Ce loc ocupa in viata noastra persoanele dragi?

Ce loc ocupa in viata noastra persoanele dragi astazi, cand viata inseamna alergatura, lupta cu timpul si pentru „nu stiu exact ce”?

Lupta pentru un renume, pentru un job mai bun, pentru mai multi bani, pentru cariera? In aceasta lupta pentru bucuriile aparente si atat de efemere, ce loc mai ocupa in viata noastra persoanele dragi?

Desi teoretic ele sunt cele mai importante, practic, atunci cand vine vorba de timp alocat lor, bucurii impreuna si alegeri, ajung mereu pe al doilea plan sau deseori chiar pe al treilea. Pentru ca timpul este scurt, este putin, nu ne permite jobul sa ne impartim, nu avem zile libere, nu indraznim sa cerem sefului o zi libera pentru un om drag, banii nu ajung si viata sociala, in afara celor dragi devine, desi am spune ca nu, cea mai imprtanta.

In teorie multe se pot spune, dar in practica toti cei dragi raman intr-un colt si asteapta ca o zi din 100 sa le dedicam lor. O zi, maximum doua, la cateva luni, petrecute cu ei.

Nu mai avem timp sa raspundem prietenilor la telefon sau sa facem dar pentru a le spune ca ”nu pot sta mult”, nu pot vorbi sau nu ne putem intalni, nu mai avem timp pentru micile bucurii personale si nu mai spun de cat timp mai alocam parintilor nostri care ne vad poate de doua ori pe an.

Intotdeauna m-am intrebat, privind in jur, de ce este mai usor sa le spui celor care sunt parte din viata ta, cu adevarat NU POT, decat sa spui sefului tau NU POT. Raspunsurile au fost aceleasi intotdeauna: ”pentru ca ma da afara”, "pentru ca n-ar intelge”...si asa mai departe. Dar cei dragi ce ar spune? Dar parintii tai care nu te-au vazut de atata vreme si te suna, ce ar spune? Raspunsul. Clar, conis si sec a fost: ”asta e viata mea, ce sa fac”? Mama intelege, prietenii intelg, seful nu, important este ca pe el sa il pui pe primul loc, nu pe restul. Pentru ca el te plateste.

Circula o reclama, nu-mi mai amintesc exact la ce, din pacate, care suna cam asa ”cel mai important lucru din viata ta e jobul”. Cred ca intr-o societate care nu-ti ofera nimic, dar te exploateaza la maximum, acest slogan este binevenit si necesar. Altfel, cine ar mai lucra zi lumina pe un slariu de 600-900 de lei sau in cazul celor mai noorocosi pe mai mult, dar niciodata suficient…

Putini. Poate nimeni. Indoctrinarea este necesara pentru mentinerea mentalitatii de turma: seful comanda, iar fara el, viata ta se sfarseste. Ajungi sa crezi ca viata si lumea se sfarseste sub amenintrea lui.

Nu mai este timp pentru cei dragi, lucrurile cu adevarat importante sunt vazute ca naivitate, pierdere de timp si lasate la coada. Poate candva va fi timp de ele. Dar oamenii nu asteapta, timpul nu sta in loc. Va fi un moment in care nu vom mai putea aloca timp pentru ceva ce nu mai exista, ce nu mai este in viata noasta si care a asteptat…ca seful sa permita o zi libera sau poate sa decida ca nu esti suficient de bun…

Pentru tine, ce este mai important?

Nota obtinuta:
10 (4 voturi)
1061 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Sorina-Corneanu Joi, 13 Martie 2014

Etichete pentru acest articol:

job versus viata personala, work life balance



S-ar putea sa va intereseze si:

Tuturor ni se intampla sa avem o zi proasta, in care sa nu ne mearga nimic. De dimineata [..]
citeste si comenteaza
Ni se intampla de multe ori sa fim “victimele” unor purtari mizerii din partea unei [..]
citeste si comenteaza
Fiecare dintre noi isi are propriul ei ritual de frumuseete…ne intalnim cu femei in [..]
citeste si comenteaza
Cat dureaza drumul pe care omul isi gaseste un sens? Cat timp si cati kilometri il costa? [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Amenajarea caselor mici este o problema? Este drept ca tuturor ne-ar placea sa avem case mari, [..]
citeste si comenteaza
Osho sustinea ca omul simte nevoia sa fie dorit si ca aceasta este una din principalele nevoi ale [..]
citeste si comenteaza
Nu degeaba se spune ca machiajul face minuni, dar ca el trebuie aplicat in asa fel incat…lipsa [..]
citeste si comenteaza
Cadouri altfel de Valentine's Day? Pentru ca oamenii sunt diferiti - si aceasta este foarte bine - [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate