Literatura din Dobrogea: Amelia Stanescu
Amelia Stanescu este una dintre autoarele dobrogene alaturi de nume ca Ion Rosioru, Dan Persa, Stefan Caraiman, Ovidiu Dunareanu, Constantin Novac, Iulia Pana si altii.
Amelia Stanescu s-a nascut pe 22 iunie 1974 la Constanta, si-a facut studiile liceale la Liceul „Mircea cel Batran“ din Constanta, in anul 1997 a absolvit Facultatea de Litere si Teologie, specializarea romana-franceza din cadrul Universitatii „Ovidius”, in anul 2007 a absolvit Stiinte Juridice, specializarea Drept la Universitatea „Spiru Haret” din acelasi oras. In anul 2006 isi ia doctoratul cu teza „Cioran si Occidentul” si este lector universitar doctor in cadrul Universitatii „Spiru Haret” din Constanta.
Opera Ameliei Stanescu are ca tema predilecta natura si iubirea, iubirea la malul marii fata de o persoana, cat si iubirea fata de cuvinte si tot cuvintele pot fi partase la iubire.
Se spune ca literatura din Dobrogea este traditionalista, insa poezia Ameliei Stanescu imprumuta din avangardism una dintre principalele caracteristici, lipsa punctuatiei, omiterea ei, de asemenea lipsa versificatie, faptul ca versurile sunt scurte si poeziile mici facadu-le sa ne transmita doar esentialul, fac stilul poetei sa fie original.
Poezia sa nu este alcatuita doar din cuvinte la modul normal, dintr-o insiruire de litere, ci la modul ca poezia vorbeste despre cuvinte, le caracterizeaza, le da insusiri neobisnuite, aceste sunt chiar personificate, au capacitatea de a fi tacute sau nu, de a avea anumite culori, de a fi iubite sau uitate. Ele au capacitatea de a se naste, de a alege cum se nasc si cum traiesc, de a transmite sau nu si chiar de a alege ceea ce transmit. Nu doar poezia este construita pe un bloc de cuvinte, ci si cuvantul poate fi construit la Amelia Stanescu din poezie. Cuvintele pot fi partase la iubirea ce o traieste poeta. Cuvintele pot primi iubire sau ura din partea poetei.
Apa, elementul naturii, element ce are pe langa rolul vital, adica acela de a intretine viata, are si rolul si capacitatea de a curata de pacate, de a spala trupul si deci, sufletul, de pacate. Marea este des partasa la iubirea poetei. Marea inghite cuvintele pentru a le putea elibera de tot ceea ce inseamna rau si pacat.
„Nisipul ud” al marii este ca un album, este capabil sa pastreze „mirosul” tacerii cuvantului lui. Este neaparata nevoie de nisipul ud care sa pastreze ceea ce nimic altceva nu poate pastra cu sfinteniei aceasta amintire a tacerii cuvantului si de altfel, scoicile, care pastreaza zgomotul valurilor este un element ce invoca marea. Este nevoie de prezenta lor ca universul scriitoarei sa fie complet si perfect, prezenta lor nu este intamplatoare si fara semnificatie.
In afara de motivul marii, a temei naturii, Amelia Stanescu abordeaza des si intr-un stil unic, tema iubirii. Ea divinizeaza persoana iubita spunand ca „in irisul tau timid zac urmele divinitatii”. Ea nu-si traieste iubirea intre cer si pamant ca toti pamantenii, are parte de o iubire pura, nealterata de pacatele lumii cotidiene si o traieste „intre stele si mare”.
Amelia Stanescu, prin cele 7 volume de poezii ne intoduce intr-o lume a basmului unde totul este drept, fara vicii, unde cuvantul guverneaza si unde singuratatea este dorita.
Un articol de: Olga Menai
Postat de: Redactor-Colaborator Marți, 17 Decembrie 2013
poeti tineri, poeti romani, literatura dobrogeana
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
