.  

DESTINUL – acest drum intortocheat, seducator, chinuitor, luminos ca soarele, intunecos ca iadul, frumos ca o padure de mesteceni, d u r e r o s ca moartea unei caprioare sub coltii dusmanosi ai lupului...

DESTINUL ne poarta in corabia vietii ca pe o coaja de nuca aruncata in valurile tumultoase ale marilor, la discretia vanturilor sau uraganelor, a vartejelor din adancuri...

DESTINUL este mai degraba ales de Cel de Sus care picura un gram din puterea lui nemarginita in trupul nostru de lut. Ne da puteri de fiara haituita, frumusete de sirena, intelepciune de sihastru uitat de timpuri.

Ela gandea la toate astea cand in salon, spre surprinderea ei, intra doctorul.

- Ela, vreau sa am cu tine o discutie deschisa si, daca nu te superi, putin barbateasca. Sunt chirurg, cardiolog, obisnuit cu duritatile vietii, cu moartea... Viata, meseria, rautatea celor din jur, albul acestor pereti... Stii, Ela, saloanele ar trebui sa aiba alta culoare, culoarea

sufletului indurerat: violet sau caramiziu ca sangele care curge, dar ce vorbesc? Vreau sa am cu tine o discutie dura, chiar cruda....o suporti?

- Doctore, nu te cunosc, insa privirea deschisa, cutezatoare?, albul halatului si zambetul perceptibil de sub mustacioara, ma scuzi ca-ti vorbesc asa, imi da incredere in tine. Spune-mi adevarul numai pe jumatate, indulceste-l putin. Sunt grav bolnava? Hai, spune, te ascult.

 Doctorul Botez s-a apropiat de fereastra, a scos cu gesturi studiate o tigara, aprinzand-o fara graba. Dupa ce a tras cateva fumuri, vrand parca sa castige timp ca inaintea unei mari batalii, s-a intors cu fata spre Ela.

- Ela, inima ta este asemeni unei pasari cu aripile ranite care se chinuie sa mai faca cateva ocoluri inainte de a cadea zdrobita. Te-ai nascut cu o malformatie de inima. Din cauza accidentului, complicatia unei boli deja existenta, s-a agravat. M-am gandit mult asta-noapte si iti spun sincer, direct, pentru ca timpul ma preseaza, ca inima ta trebuie inlocuita. Este singura sansa pe care ti-o pot oferi, desi nu sunt un Dumnezeu. In urma cu doua ore a avut loc un accident de masina stupid, ca toate accidentele.... oare si viata noastra este stupida?.... si tanara a murit. Echipa noastra chirurgicala, procurorul, medicul legist, au obtinut acordul sotului ca inima sa-i fie recoltata in scopul unui transplant. Mihai, sotul victimei, a avut un moment de incrancenare in fata dorintei noastre de a lua din trupul sotiei sale, fiintei dragi, inima pentru a salva o alta viata. Am vazut pe chipul lui ceva dumnezeiesc, dintr-o data figura i s-a luminat, in jurul capului aparandu-i o coroana stralucitoare...., chipul devenindu-i icoana, iar privirea – lacrima.  

- Doctore, te multumeste credinta?

- Ela, ma linisteste icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate. E ceva magnific, imi da puteri nebanuite in fata oricarei nenorociri. Intru in biserica, ma asez in stratana din dreapta, la margine, si privesc icoana Maicii Domnului. Ochii Maicii sunt ca niste izvoare datatoare de putere, de incredere, de viata, au ceva bland, ceva ce nu poate fi definit, care ma face de-a dreptul supraom. Mainele Maicii au degetele lungi iti da o parte din puritatea si bunatatea ei. Ela, pentru mine cel mai odihnitor lucru, cel mai datator de energie, de curaj si de incredere, este sa privesc chipul Maicii Domnului cu Pruncul in brate in lumina stinsa a unui vitraliu. Am simtit ca Mihai a inteles mesajul nostru. Am recoltat inima introducad-o in banca de organe..., asteapta un nou trup pe care sa-l slujeasca cu devotament. M-am gandit ca meriti sa porti aceasta inima. Trebuie sa te hotarasti. Nu-ti cer un raspuns pe loc. Daca nu primesti esti sortita intunericului vesnic sau, poate, campului plin de verdeata si de lumina pe care ni-l promite Preasfantul Dumnezeu. Incuviintand, vei vedea din nou stelele luminand chipurile neostenite ale indragostitilor, vei zambi, vei iubi, te vei lovi din nou de rautatea oamenilor, vei suferi de frig si intuneric.... Hotaraste-te! Imi vei da raspunsul in acest plic: „da” sau „nu”.

Nu am putere, desi par un „dur” sa primesc raspunsul in fata. Echipa chirurgicala, sala de operatie, sunt ptegatite. Doar tu trebuie sa te hotarasti intre „a fi” sau „a nu fi”. 

Usa s-a inchis cu zgomotul straniu si crancen al durerii, amplificat de ecouri care se repetau in valuri obositoare si epuizante. Cine poate defini cu saracia noastra de cuvinte trairile Elei? Doreste cu adevarat o alta viata? O existenta mediocra, o facultate absolvita si un drum ratat. Iubiri trecatoare, clipe sublime alternand tot mai des cu mizeria vietii cotidiene. Ar fi un mod solemn, civilizat, de-a intoarce spatele acestei existente sau poate.... privirea doctorului, crisparea mainii cand tragea nervos din tigara, blandetea cu care i-a numarat bataile inimii...sunt toate un argument pentru „a fi”?

De ce a ales-o pe ea ca „primitor”? De ce tinuse doctorul sa-i precizeze ca lista „primitorilor” este mare, ca a depus eforturi in fata colegilor pentru a o privilegia? „Nu este nimic adevarat, isi spune Ela, sunt visuri si toata viata mea am fost o visatoare...”

Doctorul Botez continua:

- Si eu, Ela, sunt intr-un moment critic al vietii, tin mult la reusita acestei operatii. Doresc sa-mi intinzi o mana de ajutor.Ela se dadu cu greutate la marginea patului. Simtea ca se sufoca, ca era prea singura in acest Univers si in fata acestei alternative. Isi acoperi ochii durerosi cu mainele si din aceasta durere se iveste ideea (intrebarea) care, defapt, trebuia sa si-o puna de la bun inceput: inima cui a fost? Cine era omul care a incuviintat prevelarea inimii fiintei dragi?

Intrebari grele, fara inceput si sfarsit, se depanau in mintea Elei. Vrea sa ceara lamuriri despre „donatorul de inima” si despre el, Mihai. Doctorul Botez se plimba nervos. Desi erau zorii zilei, nu-si putea gasi linistea. Prin minte ii trec, precum nori dupa nori si valuri dupa valuri, imagini ale trecutului.

O viata searbada de copil sarac.... Doamne, ce grea e saracia! Iti lasa pentru toata viata inscrise, ca intr-un cod genetic, stigmate de care nu poti sa te desprinzi. Un liceu absolvit cu rezultate bune la invatatura, disciplinat, ordonat, prea oedonat si disciplinat.... La ce bun munca, disciplina, reusita...cand saracia, ca o rugina, macina sufletul facandu-te infirm pentru totdeauna? Ochii blanzi ai mamei ii apar in ceata, pana si icoana sfanta a mamei paleste. Doar saracia inceputului ramane treaza. Isi aminteste de un coleg de liceu care l-a intrebat odata:

- Ce vrei sa te faci, Sorine?

- Doctor ca sa am bani multi, multi bani!

Anii au trecut cu greutati, durereri si bucurii putine. Realizari a avut destule. Ajuns doctor, chirurg cardiolog, recunoscut ca bun specialist, cu stare materiala buna. Dar saracia....saracia patrunsa in oase, in constiinta, da toata viata o stare de infirmitate psihica, de indarjire, ce te face sa narui munti, sa pavezi oceane cu planete astrale, sa invingi. Oare Ela va accepta operatia!? Ii placea gingasia chipului ei, privirea speriata si cel mai mult il impresionase nerabdarea cu care astepta raspunsul…Se trezi din visare la auzul ascutit, nervos, al soneriei. Butonul rosu al salonului numarul opt, in care era Ela, se aprinsese. Cu pasi mici se indrepta spre acel strigat disperat in noaptea pustie, dureros de pustie.

- Ela, m-ai chemat? Te-ai hotarat?

- Doctore, m-am gandit si, te rog, sa-mi indeplinesti o dorinta: vreau sa cunosc amanunte despre binefacatoare si despre EL. Doctorul Botez tresari. Nu se asteptase la o asemenea intrebare. Amanunte nu cunostea... Era un caz obisnuit in specialitatea lui. Conta doar testele de histocompatibilitate ale „binefacatorului” si mai putin fisa personala. Lupta trebuia continuata. Il va gasi pe Mihai si ii va aduce Elei amanunte, lamuririi. 

Privind-o atent pe Ela, a simtit, mai mult ca altadata, ca trebuie sa traiasca.

- Bine, Ela, autosanitara il va aduce pe Mihai. Ii voi telefona ca sa ia tot ce te poate convinge ca EA merita sa traiasca prin tine si TU sa supravietuiesti prin EA.

 

Lucretia Ionescu Buiciuc

Nota obtinuta:
0 (0 voturi)
1426 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: FemeiaStie Joi, 09 Septembrie 2010

Etichete pentru acest articol:

roman, amintiri, sentimente



S-ar putea sa va intereseze si:

Viitor nestiut, prezent schimbator, insa trecutul este doar unul, ramane acelasi, ca un [..]
citeste si comenteaza
Speram candva sa il regasesc si sa ii reamintesc clipele unice pe care le-am trait [..]
citeste si comenteaza
’’ Cand esti tanar nu ai decat un singur vis: sa salvezi lumea’’, spunea Paulo [..]
citeste si comenteaza
Multe lucruri incep cu un vis. La fel, si aceasta carte s-a nascut intr-un vis. Dar de [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Femeia stie despre proprietatile curative ale ceaiurilor traditionale: musetelul si teiul sunt [..]
citeste si comenteaza
Cauza constipatiei este, de cele mai multe ori, intarzierea prezentarii la toaleta atunci cand [..]
citeste si comenteaza
Jean Constantin, o pata de culoare in cinematografia romaneasca. [..]
citeste si comenteaza
Sa fim femei este cea mai grea meserie pe care o avem, munca noastra la birou, cele 8 ore pe care [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate