Cum poti sa iti revii dupa tragedii?

dragoste_de_parinti

De multe ori in viata pierdem persoane dragi noua, dar cum putem sa trecem peste? Sau cea mai mare intrebare, trece vreodata durerea si golul pe care le simtim? Nu stiu daca este vreun raspuns corect la intrebarile mentionate.

 

De-a lungul vietii cunoastem multi oameni, legam prietenii, avem colegi de scoala sau de serviciu, persoane pe care ajungem sa le indragim. Dupa un timp ne indragostim, ne vedem de viata noastra si poate uitam de cei care au fost cu noi inca de la inceput.

Uitam de dragii nostrii parinti si bunici. Avem impresia ca vor fi mereu acolo, ca va fi acolo mereu un “maine” sau un "mai tarziu" in care le putem spune sau arata ce simtim. Din pacate nu este asa.

 

Prima pierdere - bunicul

Bunicul ducea o lupta grea cu cancerul de 6 ani cand s-a stins, desi era de asteptat si credeam ca sunt pregatita pentru acel moment si mi-am luat si ramas bun… Nu, nimic nu m-a putut pregati pentru momentul in care mi-a facut cu mana pentru ultima data si a inchis incet ochii parasind aceasta lume, persoana care m-a invatat sa ma dau cu leaganul, sa nu imi fie frica de zmei si ma tinea de mana nopti intregi, sa ma dau cu patinele, cum sa culeg strugurii, si multe altele, nu mai era, a plecat.

Am vazut cum lucrurile materiale nu mai au valoare, ci doar cei dragi conteaza. Poate pare greu de crezut, dar am realizat ca as putea sa am toti banii si toate lucrurile bune din lume, dar daca nu sunt langa mine persoanele care imi sunt impotante, restul isi pierde farmecul. Stiu ca ei vor fi mereu acolo, chiar daca nu fizic. Mi-am amintit cum a fost o data, plin de viata si il vedeam mereu puternic si vesel, pregatit sa ma invete lucruri si jocuri noi, sa imi spuna povesti despre vremurile trecute, dar acum era doar un corp slabit si trist, deja fara suflare…

Stiam ca asa este mai bine pentru el, ca nu pot fi egoista sa ii cer sa ramana cand suferea atat de mult. Am simtit mereu cat de mult m-a iubit si este ciudat ca, desi el nu mai este, acel sentiment nu a disparut.

 

A doua pierdere - tatal

La nici 6 luni dupa “plecarea” bunicului, m-a pandit alta pierdere enorma.

Parintii mei au fost divortati de foarte multi ani, desi am pastrat legatura cu tata, nu eram foarte apropiati. Desi nu eram suparata pe el pentru nimic, o perioada de cativa ani nu ne intalneam des pentru ca pur si simplu consideram ca nu stiu ce am putea povesti. Credeam ca nu ma va intelege si imi era frica ca poate ma va critica.

Insa in ultimele luni inainte de nefericitul eveniment s-a schimbat situatia, ne intelegeam mai bine ca oricand, simteam ca e singurul care ma sprijina si ma asculta. De ziua mea de nastere ne-am intalnit ultima data, imi spunea ca isi doreste nepoti si desi are probleme cu inima vrea sa se ingrijeasca pentru a putea sa ma ajute pe viitor. Nu stia ca peste scurt timp nu isi va putea onora promisiunile.

Am incercat sa il sun inainte de sarbatorile de Craciun, sa ii urez sarbatori fericite, dar din pacate zile la rand nu mi-a raspuns la telefon, incepeam sa imi fac griji, dar fiind prinsa la serviciu nu mai ajungeam sa trec pe la el. Intr-un final, in seara de Revelion am reusit sa merg la el, dar imaginea care m-a asteptat a fost una horifica - l-am gasit pe jos, in baie, fara suflare.

Cei de la ambulanta mi-au spus ca cel putin de doua saptamani s-a dus din cauza unui stop cardiac. Nu imi venea sa cred, asta inseamna ca dupa 9 zile dupa ziua mea de nastere el s-a dus si faptul ca nu mai este ... parca nu realizam ce se intampla. In seara de Revelion a trebuit sa aleg sicriul si toate celelalte detalii pentru inmormantare.

Totul era parca scos dintr-un film cu un scenariu prost, parca nu eram eu, a fost ca si cum privesc totul de afara. Tata nu mai e? A stat neinsufletit pe gresia rece din baie 12 zile pana l-am gasit? Nu se poate, nu mi-am luat ramas bun,  a spus ca va avea grija de el si de viitorii nepoti. Cum? De ce? Cand? Poate daca eram acolo... Poate nu se intampla. Doar aceste lucruri le aveam in minte luni la rand.

 

Trecerea peste dificultati, nu inseamna uitare

Timpul a trecut repede si silentios, nu imi venea sa cred ca am pierdut doi barbati importanti din viata mea intr-o perioada atat de scurta. Era ca si cum nu voiam sa accept.

Dupa multe nopti nedormite, izolarea de restul lumii, de familie si prieteni m-a facut parca mai trista si sa simt durerea mai intens. Credeam ca nu mai am nimic, doar golul sfasietor. Dar realizand ca asa nu se mai poate, sunt prea tanara sa imbatranesc si sa ma amagesc in continuare, am iesit din cochilie gandindu-ma ca nici bunicul si nici tata nu ar fi vrut ca eu sa traiesc asa, ci ma vroiau descurcareata si puternica. M-a ajutat si faptul ca am visat cu amandoi lucruri bune. Mi se spunea ca poate au venit sa isi ia la revedere. In vis, erau in alb, spuneau sa sunt fericiti si sa nu imi fac griji, totul va fi bine. Acel vis parca mi-a dat putere, stiam ca sunt intr-un loc mai bun si ca ne vom intalni din nou candva.

M-am imbarbatat si am inceput sa ma apropii din nou de ceilalti membrii ai familiei, sa ies din nou cu prietenii, sa le povestesc totul, era ca si cum imi luam o piatra de pe inima si dau drumul durerii pe care o simteam. Nu stiam ca atat de mult ajuta faptul ca nu tin in sufletul meu totul umpland in acelasi timp golul pe care il purtam mereu. Analizam natura, si tot ce ma inconjoara si doar gandul ca ei de acolo de undeva din cer au grija de mine mi-a dat putere sa merg mai departe, sa invat lucruri noi, sa cunosc oameni noi, sa incerc sa ii fac mandrii de mine.

 

Am putut sa trec peste...

Insa aceste lucruri nu inseamna ca i-am uitat, de multe ori merg la cimitir si stiu ca suna ciudat, dar in sinea mea vorbesc cu ei, si sunt sigura ca ma asculta. Poate e un gand copilaresc, dar acum stiu ca am mai multi ingeri pazitori.

Aceste intamplari m-au facut sa apreciez viata cu bune, rele, sa merg mai departe si sa ma ridic orice s-ar intampla. Sa am puterea, intelepciunea si curajul necesar pentru tot ce urmeaza.

Din pacate in viata totul este trecator, de aceea sugerez tuturor sa apreciati orice vi se ofera, sa fiti puternice!

Chiar daca pare totul ruinat, mereu va fi ceva sau cineva care va va oferi mai multa speranta si  ajutor decat credeti.

In adancul sufletului avem totul, trebuie doar sa invatam cum sa il deschidem. Nimic nu trebuie sa ne stea in cale.

Avem doar o viata si trebuie sa ne bucuram de ea, sa invatam, sa ajutam, sa apreciem si cel mai important , sa iubim.

 

Un articol de: Teodora Gheorghe

Nota obtinuta:
10 (5 voturi)
1788 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Vineri, 11 Mai 2012

Etichete pentru acest articol:

sfaturi, cum sa trecem, depasim, durere



S-ar putea sa va intereseze si:

Fericirea e ca un ceai fierbinte. Dispare la fel de repede ca si racirea lui. Si putini o [..]
citeste si comenteaza
Oamenii din ziua de azi te grabesc. Te grabesc de la realitatea ta te repezesc cand iti [..]
citeste si comenteaza
Cred ca fiecare dintre noi s-a gandit macar o data la ce ar face daca ar fi macar pentru [..]
citeste si comenteaza
Indiferent de ceea ce faci, esti femeie, o femeie ce a luptat cu greutati, o femeie ce [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

O afectiune a tiroidei, din ce in ce mai intalnita in prezent, este hipotiroidia. Este o boala care [..]
citeste si comenteaza
In completarea listei “Ce mai citim zilele astea”, dar fara sa o inchid, vin cu o propunere [..]
citeste si comenteaza
Toate femeile au putere. Acest lucru este un fapt. Insa la fel este si faptul ca pentru a-si [..]
citeste si comenteaza
Doriti sa va petreceti serile de toamna intr-o atmosfera placuta, vizionand un film bun? [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate